Luxul din galantare

0

Pe zi ce trece, produsele alimentare sunt din ce în ce mai scumpe. Dacă până acum creşterea preţurilor era pusă pe seama scumpirii combustibililor şi a energiei, acum când preţurile acestora au dat mult înapoi, majorările sunt puse pe seama secetei. Dar câtă realitate este în aceste scuze? E greu de spus. În cazul celor care trăiesc din agricultura de subzistenţă, care pun pe masă ceea ce cultivă, situaţia este cruntă, foarte cruntă. Dar nu acelaşi lucru se poate spune despre marii producători care, din contra, au tras lozul cel mare într-un an agricol atât de dificil. Să luăm, de exemplu, produsele de panificaţie. Acestea s-au scumpit în ultimele două-trei luni, în medie, cu 20%-25%. Majorarea este mult peste influenţa majorării preţurilor materiilor prime în costul final de producţie, iar explicaţia e simplă: fiecare agent economic a încercat să exploateze o conjunctură prielnică. Şi ce putea fi mai prielnic decât declaraţiile ministrului de resort privind efectele secetei asupra culturilor de toamnă. Chiar dacă, ulterior, a încercat să atragă atenţia că s-a ajuns să se ceară despăgubiri de secetă pentru suprafeţe mai mari decât cele cultivate în toamnă, răul a fost deja făcut. Degeaba a venit şi a declarat că „speră să nu crească preţul pâinii”, acesta sărise de cum i-a ieşit porumbelul pe gură. Peste asta, dacă ne mai aducem aminte şi de bâlbâiala cu sistarea şi apoi reluarea exporturilor de cereale, avem imaginea completă a unui domeniu important al economiei în care haosul a pus stăpânire începând de la vârf. E drept că preţurile cerealelor se stabilesc acum pe o piaţă globală, dar, totodată, să nu uităm că România a vândut în acest an de marketing, 7 ianuarie 2019-7 iulie 2020, peste 10 milioane de tone în afara UE, ceea ce ne poziţionează pe locul 3 între statele membre. Mai mult, România a exportat peste 19% din cantitatea totală de cereale vândută peste graniţele UE de către statele membre, ceea ce ne plasează în rolul unui jucător major pe bursele internaţionale, iar orice declaraţie sau gafă ministerială reprezintă vânt din pupa pentru speculatori, care imediat cresc preţurile. Dar nu numai pâinea s-a scumpit, ci şi celelalte produse alimentare. Un kilogram de caş a ajuns 25 de lei, mai mult decât cel mai scump sortiment de carne din hală, indiferent că e de porc sau vită. Cu cel de oaie, nici nu e loc de comparaţie! Chiar dacă preţul nu este cu mult mai mare decât cel din anii trecuţi, trebuie spus că nivelul este unul record şi nu prea are justificare în costurile de producţie. La trei lei litrul de lapte de oaie la poarta fermei, în condiţiile în care pentru un kilogram de caş, în funcţie de perioada anului, se folosesc între trei şi patru litri de lapte, nu prea se poate justifica economic un preţ de vânzare dublu faţă de costurile de producţie. De ce un kilogram de caş este la fel de scump ca unul de caşcaval, care presupune mai multă materie primă şi un proces de fabricaţie mult mai complex? Nu vă aşteptaţi ca cineva să dea acest răspuns clar, pentru că nimeni nu are interes, atâta timp cât piaţa încă suportă astfel de preţuri sus. Când oamenii vor realiza că ajung să plătească pentru cinci-şase kilograme de caş cât pentru o oaie, atunci lucrurile probabil că vor intra în matca lor normală. Şi atunci, ca şi acum, fermierii se vor plânge că pierd până la 500 de lei pe cap de oaie, dar dacă ar fi aşa, de ce ar mai sta în businessul ăsta? Credeţi că vor fi mulţi cei ar aduce bani de acasă în fiecare an? Fiţi siguri că nu.10

Deja ai votat!
se încarcă...