„Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu!”
Afirmaţia nu aparţine vreunui părinte, vreunui elev, vreunui profesor sau vreunui director de şcoală înainte de reluarea cursurilor. Nu! Afirmaţia aparţine actualului ministru al Educaţiei, liberala Monica Anisiei, şi face parte din categoria „gura păcătosului, adevăr grăieşte”!
La ora actuală, nu cred că există cineva care să ştie cu certitudine modul în care se vor derula cursurile în noul an şcolar. Nici măcar autorităţile, care, după şase luni de vacanţă forţată, au fost luate prin surprindere de începerea anului şcolar. Joi noapte, cu doar câteva zile înainte de începerea acestuia, guvernanţii au decis să aloce bani pentru şcoli. Hotărârea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, iar banii vor ajunge cel mai probabil în conturile primăriilor abia în această săptămână. De aici, până să fie repartizaţi către şcoli mai trebuie trecute câteva proceduri, printre care cea de rectificare bugetară, ce nu se face decât printr-o şedinţă de consiliu local. Apoi, şcolile vor trebui să demareze procedurile de achiziţie pentru materialele necesare, bănci, „pepsiglas”, lămpi cu UV sau cine ştie de ce mai au nevoie pentru funcţionarea şcolii în condiţii normale. Până se vor aşeza lucrurile vor mai trece câteva săptămâni, în care doar o minune va face ca şcolile să nu devină focare de Covid. Vor trebui să aibă grijă de asta „super-profesorii”, care vor face şi triajul epidemiologic, care vor trebui să predea atât pentru cei prezenţi în clase, cât şi pentru cei de acasă din faţa tabletelor sau a calculatoarelor, şi asta în condiţiile în care nu puţini erau cei care aveau probleme cu predatul la clasă înainte de pandemie. Acum, totul însă se sparge în capul „super-profesorului”!
În iulie, vicepremierul Raluca Turcan a fost la Botoşani, care, întrebată de modul cum se deschid şcolile, a vorbit minute bune fără a spune nimic, concluzia fiind că „noi (n.r. – guvernanţii) nu vrem să fim heirupişti şi nici populişti şi… de aceea suntem într-o evaluare permanentă pentru a ajunge la cea mai bună decizie”. Iar rezultatul îl vedem acum.
Sătui să tot aştepte de la autorităţi să facă ceea ce ar trebui, mulţi părinţi au luat problema pe cont propriu. Au strâns bani şi au dotat (a câta oară?) sălile de clasă, astfel încât copiii să fie într-un mediu cât mai sigur posibil în cele câteva ore petrecute zilnic la şcoală. Nu au mai aşteptat banii de la guvern, nu au mai aşteptat indicaţiile autorităţilor şi au făcut cum au crezut ei că e mai bine pentru cei mici. În unele cazuri au făcut bine, în altele au greşit şi au fost întorşi de inspectorii sanitari, dar au făcut ceva.
Politicienii în schimb, care culmea sunt şi în campanie electorală, au luat poziţia greierului lui Topârceanu, „- Cri-cri-cri,/ Toamnă gri,/ Nu credeam c-o să mai vii”, aşteptând ca lucrurile să se aşeze cumva de la sine, iar ei să poată să culeagă laurii.
Ei, de data aceasta e cam greu, pentru că riscul presupus de deschiderea şcolilor, unde elevilor, profesorilor şi celorlalţi angajaţi statul nu le asigură materialele de protecţie, este major şi cred că a venit momentul deconturilor.
România, ca ţară, nu-şi mai permite ca pentru fotoliul ocupat în trecut de Spiru Haret să-şi aleagă cei mai incompetenţi miniştri. În ciuda acestui fapt, asistăm neputincioşi la un concurs în care fiecare partid încearcă să demonstreze că „are cu adevărat resurse de cadre”.
Da, în acest an şcoala a început în pandemie, în timpul celei mai grave crize sanitare din ultimul secol, probabil, dar pentru a pregăti momentul acesta guvernanţii au avut la dispoziţie şase luni, şase luni în care principala grijă a fost să-şi umple conturile şi să-şi asigure o poziţie cât mai bună pentru viitoarele alegeri. În rest, în legătură cu şcoala au rămas corijenţi, corijenţi din prima zi!
