S-a dat startul la Marea Păcăleală – George LAZĂR, director

0

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale, cu întârziere de câteva luni, din cauza pandemiei, față de ciclul clasic de patru ani. Neoficial, campania electorală a început deja de mai multe săptămâni. Ridicolul situației constă în faptul că în perioada numită precampanie s-a petrecut exact ce s-a vrut a nu se întâmpla în campania propriu-zisă. Adică, în precampanie, localitățile au fost pavoazate cu steaguri, afișe, bannere, autocolante, corturi, în sfârșit, toată recuzita de propagandă, care a dispărut brusc în luna premergătoare alegerilor, pentru a începe campania „cuminte”, ale cărei cheltuieli sunt decontate de la bugetul de stat. Ne amintim că decontarea s-a legiferat ca urmare a nenumăratelor acuzații, unele lăsate cu condamnări de luare de mită, la adresa liderilor partidelor politice, care au pretins că aceasta este singura formă prin care pot obține banii necesari unor astfel de acțiuni. Chiar dacă de vreo câteva runde de alegeri banii sunt trași din buget de candidați, independenți sau partide, cu condiția atingerii unui prag minim de voturi, chiar dacă partidele parlamentare și-au votat foarte generoase stipendii pe care le primesc de la stat și le cheltuiesc după bunul plac, ei bine, în precampanie toți cei care au obținut o funcție publică prin sprijin politic, cotizează cu un procent din leafă la partid, dacă vor să-și mențină sinecura.

În luna care a trecut am asistat la colorarea țării cu chipurile și culorile competitorilor care vor să dirijeze comunitățile locale pentru următorii patru ani. Seamănă cumva cu reclamele comerciale, numai că sub chipurile și numele candidaților sunt scrise multitudine de sloganuri, de regulă banalități corecte, lozinci reîncălzite, sau cretinisme, în funcție de imaginația și bagajul cultural al competitorilor sau sfătuitorilor acestora.

Urmează cavalcada nesfârșitelor promisiuni, cam aceleași de treizeci de ani. Ca să fie clar pentru cine nu e încă lămurit: promisiunile electorale sunt cam la fel cu declarațiile politice din parlament, adică pur și simplu, când sunt rostite, nimeni nu se gândește serios să le și pună vreodată în practică. Din acest motiv, nu pot fi crezute și constituie cel mult un exercițiu de imaginație, retorică și actorie. Roiuri de politicieni, unii hârșâiți prin mai multe mandate, alții care își încearcă norocul pentru prima sau a cine știe câta oară, încep să umble precum albinele prin poporul pe care l-au ignorat regește vreme de patru ani, rostind vorbe meșteșugite, brusc adânc preocupați de binele general, împrăștiind pliante mustind de promisiuni, în căutare de voturi. Unii alegători, mai naivi, sau poate doar pătrunși de importanța lor de moment și dornici să fie în sfârșit o dată la patru ani băgați în seamă, se opresc să-i asculte, pun întrebări, cer și primesc sceptici asigurări că se rezolvă, acuză și li se dă ipocrit dreptate, în mod foarte asemănător de la tot cârdul de indivizi și individe, indiferent de așa zisa culoare politică, care au transformat tot acest circ într-o meserie doar pentru ca s-o ducă ei și ai lor foarte bine, cu prețul măruntei umilințe pe care o afișează o dată la patru ani. Altfel spus, ei sunt pescarii care întind momeala colorată, iar noi, peștii cei cu memorie scurtă.

Așa este democrația originală românească, un șir nesfârșit de minciuni și mincinoși, o minciună de democrație începută în urmă cu treizeci de ani, când a înlocuit o altă minciună, cea a bunăstării universale adusă de comunism, însă alta mai bună nu avem și stă numai în puterea noastră să învățăm cum să-i alegem, să-i facem să se teamă de votul nostru, să le cerem mereu să facă ce au promis, să fim mult mai atenți și, mai ales, să venim cu toții la vot pentru că altă șansă, în următorii patru ani, nu o să mai avem.

+24 -1
se încarcă...