S-au supărat ca editorul pe bibliotecar – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Deşi emitem cu orice ocazie pretenţii de europeni şi nu pierdem niciun prilej de a susţine că suntem buricul pământului, suntem departe de a fi aşa de educaţi precum pretindem. Iar lipsa de educaţie se vede la orice pas, în orice ambalaj aruncat lângă coşul de gunoi, la emisiunile tv care fac audienţe record şi în comportament.

Zilele trecute, zece edituri din România s-au gândit că n-ar fi rău să dea în judecată Bookster, acea bibliotecă a corporatiştilor. Cică dezvoltarea acestei biblioteci printre clienţii căreia se numără angajaţii unor mari companii le afectează serios vânzările. Şi, pentru că au început o treabă, gaşca celor zece a considerat că e necesar să dea în judecată şi Ministerul Culturii. Una dintre marile nemulţumiri? Băieţii de la Bookster au cumpărat fondul de carte de la librăriile virtuale sau fizice şi nu de la edituri. Cu alte cuvinte, nu e vorba decât de bani. Nu interesează pe nimeni drepturile cititorului sau faptul că peste tot în lume există biblioteci publice private sau administrate de stat. Cei zece nemulţumiţi – la care e posibil să se adune şi alţii – au în vedere doar cele două milioane de cărţi împrumutate de Bookster anul trecut. Că dacă erau vândute, mamă ce bilanţ contabil grozav mai ieşea.

În antichitate autorul era considerat cantitate neglijabilă de ceea ce putea fi asimilat editurilor din ziua de azi. Au existat astfel de întreprinderi în care scribii produceau cărţi după dictate, o afacere cât se poate de profitabilă, dar autorul nu primea nimic. Dacă dădea dovadă de impertinenţă şi privea cum scribii contribuie la parvenirea altuia pe munca lui, putea la fel de bine să primească ceva plăcintă cu carne de porumbel sau ciomege pe spinare.

În România de astăzi lucrurile stau chiar mai rău. Ştiu, dintr-o amarnică experienţă personală, cum este tratat autorul de către edituri. Cei mai mulţi dintre scriitori sunt obligaţi să-şi suporte editarea cărţii din propriul buzunar, dar asta nu înseamnă că vor primi drepturi de autor. De multe ori nu se oferă nici măcar volumele de autor sau, dacă ţine morţiş să le aibă în bibliotecă, scriitorul trebuie să le cumpere, adesea la preţ întreg. Chiar dacă încă mai există scriitori români care vând mii de exemplare, aceştia primesc doar câteva sute sau chiar zeci de lei ca drepturi de autor. La multe dintre editurile nemulţumite traducerea volumelor dintr-o serie e asigurată după principiul volumul şi traducătorul, cu consecinţele de rigoare asupra calităţii. De ce anume se procedează astfel? Pentru că totul se rezumă la prosteală. Îl prosteşti pe individ să-ţi traducă o carte, după care nu-i mai dai nimic şi cauţi alt fraier. La fel e şi cu copertatorii… Oriunde priveşti, numai fărădelegi pe piaţa de carte. Editorul nu e nici pe departe un om de cultură şi nici măcar un afacerist onesc. E mai degrabă un escroc care-şi bate joc de autor şi de cititor. Credeţi sau nu, dar asta înseamnă să oferi cărţi tipărite pe hârtie de proastă calitate la preţuri umflate, cărţi care se descompun în câteva săptămâni. Cărţi prost traduse şi execrabil redactate. Bani şi numai bani, nimic despre morală sau calitate.

Practic, miza e reprezentată de cele două milioane de potenţiale cărţi vândute. Corporatiştii au bani, aşa că trebuiau să cumpere cărţile, nu să le ia de la bibliotecă. Viziune specific românească, una numai bună să ne readucă, la nivelul concepţiilor, în Evul Mediu sau chiar mai rău. Peste tot în lumea asta există biblioteci în care accesul este gratuit şi nimeni nu te arată cu degetul sau te dă în judecată pentru că cititorii dispun de resursele financiare necesare pentru a cumpăra întregul fond de carte şi ceva pe deasupra.

Iar editorii frustraţi ignoră un aspect foarte important legat de bibliotecile publice: reclama la carte. Multe dintre cărţile din bibliotecile românilor au fost mai întâi împrumutate de la bibliotecă şi apoi cumpărate. Acolo poţi descoperi scriitori noi, pe lângă care ai trecut indiferent prin librărie. Aşa stau lucrurile pe alte meleaguri, pentru că dacă ne raportăm strict la coclaurile mioritice bibliotecile sunt de toată jena. Fondul de carte e de pe vremea lui Ceauşescu, iar noutăţile sunt, cel mai adesea, reprezentate de donaţii particulare. Prea puţini bani pentru carte; la noi cultura se rezumă doar la spectacole la care românul amator de cultură poate să danseze, să bea bere la pet şi să ingurgiteze mici mai ceva ca un pelican hămesit. Pentru aşa ceva se găsesc tot timpul bani, pentru carte mai greu. România Educată a preşedintelui Iohannis e doar o chestie care dă bine în comunicatele de presă; mai sparge monotonia cu PSD a distrus ţara, daţi şi liberalilor o şansă, că au şi ei faliţii lor.

Un popor educat are puterea de a renaşte din cenuşă, de a se ridica din ţărână. Însă într-o ţară în care editorii dau dovadă de mentalităţi obtuze, modelate după ale celor care conduc ţara, educaţia nu are nicio şansă. Despre popor nici nu mai merită să vorbim. Vine campania electorală, să curgă berea…

 

+11 -0
se încarcă...