Ultima șansă – Virgil COSMA, jurnalist

0

Amatorilor de fotbal le este familiară imaginea aceea cu jucătorii dansând și țopăind în vestiar după câte o victorie importantă, doar în șorturi, stropindu-se cu șampanie și cântând: „să vină banii, să vină banii la băieți”. Cam așa fac politicienii noștri acum. Au fost relativ cuminți, mai puțin derapajele verbale – care oricum sunt deja normă de comportament, au prestat conform indicațiilor, acum așteaptă răsplata.
Ce-o fi în capul lor acuma? Nu-i greu de intuit. Umblă pe holuri, cu capetele înfierbântate, împărțind pe degete: să-i cumpăr proastei vila aia de-o visa la mare, să fac alea două firme pe frații ei ca să scap de gura milogilor, să asfaltez ăia doi kilometri până la viloiul soacră-mii că nu mai scap de gura ei, dar aoleu, la verișoru’ după soțul de-al doilea al mătușii nu mai ajung banii. Îi vezi cum au un tremur nervos și iar li se învîrt ochii în cap și degetele la spate, până îl căpătuiesc în gând și pe amărâtul ăla. Se luminează. Dar tot în clipa aia se întunecă din nou. Verișorul are un copil de un an. Lui nu-i aranjăm viitorul? Poți să le auzi gândurile zvârcolindu-se în tărtăcuțe.

Motivul veseliei generale de pe malurile Dâmboviței este că Uniunea Europeană, aia pe care o înjură cu fiecare prilej gruparea PSD/ALDE în frunte cu imperiul media al pușcăriașului Voiculescu, pregătește pentru România un pachet financiar aproape la fel de mare cât toate alocările pe care le-am primit în cei 13 ani de când suntem membri cu drepturi depline. În actuala formulă, pentru România au fost propuse 20 de miliarde de euro sub formă de fonduri nerambursabile și peste 11 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, la ratingul Uniunii Europene. Planul se află încă în dezbatere, fiindcă Austria, Olanda, Suedia și Danemarca – denumiți imediat de către toți ceilalți membri drept zgârcăii Europei – încă se opun.

Chiar dacă este vorba doar despre o propunere, entuziasmul a fost vizibil în spațiul public. Totuși, trebuie să fim conștienți că este vorba doar despre o propunere care trebuie aprobată de toate statele membre. Am văzut și abordarea cealaltă – „nu e mare lucru, primim și noi câteva resturi de la masa bogaților, rămânem o periferie a Uniunii Europene”. O reacție la fel de exagerată ca și entuziasmul nemăsurat. Asistăm la o propunere revoluționară și, oricum se vor termina negocierile, este clar că aceasta va duce integrarea europeană la un nivel greu de imaginat înainte de criză.

Marea majoritate a celor pe care mi-i imaginam mai sus împărțind deja în gând viitoarele contracte numai bune de sifonat nu au niciun merit. Pot să cred, fără prea mare teamă că aș greși, că – dacă alocările preconizate vor ajunge la noi – meritul este doar al prestigiului de care bucură președintele Iohannis în Europa și al echipei lui de negociatori. Mai clar: poziționarea Bucureștiului alături de nucleul dur franco-german în cadrul Uniunii Europene, a fost opțiunea corectă. Franța și Germania sunt acum promotoarele unui plan care este și în interesul României.

Cu o condiție, să nu fie și aceasta încă o ocazie pe care nu o fructificăm la maximum. Reamintesc, fiindcă am scris aici nu demult despre asta, în raportul publicat de Comisia Europeană acum trei luni, se arată că din 2016 și până în 2019, România a ratat toate țintele pe care și le-a stabilit în fața CE, respectiv în educație și cercetare, cadru legislativ, deficite structurale. Astfel că s-au produs derapaje economice uriașe. Nu avem un sistem fiscal modernizat, sănătatea este la pământ fiindcă avem printre cele mai ridicate rate al mortalității evitabile și a mortalității din cauze tratabile, infrastructura de transport este foarte slabă, la fel și infrastructura educațională. Adică exact direcțiile în care ni se sugerează să investim banii care vor veni.

Pachetul reprezintă 15% din PIB, mai mult decât scăderea de 12% cauzată de pandemia Covid-19 plus toate furăciunile și corupția din ultimii ani. Nu mai există scuze și alibiuri. În ultimul deceniu, România a fost condusă de 12 guverne, mai mult decât Bulgaria, Ungaria, Polonia și Cehia la un loc, și fiecare a dat vina pe guvernul precedent. Ba că au lăsat deficite prea mari și datorii neplătite, ba că au lăsat obligații viitoare. Toate s-au plâns, cântând același șlagăr obositor, că fondurile sunt puține și limitate, că nu vin investitorii și că suntem lăsați mereu ultimii. Acum, oricine va veni la putere, nu mai poate invoca niciuna dintre obișnuitele marote și să încerce în acest fel să-și escamoteze intenția de furt. Pur și simplu vor trebui să facă treabă. Au temele, vor avea și banii, nu le rămâne decât să muncească. Iar noi, societatea civilă, vom fi cu ochii pe ei.
Acesta poate fi un moment istoric de cotitură pentru noi: cu acești bani putem reconstrui țara sau îi putem risipi în corupție, plus salarii și pensii nesimțite. Până la primăvara anului viitor, România trebuie să aibă planurile pregătite. Iar noi, alegătorii, trebuie să decidem pe mâna cui să lăsăm aceste 31 de miliarde de euro. Cred că va trebui să cumpănim bine, urmărind persoane în care să avem cât de cât încredere și mai puțin formațiunile politice în întregul lor. Este, foarte probabil, ultima șansă din timpul vieții noastre de a ne atașa trenului țărilor civilizate și prospere.

 

+13 -0
se încarcă...