spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialDoar oi de sacrificiu în abatorul politicii - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Doar oi de sacrificiu în abatorul politicii – Ciprian MITOCEANU, scriitor

În perioada petrecută în opoziţie, liberalii au reuşit să convingă că salvarea României stă doar în mâinile lor. Singura piedică majoră în calea marilor realizări galbene era tocmai faptul că priveau guvernarea din poziţia nepotrivită. Însă odată ajunşi la putere s-au grăbit să facă ceea ce ştiu mai bine, şi anume să dezamăgească. De zestrea electorală acumulată pe vot negativ s-a ales praful, deoarece liberalii n-au venit cu nimic nou comparativ cu social democraţii. Diferenţa dintre cele două găşti de interese e de multă vreme neglijabilă şi n-ar trebui să uităm că, o vreme, PNL şi PSD au mers mână în mână. USL – hidoasa alianţă aparent imposibilă – nu trebuie tratată ca un accident al istoriei, ci ca o dovadă clară a apetenţei liberale pentru apucături pesediste.

Promisiunile de campanie exact asta au rămas. „Oamenii trebuie să înţeleagă că unul este discursul politic, alta este posibilitatea de a realiza ceva efectiv” – citat din marele om politic Ludovic Orban. Curăţenia promisă în instituţiile publice – despre care, atunci când erau în opoziţie, spuneau că sunt sufocate de incompetenţi şi pile de partid – nu numai că n-a avut loc, însă liberalii au aplicat varianta Făt-Frumos; cel care creştea într-un an cât alţii în trei. Sau în trei zile cât alţii în trei ani; depinde de cât de grăbit este povestitorul. Şi-au angajat rubedenii şi pile la stat. Ei au voie, doar sunt liberali şi singurii care s-au reprezit să apuce guvernarea în timp de criză.

Din păcate, atât liberalii cât şi social-democraţii văd în români doar nişte oi ce merită sacrificate pentru binele găştilor de interese numite cu emfază partide politice. Propaganda pesedistă şi-a făcut bine treaba, astfel că una dintre cele mai cretine întrebări din mediul virtual este „ştiţi pe cineva bolnav de Covid?”. Cu alte cuvinte, dacă pandemia nu a lovit în imediata apropiere sau în plin, nu merită luată în seamă. Totul este o înscenare guvernamentală menită să ne ţină în case cât liberalii fură tot ce pot. Ce-i drept, liberalii chiar asta fac şi au interesul ca perioada de haos să fie cât mai lungă.

Armata postacilor pesedişti răspândeşte informaţii false. Televiziunile de partid asemenea. Pastorul Gâdea, prin natura ocupaţiei iniţiale, ar trebui să fie ceva mai prăpăstios, mai apocaliptic. Nici vorbă de aşa ceva. El vede o conspiraţie a guvernului împotriva românilor, care erau ţinuţi în case împotriva voinţei lor. Aparent paradaoxal, poziţia oficială a PSD, exprimată de leşinatul Ciolacu, este una prudentă. Să fim atenţi, să luăm măsuri… PSD propune măsuri „concrete” de redresare a economiei. Are specialişti pregătiţi, toate planurile. Nu poţi să nu te întrebi de ce pesediştii nu au aplicat cât timp s-au aflat la butoane măsurile pe care le cer acum de la alţii.

De fapt, nu e vorba de măsuri şi paradoxuri, ci de calcule electorale în care cetăţenii sunt văzuţi doar ca oi pentru sacrificiul cărora nu trebuie să-şi facă nimeni mustrări de conştiinţă. Asta explică diferenţa între declaraţiile şi acţiunile pesediştilor. Cu ani în urmă, întrebat de Marius Tucă de ce a fost nevoie să se moară şi după fuga cuplului Ceauşescu, nemuritorul Iliescu a oferit un răspuns pentru care, într-o ţară civilizată, era arestat pe loc. „Nu ar fi crezut nimeni că a fost revoluţie dacă nu mureau oameni”. S-a schimbat ceva în modul de a gândi politic? Nu.

Relaxarea măsurilor antipandemie a fost înţeleasă de români exact aşa cum a dorit PSD. Există supărător de multe riscuri ca în viitorul apropiat morţii să se numere cu miile pentru că relaxarea s-a făcut doar din pix, fără măsuri adevărate – iar asta este vina liberalilor. Să ne gândim doar că, după două luni în care producţia de echipamente de protecţie putea fi reluată în ţară, măştile se importă şi Guvernul plăteşte sume importante televiziunilor pentru ca acestea să difuzeze clipuri în care cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite (pe banii căruia se difuzează materialele „educative”) este învăţat să-şi facă mască acasă, cu materiale improvizate. Elevii care susţin anul acesta examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat pot intra în sălile de evaluare cu măşti artizanale. Decizia Ministerului Educaţiei… Aberaţie? Atentat la sănătatea copiilor? Puţin spus. Practic, aduni candidaţii la examen într-o sală, îi laşi să respire acelaşi aer vreo trei-patru ore, dar prevenţia se face cu mijloace demne de evul mediu.

Suntem spoliaţi cu taxe fără număr din care nu înţelegem nimic. Trebuie să ne descurcăm singuri, deoarece autorităţile nu sunt capabile să ofere cetăţeanului amărâta de mască pe care acesta a plătit-o şi a răsplătit-o cotizând la bugetul statului. Nu e normal să vorbeşti despre obligativitatea purtării măştilor dacă nu le poţi oferi gratuit, dar asta se întâmplă, spre satifacţia pesediştilor, care aşteaptă să revină la butoane. Deocamdată nu se grăbesc, adună puncte în tihna opoziţiei şi îşi anunţă inevitabila revenire. Nu am auzit de moţiuni de cenzură. Cât despre suspendarea preşedintelui, cerută până nu demult cu insistenţă, Ciolacu a spus că nu e oportună. E vorba de acelaşi Ciolacu care a spus că pandemia e problema PNL, nu a PSD, deoarece partidul pe care-l conduce e în opoziţie.

Liberalii au cam început să devină conştienţi de faptul că, la alegeri, s-ar putea să nu scoată prea mult. Ghinion, vorba preşedintelui. Astfel că fac plinul înainte să li se scufunde corabia. Şi, din acest punct de vedere, haosul le slujeşte de minune. Nimic pentru cetăţean, totul pentru politicieni. Nu s-a schimbat nimic.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...