Virgil Cosma
Ce lume, ce viață mai trăim? Acum un an nici nu ne-am fi putut imagina evoluția asta haotică. Nu numai din cauza pandemiei, deși – potrivit avertizărilor repetate în anii trecuți ale unor specialiști – puteau fi măcar schițate câteva măsuri de prevenție, ci din cauza degringoladei organizatorice. Nu numai în România, hai să nu ne mai plângem atâta, ci, după cum lesne se poate vedea, cam în toate țările. Nimeni nu știe ce trebuie făcut, apare câte unul cu o idee, o aplică de-a valma încă 20-30, până se dovedește că nu era bună.
Cam toată lumea a uitat că cetățeanul este subiectul principal al oricărui stat, decidenții își securizează pozițiile, unii averile, alții alegerile politice, călcând toate constituțiile și convențiile clamate până mai ieri de la cele mai înalte tribune. Nu sport – ce, nu puteam să intrăm în tribune la câte doi metri unul de altul și apoi să stăm la aceeași distanță? – nu cultură (asta cui îi trebuie, la ce mai folosește în lumea de azi?), vești proaste în rafală, vacanțe ciuntite sau deloc și, peste toate, nesiguranța care ucide orice urmă de speranță.
Nimeni nu știe nimic, nici diriguitorii, nici specialiștii (unde sunt?), nici măcar prezicătorii. Vom mai avea servicii, se va mai face școală? Da, dar nu vor mai fi ca până acum. Dar cum vor fi? Nu știe nimeni să răspundă credibil, argumentat. Să luăm doar ultimul exemplu. Ba se va merge la cursuri, ba nu se va merge, ba da – dar jumătate da și jumătate nu, cu rândul, ba se va face „online”. La ultimul online s-a dovedit că au participat mai puțin de jumătate din elevii țării. Și când era dezbaterea în toi, a apărut, miraculos, rezolvarea: tăiem din materii!
Cui și la ce i-au folosit vreodată în viață latina, chimia, fizica, algebra superioară sau analiza matematică, afară de cei care și-au dorit să le aprofundeze în facultate? De ce ar trebui cineva să știe anii de domnie ai nu știu cărui satrap medieval sau cărei țări îi aparțin niște insule îndepărtate? Dar scriitorii, filozofii, economiștii și istoricii morți de mai bine de o sută de ani, ale căror lucrări sunt scrise într-o limbă moartă deja? Desigur, ei definesc și descriu ethos-ul unui neam, dar cui și la ce i-ar mai folosi să îl cunoască?
Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt la îndemâna oricui însă efectele nesocotirii valorilor umane, sintetizate în materiile școlare, le poate vedea și înțelege oricine. Coroborate cu scăderea exigenței an de an (subiectele de bacalaureat din anii ‘60 nu pot fi rezolvate azi nici de absolvenți de facultate cu master și doctorat), acestea se concretizează, astăzi – acum, în valul de prostie agresivă care vine peste noi din toate părțile.
Nu altceva este revolta din SUA, care – vai! – și-a găsit corespondențe și prin câteva țări europene. Cohorte de feisbuciști, instagramiști și tiktok-eri au dărâmat statuile celor mai aprigi luptători împotriva rasismului, ba și ale lui Voltaire sau E.A. Poe, fără să aibă ce pune în loc, căci modelele lor ideatice sunt din lumea desenelor animate sau ale producțiilor tip Războiul Stelelor, atunci când nu sunt chiar din mediile infracționale. Nu altceva este lipsa de reacție a liderilor lumii, haosul politic și economic care străbate planeta și, în ton cu ceilalți, bâlbâielile alor noștri.
Rolul şcolii generale și teoretice nu este de a oferi competenţe pentru viaţa practică. Acelea se deprind la școlile de meserii sau în facultăți, dar numai peste un fond minim de cultură generală. Școala ar trebui să aibă ca finalitate fundamentală antrenarea și învățarea gândirii. Nu a celei mecanice ci a uneia creative, care să ajute la dezvoltarea personală ulterioară. La asta sunt bune materiile acelea care „nu ne trebuie”, la asta sunt bune învățarea anilor de domnie, a capitalelor lumii, a integralelor sau a evoluției climaterice a planetei pe care o locuim.
Disciplina mentală pe care trebuie să o învețe tinerii noștri, respectiv că nimic nu poate fi afirmat fără a fi dovedit experimental sau demonstrat teoretic este de neînlocuit. În absența acestei discipline și a hăului educativ din care provin, avem manifestările de azi ale puternicilor zilei: legi scrise atât de prost încât pot fi demontate la prima contestare, structurări economice fanteziste care nu funcționează, acțiuni sociale fără cap și fără coadă, lipsa unor planuri coerente pentru mai multe legislaturi etc.
Astfel încât, în fața valului de agresiuni ale ignoranței, nu putem avea decât un singur răspuns, dacă vrem să supraviețuim ca națiune: educație și cultură. Iar acestea nu se obțin nici prin tăierea unor materii de studiu și nici prin scăderea dificultății examenelor. Școlile noastre nu trebuie să devină un substitut al cluburilor de noapte.
