Doar un popor tolerant – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Fără îndoială, toate popoarele şi-au băgat în mentalul colectiv că sunt mai cu moţ decât restul naţiilor trăitoare sub soare. E oarecum firesc şi chiar recomandat să ai o părere bună despre sine, dar când totul se reduce doar la părere şi nu există niciun fel de acoperire în fapte şi mentalitate ajungem la „Lauda de sine nu miroase a bine”.

Românii sunt campioni la părere bună de sine. Nu cred că există un popor mai îngâmfat şi mai plin de ifose şi pretenţii ca cei care se pretind a fi viţă nobilă de daci şi romani. Nu există zi în care să nu ni se amintească faptul că noi, cei care încă mai trăim pe meleagurile mioritice, am dat lumii pe Vlaicu, Coandă, Brâncuşi, Enescu şi Petrache Poenaru. Vă daţi seama?! Dacă nu exista numitul Poenaru – român de felul lui – omenirea ar fi scris şi astăzi cu tocul sau cu pana de gâscă. Noi i-am dat lumii pe Hagi, Comăneci şi Halep. Da, noi, românii, printr-un efort colectiv extrem de conştient am oferit lumii aceste valori şi, prin urmare, lumea ar trebui să ne respecte pentru asta.

E demn de remarcat că, printre multe alte calităţi, românii se descriu drept un popor foarte primitor şi tolerant. Suntem aşa de primitori încât internetul e doldora de relatările celor care au simţit pe propria piele şi propriul buzunar cât de primitori sunt românii. Turismul era o o resursă ideală pentru o ţară cu industria la pământ, dar, cum spuneam era… Nu mai este. Preţuri enorme, servicii de toată jena, obiective turistice care stau să se năruie şi, desigur, hoardele de cerşetori care chiar ştiu cum să asigure primirea celor veniţi de departe. Să nu-i uităm nici pe şuţii de buzunare.

Cam ăştia suntem la capitolul primitori. Despre toleranţă ce să spun? Zilele trecute a fost de ajuns ca Papa Francisc să deschidă gura pe subiectul homosexualilor şi românii s-au inflamat ceva de groază. Pe reţelele sociale şi în rubricile de comentarii, românii cei toleranţi s-au dezlănţuit, înfierând fără milă declaraţii pe care n-au avut răbdarea să le citească până la capăt. Interesant e faptul că cei mai mulţi dintre cei care au simţit nevoia ca şi alţii să le ştie părerea nici măcar nu pretind că ar fi creştini, darmite catolici. Liberi cugetători sau băgători de seamă, indivizi pentru care libertatea de expresie e acceptată, cu condiţia ca toată lumea să fie de părerea lor. Manipulatori şi indivizi bolnavi după atenţie. Desigur, foarte toleranţi. Atât de toleranţi încât n-au mai avut răbdarea şi decenţa să analizeze spusele şefului Bisericii Catolice. Pentru mulţi Papa Francisc a devenit Antihristul în persoană şi, din această poziţie, încearcă să bagatelizeze scandalurile de pedofilie cazurile de homosexualitate care au asigurat Bisericii Catolice o imagine ce aminteşte de cea care a declanşat Reforma.

E drept că spusele Papei Francisc n-au fost înţelese nici de cei din turma pe care o păstoreşte şi asta o să conteze mai mult decât explozia de ură a românilor cărora le-a mers vestea în lume de toleranţi şi primitori ce sunt. Astfel, Papa nu a spus nimic nou; a mai atins subiectul şi cu altă ocazie. Şi nu schimbă canoanele bisericii. A spus că homosexualii sunt şi ei oameni, nu diavoli şi, prin urmare, societatea trebuie să le recunoască acest statut şi să le ofere posibilitatea de a-şi legaliza relaţiile sub forma parteneriatelor civile. Practic, Papa Francisc a pus punctul pe i. Este datoria societăţii să ofere ceva minorităţilor sexuale, nu a Bisericii. Cel puţin acesta este mesajul Papei, mesajul pentru cei care vor să înţeleagă ceva. Care nu… Să tolereze cum ştiu mai bine. Fără doar şi poate, parteneriatul civil este o formalitate laică; nu presupune oficierea căsătoriilor în biserică şi multe alte „rele” din categoria celor pomenite de cei care au simţit că e de datoria lor să-şi dea cu părerea pe subiect, „dovedind” cu această ocazie şi toleranţa de care suntem atât de mândri.

Într-o societate aflată într-un punct critic al evoluţiei sale e nevoie de toleranţă şi minte limpede. Crima care a oripilat Franţa – asasinarea unui profesor de istorie şi geografie de către un fanatic musulman – reprezintă apogeul lipsei de educaţie pentru toleranţă. Iar noi, românii cei atât de toleranţi, nu suntem câtuşi de puţin atât de departe pe cât ne pretindem de astfel de evenimente nefericite. Adesea, crimele din România au la bază lipsa de toleranţă şi sunt comise pe motive de nimic. Opinii politice diferite. Echipe de fotbal. Faptul că victima s-a uitat urât la agresor sau că nu i-a dat bună ziua. Zilnic aflăm despre crime care puteau fi evitate dacă exista o minimă toleranţă. Ori despre aşa ceva doar se vorbeşte. Educaţia pentru toleranţă lipseşte din societatea românească. Cât timp avem lipită pe noi eticheta de primitori şi toleranţi, de ce să mai investim şi în educaţie la acest capitol? Din păcate, eticheta ne-am lipit-o noi, nu alţii. Iar asta ar trebui să ne dea de gândit.

 

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...