Încă un cui la coşciugul turismului – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Mult timp s-a bătut monedă pe faptul că turismul este sectorul de activitate care poate scoate România din criză. Avem o ţară frumoasă, ce merită vizitată, avem tradiţii aşa cum nu au alţii, avem o istorie triumfalistă care nu prea bate cu ceea ce ştiu străinii despre noi… Spre deosebire de Occidentul Europei, unde castelele sunt renovate „la zi” şi chiar oferă facilităţi de cazare celor amatori, noi dispunem de ruine aşa cum ni le-au lăsat strămoşii. Sau, atunci când e vorba de ceva reconstrucţii, se procedează cu un amatorism de-a dreptul criminal, aşa cum s-a întâmplat în cazul cetăţii de la Râşnov, care a fost dotată cu geamuri termopan.

La fel ca în multe alte situaţii, e mai degrabă vorba de laudă de sine decât de proverbiala gâscă cu ouă de aur. Vara aceasta, mai mult decât oricând, tarele turismului românesc au ieşit la iveală. Bâlbele autorităţilor în lupta contra Covid şi propaganda negaţionistă a unor indivizi cu pretenţii de lideri politici au plasat România pe lista zonelor roşii. Prin urmare, foarte mulţi români au fost forţaţi să renunţe la concediile în străinătate şi să se mulţumească doar cu oferta locală. Iar asta a prilejuit o revigorare turistică specific românească.

Un amic din Franţa se plângea că a plătit o mie de euro cazare în Chamonix, una dintre cele mai fiţoase staţiuni montane din Europa. Şapte zile de cazare într-un apartament; ar fi găsit o ofertă mult mai convenabilă dacă se hotăra mai din timp. Dar aşa, pe ultima sută de metri… Când i-am spus că în Azuga sau Predeal găseşte cazări la preţuri mult mai mari, s-a mirat cumplit. Aveţi staţiuni aşa de valoroase şi nimeni nu ştie mare lucru despre ele? Ce facilităţi se oferă? Ce obiective turistice sunt în Predeal sau Azuga? La două mii de euro pe săptămână trebuie să primeşti ceva…

Da, vezi să nu. Turismul românesc a devenit o bătaie de joc la adresa celor care, din patriotism sau nostalgie, se încăpăţânează să-şi petreacă vacanţele în România. Preţurile la cazare şi servicii se plasează binişor deasupra celor din Spania, Franţa, Italia şi Elveţia, ţări care chiar ştiu să facă bani din turism şi oferă servicii la care în România nici măcar nu putem visa. Şi, fiindcă veni vorba de România, serviciile sunt, în cele mai multe cazuri, de toată jena, amintind de vremurile lui Ceauşescu, când nu exista concurenţă adevărată. Totul era coordonat de stat, toţi erau angajaţi la stat şi nimeni nu-şi făcea probleme privitoare la bilanţul contabil al unităţii hoteliere ca atare. Dacă nu se încasează de aici, se aduce din altă parte. Cui nu-i convine, n-are decât să plece în altă parte, unde oricum nu va găsi ceva mai bun.

Sprijinul promis de guvernanţi sectorului HoReCa s-a materializat în controversatele vouchere de vacanţă, devenite realitate după ceva ani de amânări. Cică vor revitaliza turismul autohton; aşa li s-a făcut publicitate. Cum s-a produs revitalizarea, o pot spune cei care nu beneficiază de facilităţi de bugetari atunci când vine vorba de cazare pe tichete de vacanţă. Preţurile la cazare au explodat, devenind inaccesibile amărâtului care lucrează în privat pe salariul minim sau chiar ceva mai mult. Are şi el dreptul la câteva zile de concediu, la munte sau la mare, dar nu-şi mai poate permite aşa ceva, pentru că în România serviciile hoteliere sunt mai costisitoare chiar decât în staţiunile milionarilor. Oferta verii pe litoralul românesc a fost de cinci nopţi de cazare la preţul de 1.450 de lei, adică exact un set de tichete de vacanţă. Atât costă cinci nopţi la Eforie Nord, o staţiune care, pe lângă nisip şi apă nu oferă decât hărmălaie. Şi nu e vorba de orice nopţi, ci doar de luni până vineri; sfârşitul de săptămână e rezervat pentru fiţoşii de la Bucureşti, ăia care au bani de nu ştiu să-i numere şi plătesc pentru o noapte de distracţie cât pentru un sezon la Monte Carlo.

Un set de vouchere pentru cinci nopţi de cazare nu reprezintă nici pe departe o afacere pentru turist, mai ales că, pe lângă cazare, mai apar şi costuri legate de accesul la plajă, şezlong, închirierea saltelelor şi a umbrelelor. Afacere de afacere; spiritul întreprinzător nu le lipseşte românilor.

Însă, cu astfel de practici, turismul românesc e condamnat la dispariţie. Preţurile nesimţite şi serviciile lipsite de calitate îi fugăresc pe români peste hotare. Nici nu trebuie să meargă prea departe; mucaliţii spun că perla litoralului românesc este… Bulgaria. Străinii ne ocolesc; în epoca internetului informaţia e la un clic distanţă şi e cam dificil să-i păcăleşti să-şi lase banii în România. În timp ce locaţiile exotice scad preţurile, astfel încât au devenit incredibil de accesibile, turismul românesc le umflă şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, mai bagă şi costuri ascunse. Ştiţi, aţi plătit hotelul, dar nu şi accesul la plajă sau piscină. Aţi plătit accesul la plajă, dar şezlongul se plăteşte aparte. Vreţi să staţi sub umbrelă? Păi în România umbra costă, că e de fiţe.

Politica din domeniul turismului e haotică, lipsită de consecvenţă şi viitor. În staţiuni se construiesc hoteluri fără a se respecta vreun plan urbanistic, fără vreo preocupare pentru estetica generală, fără respectarea distanţelor dintre clădiri. Turistul este agasat de mizerie şi nesimţire. Românii sunt obişnuiţi cu astfel de peisaje, dar străinii au alte standarde şi nu pot fi momiţi spre România nici măcar cu preţurile mici, aşa cum se întâmpla odată.

Din gâsca cu ouă de aur pentru economia naţională, turismul a ajuns gâsca băieţilor deştepţi. Chiar şi în condiţiile astea, cineva are de câştigat. Nu turistul şi nici România, dar cu astfel de practici deja ne-am obişnuit.

Deja ai votat!
se încarcă...