Acum vreo lună, Cristian Băcanu, secretar de stat în ministerul justiției, propunea în cadrul unei dezbateri ca fiecare român să depună o declarație de avere, pentru eficientizarea luptei împotriva corupției și evaziunii fiscale. Propunerea a stârnit un val uriaș de dezaprobare publică, iar respectivul a renunțat la idee.
De fapt, ideea este foarte bună, dar s-a lovit de reținerea românilor, care urăsc intervenția statului și experiențele cu fiscul, plus de frica de a nu își mai putea repara mașina la negru la service, de exemplu. Pe când aceste declarații au de-a face cu controlul averilor, nu cu altceva.
Un procuror american explica de ce îl ajută aceste declarații în cazul marilor traficanți de droguri din SUA. Pentru că cea mai mare problemă a respectivilor nu este introducerea drogurilor pe pământ american. Nici vânzarea drogurilor nu e. Problema majoră este cheltuirea banilor, zecilor de miliarde de dolari care nu pot fi justificați și trecuți în acea declarație de avere. Probabil de aceea, cei mai mari lorzi ai crimei organizate de pe continentul american, de la Al Capone încoace, nu au fost arestați de poliție, ci de fisc.
În România nu există aceste impedimente. Cei obligați de lege să dea declarații de avere își trec liniștiți bunurile pe unchi, mătuși Tamara sau chiar pe copii, iar fiscul nu face – și nici nu poate face – verificări încrucișate. Și asistăm resemnați la situații în care oameni care toată viața au lucrat la stat au averi fabuloase, palate în mijlocul Alexandriei și proprietăți în Brazilia, cum e cazului fostului șef al PSD, Liviu Dragnea. Mai sunt o grămadă de pesediști care nu își pot justifica averile, la ei probabil e criteriu de intrare în partid asta. Sau apar cazuri gen baronul pesedist Oprișan de la Vrancea, căruia mama lui, cu o pensie modică, reușește să îi facă, cam în fiecare an, cadou fiului o mașină de vreo sută de mii de euro. Până când se enervează fiul și spune ziariștilor direct „mama mea sunt eu”, ca să știm cu toții că și proprietatea uriașă pe care o are, plus castelul aferent, sunt făcute de el, cu muncă grea.
Avem și noi, local, o grămadă de cazuri, inclusiv un fost președinte al consiliului județean, care acum își așteaptă sentința, căruia o firmă i-a făcut o vilă, așa, din senin. Cică bugetul statului nu a fost afectat deloc, a spus omul la proces. Așa o fi, dar dumneavoastră când v-a făcut ultima dată cineva o vilă gratis?
O declarație de avere ar presupune completarea unei rubrici de venituri, cât ați câștigat într-un an. Apoi fiscul, în ideea că se va moderniza vreodată, se va ocupa de capitolul cheltuieli. Dacă cheltuielile depășesc veniturile (semnificativ, nu cu un leu, de aia românul obișnuit nu are de ce să se teamă) atunci înseamnă că e o problemă. Respectivul ori desfășoară activități ilicite, ori nu plătește impozit pe toți banii pe care îi câștigă.
O mai bună organizare asta ar însemna, în lupta cu evaziunea, care nu e o caracteristică doar a politicienilor. România este campioană europeană la toate tipurile de evaziune. La cea tradițională, la evaziune gri, ce presupune cumpăratul fără bon, la evaziune pe TVA. Sumele sunt uriașe, am putea face în fiecare an o autostradă Iași – Târgu Mureș, dacă am avea o mai bună colectare a taxelor și impozitelor.
Acesta este de fapt motivul real pentru care nu se modernizează fiscul românesc. O grămadă de manageri de succes ar trebui să își închidă firmele și o grămadă de aleși ar trebui să meargă la pârnaie. Și, ce e mai important, să dea banii înapoi, toți. Că asta e marea problemă, recuperarea sumelor furate este practic inexistentă în România, chiar și cei cu pedepsele efectuate nu au dat un chior înapoi, se bucură liniștiți de banii lor.
Ministrul de finanțe Florin Cîțu anunță că evaziunea fiscală a devenit o problemă de securitate națională și va propune discutarea și trecerea prin CSAT a acestei chestiuni. Dar, pentru că vin alegerile, asta cu completarea unei declarații simple de avere va mai fi amânată o vreme, pentru că majoritatea românilor se tem de așa ceva. Culmea, cel mai tare se tem cei care nu ar avea de ce să se teamă, că sunt săraci, din punct de vedere fiscal.
Completarea unei asemenea declarații nu va rezolva tot. Soluții pentru ocolirea impozitelor sunt, toți bogații lumii le-au găsit, de la paradisuri fiscale la scheme complicate cu companii fantomă. Multe dintre ele au fost expuse de ziariști în anchete internaționale gen Panama Papers, unde apare multă lume bună, de la președintele american Trump la sportivi de renume, chiar din România.
Însă ceva tot s-ar schimba. Bogații români nu vor mai putea să își păstreze toți banii. Vor trebui să apeleze la diverse scheme de „albire” a banilor, rudele nu vor mai putea fi folosite ca paravan, iar unele activitățile ilicite sau șpăgi luate de oficiali vor ieși la suprafață. Ceea ce ar fi un mare pas înainte.
Dar, cum spuneam, românilor le este frică. Și această frică va fi folosită pentru a împiedica asemenea măsuri fiscale, absolut firești în orice țară civilizată. Pe de altă parte, vom auzi în continuare poezia aia cum că nu sunt destui bani pentru investiții, pensii, alocații etc. Parcă Benjamin Franklin spunea „în loc să înjuri întunericul, mai bine aprinzi o lumânare”. Ar cam fi timpul să aprindem lumânările alea.
