Ipocrizie politică la rang de artă – Marius ILINCARU, jurnalist

0

Nu mai e o surpriză faptul că tot timpul noi am vâslit împotriva curentului, dacă Europa făcea ceva, noi trebuia să facem pe invers. Ce e surprinzător este că de această dată cei care merg împotriva curentului european sunt tocmai cei care criticau acest lucru în urmă cu câteva luni, poate un an, în frunte cu Klaus Iohannis. Şi afirm asta chiar cu riscul de a mi se mai pune o dată eticheta de socialist, comunist sau mai ştiu eu cum, chiar de către cei care se folosesc de textele scrise de mine în campaniile pe care le duc împotriva socialiştilor.

Dar să trecem la subiect.

Vineri, 23 octombrie: Irlanda devine prima ţară care reintroduce carantina generalizată după ce numărul zilnic al noilor cazuri de Covid-19 a depăşit pragul de 1.000.

Sâmbătă, 24 octombrie: Slovacia limitează strict deplasările şi activităţile oamenilor, care nu mai pot ieşi din case în lipsa unui test PCR negativ.

Miercuri, 28 octombrie: Preşedintele Emmanuel Macron anunţă că Franţa intră din nou într-un „lockdown” naţional de o lună, dar care s-ar putea prelungi şi după 1 decembrie.

Joi, 29 octombrie: Angela Merkel avertizează camera inferioară a parlamentului de la Berlin că Germania se confruntă cu „o situaţie dramatică”, motiv pentru care introduce un „lockdown” parţial timp de o lună.

Joi, 29 octombrie: Deputaţii spanioli aprobă solicitarea premierului Pedro Sanchez privind instituirea stării de urgenţă sanitară timp de şase luni, până pe 9 mai 2021, şi instituirea interdicţiei de circulaţie aproape în întreaga ţară şi a unor interdicţii de intrare şi ieşire din regiunile spaniole.

Vineri, 30 octombrie: După şase ore de dezbateri între guvernul federal şi regiunile Belgiei, conducerea ţării a venit cu măsura carantinei de şase săptămâni.

Sâmbătă, 31 octombrie: Prim-ministrul britanic Boris Johnson anunţă o izolare la nivel naţional ca parte a eforturilor de oprire a creşterii numărului de infectări cu coronavirus şi de a „salva Crăciunul”, care oricum va fi diferit.

Duminică, 1 noiembrie: Ministrul italian al Sănătăţii declară că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt îngrozitoare şi că Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe, adică un nou „lockdown”, pentru a opri răspândirea virusului.

Exemplele sunt mai multe, dar cele de mai sus vin din ţările la care ne uităm cu jind. Ce facem noi în schimb, o dăm mai departe cu alegerile parlamentare. Nu mă interesează deloc agendele ascunse ale PNL şi PSD. Nu mă interesează deloc că tot mai multe voci susţin că cei doi „mari” s-au înţeles să meargă mai departe cu alegerile pentru a-şi maximiza interesele, PNL să se menţină la putere, iar PSD în opoziţie pentru a demonstra cât de slabi sunt liberalii şi a-i îngropa definitiv în cărţile de istorie alături de ţărănişti. Chiar nu mă interesează! Mă interesează, însă, ceea ce se întâmplă cu adevărat în societate şi mă deranjează miopia, jucată sau nu, a celor care acum vin şi susţin că alegerile nu sunt un factor de risc, deşi localele au demonstrat contrariul. Culmea sunt aceiași care în primăvară, când numărul cazurilor era cât acum într-un judeţ cu infectări medii, cereau ca din gură de şarpe amânarea localelor. Sunt aceiași care erau apostolii Covidului, care erau dispuşi la limitări grave ale libertăţilor doar „ca să treacă pandemia”. Acum, aceiași oameni vin şi spun să „nu punem democraţia între paranteze” şi să facem alegeri cu orice risc. Iar argumentul lui Iohannis şi al lui Tătaru – că de Orban nu avem ce discuta, el înscriindu-se în linia „iluştrilor” premieri ai României din ultimii ani – că „momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente”, insultă minima logică şi bunul simţ. Alegerile nu înseamnă numai ziua votului, ci sunt un proces mult mai complex, plecând de la organizarea lor, trecând prin campania electorală, care, da, este prielnică unei dispersii comunitare accelerate a virusului, culminând cu votul şi încheindu-se cu noaptea numărării voturilor şi a petrecerilor sau parastaselor de după. Toate acestea trebuie luate în calcul, mai ales că perspectiva atingerii pragului de 10.000 de cazuri pe zi nu e nici aşa de îndepărtată şi nicidecum improbabilă. Dar conducătorii nu o fac şi doar se arată unii pe alţii cu degetul: „PNL nu se gândeşte la români” sau „PSD e principalul vinovat”. Şi asta, pentru că interesul partidelor mari diferă de interesul public. Şi nu e pentru prima dată, ci aşa a fost mereu, iar cei care au ştiut să joace cel mai ipocrit această carte au câştigat, că doar de asta au intrat în politică.

Deja ai votat!
se încarcă...