Banii noştri unde sunt? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Suntem în plină campanie electorală. O campanie atipică, ţinând cont că suntem şi în plină pandemie de coronavirus. O perioadă tulbure, în care responsabilitatea faţă de cetăţean a trecut pe ultimul loc. Bine, cetăţeanul n-a avut niciodată prioritate în agendele politicienilor, dar în momentul de faţă parcă prea s-a sărit calul şi treaba asta s-a întors tot împotriva omului de rând, care plăteşte pentru excesele şi lipsa de competenţă a celor ajunşi la butoane. Negaţioniştii Covid au apă la moară din plin. Cum să existe viroza asta păcătoasă cât timp şeful guvernului şi alţi politicieni de notorietate (de marcă e impropriu spus; noi nu avem aşa ceva) sunt fotografiaţi la chermeze la care nu respectă măsurile pe care le-au impus altora? Cum să păstrezi distanţa şi să circuli în grupuri nu mai mari de trei persoane – cum ni se cerea cu nu foarte mult timp în urmă – cât timp trepăduşii electorali au voie să circule câte cincizeci la un loc? Şi să nu ignorăm faptul că li se cere să muncească, adică să intre în contact cu cetăţeanul cu drept de vot şi să-l convingă să ştampileze ce e de ştampilat. Cu alte cuvinte, răspândaci de coronavirus cât încape. Dar trepăduşii au voie, restul nu.

Însă grosul bătăliei electorale s-a mutat pe reţelele de socializare şi pe canalele mass-media. Suntem în plin război al orgoliilor şi combatanţii se ghidează după principiul că în dragoste şi război totul e permis. Şi chiar există dragoste. Cei care s-au înjurat la alegerile locale au ajuns să facă echipă pentru că aşa li s-a dictat de la centru. Multă mizerie, multă ipocrizie şi total dispreţ pentru cetăţean.

În aceste condiţii mesajul electoral îşi găseşte cu greu drumul către cel care e dispus să-l recepţioneze. Partidele nu mai transmit mare lucru; au doar sloganuri electorale lipsite de acoperire. Şi toate adunăturile de politruci care visează să se caţere la butoane, nu să conducă în adevăratul sens al cuvântului, bat monedă pe dezvoltarea României pe bani europeni. Ideea nu e nouă, dar niciodată nu a fost atât de uzată ca în această perioadă. Bani europeni… Aducem bani europeni. Dezvoltăm România cu fonduri europene. Numai să ne votaţi şi să vedeţi ce dezvoltare o să tragem.

Banii europeni… Singura şansă de a face ceva în România. Autorităţile locale sunt îndemnate să acceseze fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Micii întreprinzători nu au parte de niciun fel de sprijin din partea autorităţilor, pentru că există fondurile europene. N-au decât să le acceseze şi uneori chiar reuşesc asta, în ciuda piedicilor birocratice puse la cale taman de acele instituţii care ar trebui să netezească drumul celor care chiar vor să facă ceva în ţara asta.

E aşa o isterie cu fondurile astea europene, încât e cazul să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu banii noştri. Banii pe care statul ni-i încasează sub formă de taxe şi impozite, accize şi ce se mai poate. Fără doar şi poate, nivelul de fiscalizare din România e uriaş. E drept că există multe ţări în care se plătesc dări mai mari, dar măcar acolo se vede ceva. Infrastructură, drumuri pe care se poate circula, spitale din care ai şansa să ieşi nu doar cu viaţă, ci şi fără infecţiile nosocomiale care sunt de ani de zile blestemul sistemului sanitar naţional. Şcolile arată a şcoli şi ministerul de resort nu se milogeşte la Patriarhie sau ONG-uri să doneze tablete şi alte gadgeturi pentru susţinerea şcolii virtuale, aşa cum se întâmplă în România. Cu alte cuvinte, oamenii plătesc, dar şi primesc. Ori la noi… Plătim, dar ce folos? Banii contribuabilului român ajung într-un soi de gaură neagră din care nu mai scapă nimic.

Primarilor li se pune de ceva vreme în vedere că, dacă vor să dezvolte comunitatea pe care o păstoresc, adesea spre propria parvenire, trebuie să acceseze fonduri europene. Descentralizarea atât de dragă celor care ne conduc de la centru s-a concretizat în tăierea finanţărilor de la buget. Practic, de la visteria statului nu vin bani decât pentru salariile năimiţilor în instituţiile publice sau pentru „investiţii” căpuşate cu neruşinare. Şi în România există o mulţime de instituţii în care grosul bugetului alocat e reprezentat de banii pentru salarii. Fonduri pentru investiţii solide, pentru funcţionarea în adevăratul sens al cuvântului nu există, totul se căpuşează. Dar nicio problemă; există banii europeni. Cu ăia vom dezvolta România.

Nu spun că banii europeni sunt răi sau că ar trebui refuzaţi – apropo, nu-i refuză nici cei mai verzi dintre români care, aşa naţionalişti cum se pretind, au pretenţia ca alţii să plătească dezvoltarea României. Dimpotrivă; cu ajutorul fondurilor europene unele comunităţi s-au dezvoltat în adevăratul sens al cuvântului. Din păcate sunt puţine şi, cumva, emblematice pentru treaba asta cu banii europeni. Reuşeşti să atragi fonduri? Te dezvolţi. În caz contrar, eterna şi fascinanta Românie în care nu se întâmplă mare lucru în afară de prosperitatea demnitarilor. Dar trebuie să aflăm şi ce anume s-a întâmplat cu banii noştri, bani pe care statul ni-i scoate din buzunar încă înainte să ne încasăm salariul. 45% din salariu e oprit pe statul de plată. Statul are nevoie de bani. De fiecare dată când ieşim cu sacoşa plină din magazin visteria statului primeşte ceva. Viciile şi combustibilul ne sărăcescşi mai mult. Şi, cu toate acestea, România nu se mai dezvoltă cu taxele noastre, aşa cum sugera cu ani în urmă un clip menit să-i sensibilizeze pe cei predispuşi la evaziune fiscală. România se dezvoltă cu bani europeni, pentru că banii cetăţeanului au căpătat o altă destinaţie. Care anume? E de ajuns să privim la prosperitatea aleşilor şi avem parte de toate răspunsurile. Dar cât timp Europa şi-a pus în cap să ne dezvolte, astfel de amănunte tind să devină irelevante.

Deja ai votat!
se încarcă...