spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialPolița de asigurare - Marius ILINCARU, jurnalist

Polița de asigurare – Marius ILINCARU, jurnalist

Candidatura Doinei Federovici la președinția Consiliului Județean (CJ) a fost privită încă din start, de toată lumea, ca o ruletă rusească în care a acceptat ca în butoiaşul revolverului să fie puse cinci cartuşe din şase posibile. Că a fost împinsă de conducerea națională a partidului, că a vrut să candideze ca să-i blocheze drumul lui Macaleți spre un nou mandat, așa cum, mai nou, acreditează tabăra președintelui CJ aflat în pragul pensionării, Doina Federovici își juca, și încă o face, cariera.

Etichetată în fel și chip de competitorii politici și nu numai, prin alegerea sa ca vicepreședinte la nivel național al PSD, Federovici a arătat că nu este nici pe departe atât de naivă și că în cei opt ani petrecuți în Senat a deprins „tainele” jocului politic.

Chiar dacă funcția de „vicepreședinte pentru dezvoltarea regională” nu este una de mare rezonanță, îi va permite totuși să împartă și la următoarea masă cărțile. Adică și la alegerile parlamentare. Și asta pentru că prin intrarea în echipa lui Marcel Ciolacu, șeful pesediștilor botoșăneni și-a luat o plasă de siguranță, și-a încheiat o poliță de asigurare pentru alegerile locale, mai exact pentru cazul în care va pierde președinția CJ. Indiferent cât de mult și-ar dori să scape de ea diferiți membri marcanți ai PSD Botoșani, le va fi greu sau de-a dreptul imposibil să o mai facă, mai ales că Marcel Ciolacu, prin discursul său de câștigător de la congres, a ținut să-și asume în totalitate un eventual eșec în alegerile locale: „Obiectivul principal la alegerile locale este să avem cei mai mulţi aleşi locali… În ceea ce priveşte decontul, decontul este al meu personal şi mi-l asum în totalitate”. În aceste condiții, Doina Federovici și-a antamat deja un mandat pe viitorii patru ani, fie de președinte CJ, fie de parlamentar.

Modificarea datelor problemei s-ar putea să schimbe și modul în care se va desfășura campania pentru locale. Dacă la început a intrat în luptă total demotivată, fără a crede în ceea ce face, acum, că și-a asigurat spatele, s-ar putea să vedem o altă Doina Federovici, una mult mai competitivă, care îi va da mult mai multe bătăi de cap lui Costel Șoptică, mai ales că liderul PNL arată o suficiență și o siguranță de învingător periculoase, care ar putea să-i pună mari probleme. Chiar mai mari decât contracandidații!

Aritmetica electorală este simplă, cei doi vor merge umăr la umăr, iar cei care vor decide rezultatul final vor fi candidații partidelor mici, care evident vor rupe din voturi. Acum va depinde cât. De exemplu, Dreapta Liberală a cuplului Bălan-Ghiorghiță, căreia i-a fost refuzată o alianță cu un partid al romilor, nici nu a mai depus candidaturi la CJ și Primăria Botoșani pentru a nu-i „sabota” pe Șoptică și Flutur. Ei își vor lua răsplata, iar cel mai probabil va fi postul de primar la Flămânzi, care va rămâne vacant peste câteva luni după ce Dan Oloeru va ajunge parlamentar. Deja drept-liberalii îl țin în joc de glezne pe fostul primar Constantin Pitorac. Dar asta e o altă poveste.

Revenind la lupta dintre cei doi principali competitori, aceasta mai poate fi influențată de mulți alți factori, iar cel mai important dintre ei este modul în care va evolua pandemia. Acum pare că e pe trend descendent, dar nu asta contează, ci faptul că localele vor avea loc la două săptămâni de la debutul școlilor. Iar dacă acest moment va duce la o explozie de noi cazuri de Covid, câți botoșăneni vor mai ieși la vot? Care vor fi ăia? E greu de spus și de aceea „polița de asigurare” pe care Federovici și-a încheiat-o la nivel național are o atât de mare importanță, mai ales că evoluția politicienilor și a partidelor politice, în definitiv, ne influențează viața. Și în bine, dar mai ales în rău!

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...