Prețul votului – George LAZĂR, director

0

Pentru a câta oară politicienii, în goana sălbatică de a-și păstra funcțiile și privilegiile, hotărăsc pentru noi toți, împotriva noastră? Așa au făcut încă o dată marți, când majoritatea conjuncturală PSD, ALDE, Pro România și UDMR a decis majorarea cu 40% a pensiilor, aruncând cu senină inconștiență în aer viitorul următoarelor generații din socoteală pur politicianistă.

Adică dă celor 1,8 milioane de pensionari ceva mai mult de o sută de lei în plus, deci peste o mie de euro în patru ani – adică acesta este prețul unui vot – iar ei, drept recunoștință, vor vota în bloc aceste generoase partide. Mai mult, a apărut tot de la PSD propunerea, cel puțin ciudată, de a plăti suplimentar profesorii, adică alte peste 200.000 de voturi, pentru că riscă să se infecteze cu virusul, în pofida măsurilor sanitare luate în școli. La care dacă mai adăugăm și dublarea alocațiilor a patru milioane de copii, în goana după cele opt milioane de voturi ale părinților lor, precum și majorarea salariilor celor 1,2 milioane de angajați ai sistemului bugetar, constatăm că mita a fost deja dată pe scară largă. Mai rămân şapte milioane de angajați din sistemul privat pentru care nu s-a dat nimic, exceptându-i, desigur, pe cei care au copii în întreținere și s-au ales cu ceva mărunțiș de la alocațiile majorate.

Principiul majorărilor nesimțite și nesustenabile a fost trasat pentru prima oară de Ecaterina Andronescu, în 2008, pe vremea unui alt guvern liberal, pe atunci condus de Tăriceanu, care a majorat cu 50%, dintr-o trăsătură de condei, salariile profesorilor, asigurând victoria PSD în alegerile care au urmat. Rețeta a fost încercată și de liberali, care au cerut și obținut dublarea alocațiilor anul trecut, provocând scâncetele Vioricăi Dăncilă, premierul de atunci. Desigur, PSD nu a uitat provocarea și a întors-o un an mai târziu, când și ei au cerut dublarea alocațiilor abia dublate. Și tot așa, ca într-un joc de copii cam cretinuți, cărora puțin le pasă de ce e mai târziu decât de aici și acum.

Desigur, succesiunea de majorări nu are nicio noimă: de ce 40% și nu 100% la pensii? De ce se aplică deopotrivă același procent și pensiilor nesimțite? De ce să fie plătiți profesorii care fac ore online, dar și cei care nu au făcut nimic în cele trei luni din primăvară? Și chiar așa, de ce să fie plătiți asemenea cadrelor sanitare? De ce nu sunt plătiți și părinții care riscă să se molipsească de la copiii lor ce vin de la școală? De ce dublarea și nu triplarea alocațiilor?

Și, mai ales, cu ce susținem toate aceste creșteri? O tabără, cea de la putere, susține că nu sunt bani, în vreme ce actuala opoziție pretinde contrariul. Și unii și alții au dreptate. Nu sunt bani, pentru că nu producem, ca națiune, suficient din taxe și impozite pentru a susține asemenea extravaganțe. Sunt bani, dacă luăm din împrumuturi. Ne vom îndatora tot mai mult, ca țară, pentru a plăti aceste noi drepturi, la dobânzi tot mai mari. După cel mult câțiva ani, când UE va constata că am depășit constant deficitul bugetar convenit prin tratatul de aderare, guvernul de atunci va fi nevoit să ia măsuri drastice, așa cum s-a întâmplat în Grecia, anume tăieri de pensii, scuturarea aparatului bugetar supradimensionat, majorări serioase de taxe și impozite, cel mai probabil se va reveni la TVA de 25% și impozit pe venit de 16% sau mai mult. Cursul de schimb și inflația vor fi lăsate la galop, erodând cu repeziciune majorările de pensii.

Între timp însă, vor fi iar amânate marile proiecte de infrastructură, spitalele regionale, căile ferate de mare viteză sau, mai pe scurt, aducerea României în mileniul al III-lea. Culmea e că toată această listă de pomeni e făcută cu banii noștri sau cu bani împrumutați în numele nostru, pe care va trebui să-i restituim noi și copiii noștri.

Nu mai rămâne decât să constatăm duminică, la votul pentru locale, dacă inconștienții din parlament au avut iar dreptate, și anume că majorității covârșitoare a celor ce votează nu îi pasă de deficitul bugetar, de fapt nici nu știe ce-i acela și nici nu o interesează altceva decât propriul buzunar. Poate că așa e și normal, în definitiv un popor are întotdeauna conducătorii pe care îi merită.

+18 -0
se încarcă...