Zodia cititului patriotic – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

De-a lungul timpului am asistat, mai mult sau mai puţin implicat, uneori detaşat complet, la tot felul de campanii. Până nu demult, am considerat că cea mai penibilă a fost cea cu „România creşte cu taxele tale”. Cât timp banul public este spoliat fără ruşine prin tot felul de afaceri veroase şi sinecuri, e jenant să-i ceri omului de rând să-şi plătească taxele. Şi să le plătească la timp şi corect, să aibă politicienii ce fura. Dai un ban, dar ai parte de spitale, şcoli, infrastructură şi altele…
Însă zilele acestea treaba cu 
#citeșteromânește a venit să demonstreze că se poate şi mai rău.

Ministerul Culturii a declanşat o campanie de susţinere pentru autorii români. Până la urmă trebuie să-şi justifice existenţa; nu de alta, dar se încasează salarii, există o mulţime de posturi de secretari şi subsecretari de stat. Luaţi la un loc, angajaţii ministerului consumă mai multe parale decât sunt alocate pentru cultură ca atare, cu rezultate cât se poate de vizibile în ceea ce priveşte eficienţa. O campanie care se poate lua oricând de mână cu #susţinemturismulnaţional. Ne facem concediile în România nu pentru că e mai ieftin sau avem parte de condiţii măcar decente, ci pentru că suntem români şi asta e ţara noastră…

Citim româneşte. Citim scriitorii români. Îndemn de la Ministerul Culturii, la care s-au grăbit să se ralieze şi nume mai mult sau mai puţin sonore ale culturii şi pseudo-culturii. Încă nu-mi pot scoate din cap imaginea Feliciei Filip, care a dat dovadă de un snobism greu de egalat. Schimonosindu-se în fel şi chip, ne-a îndemnat să citim româneşte. Pe Caragiale, Eminescu, Creangă, Ispirescu… Basmele copilăriei. Nimic despre autori contemporani. Fie nu cunoşte vreun nume, fie se încăpăţânează să considere că literaturii române îi şade bine să rămână pe veci ancorată în faza începuturilor. „Scriitorul român face parte din fiinţa ta”.

Să citim scriitori români doar din patriotism? Aceasta este campania Ministerului Culturii? Să-i citim doar pentru că există şi – culmea norocului pe aceste meleaguri – sunt români? Firesc ar fi să-i citim pentru că scriu bine şi, din acest punct de vedere, faptul că sunt sau nu români nu ar trebui să aibă nicio relevanţă. Un autor trebuie citit pentru ceea ce scrie, pentru ceea ce reuşeşte să transmită, nu pentru că „face parte din fiinţa ta”.
Sunt mulţi scriitori români buni, dar şi mai mulţi sunt cei care irosesc hârtia de pomană. Uniunea Scriitorilor a devenit un soi de depozit pentru parveniţi care – paradox pur românesc – au scris mai multe cărţi decât au citit. Da, avantaje la pensie. Majoritatea membrilor Uniunii au început să cotizeze la fondurile acesteia cu puţin timp înainte de pensionare. Despre Institutul Cultural Român n-are rost să mai pomenesc. Zilele acestea este centrul unui scandal privitor la angajarea pilelor de partid. Ar fi păcat ca Marcel Ciolacu să fie lipsit de o bucurie.

Susţine cartea românească… O glumă de prost gust, fără îndoială. Pentru că, în afară de un îndemn sec, nu mai există altă implicare. La nivelul României nu există nici măcar o agenţie literară care să reprezinte interesele autorilor români peste hotare. E drept că agenţiile literare româneşti se pot număra pe degetele de la o mână ciuntă, dar nici măcar una nu e dispusă să-şi asume promovarea scriitorilor români. Nici nu discută cu aşa ceva. Asta în condiţiile în care există scriitori români buni, iar „exportul” acestora ar reprezenta o afacere foarte bănoasă. Interesează pe cineva? Pe nimeni…

Ca urmare a „profesionalismului” celor de la cultură, mulţi dintre cei care se regăsesc în topul celor mai vânduţi scriitori români sunt un soi de pseudo-autori. Personaje mondene care-şi povestesc aventurile amoroase sau viaţa romanţată. Poliţişti care au reuşit să adune o comunitate pe reţelele sociale. Pretinsele memorii ale unor personaje din politică scrise de ghost writer. Cam aşa se prezintă literatura română în momentul de faţă. Prea puţini scriitori adevăraţi, mult prea mulţi impostori. Din ce în ce mai mulţi cititori se declară dezamăgiţi de calitatea literaturii autohtone şi nimeni nu-i poate condamna pentru asta. Iar situaţia este cauzată, în mare parte, de Ministerul Culturii, care decenii de-a rândul n-a făcut decât să existe, fără să se implice.
Trebuie să citim scriitori buni, scriitori care se „citesc” singuri, scriitori care reuşesc să-şi împlinească menirea, nu scriitori români pur şi simplu.
Citiţi scriitori adevăraţi, oameni buni. Dacă sunt şi români, e şi mai bine, dar nu mai mult. Nu citiţi patriotic; nu mai ţine figura. Cititul trebuie să fie un moment de plăcere, de relaxare, de îmbogăţire spirituală, nu un act de patriotism. Dacă numele cuiva apare pe o copertă nu înseamnă că e scriitor. Indiferent dacă este sau nu român.

+18 -1
se încarcă...