Au trecut cele mai neinteresante, cele mai plictisitoare alegeri de când ne-am întors la democrație. Deși miza era uriașă, dacă ne gândim la cele peste 80 miliarde euro, promise de Uniunea Europeană pentru următorii șapte ani, cărora li se adaugă recente promisiuni americane de sprijinire a unor investiții în infrastructură, lehamitea indusă de nesfârșitele măsuri de recluziune, precum și televizarea la nesfârșit a acelorași mutre obosite de atâtea minciuni au dus la un dezinteres afișat aproape ostentativ de către două treimi dintre alegători. Cu toate acestea, surprize au fost, destule și foarte mari.
Ceea ce dovedește că activitatea institutelor de cercetare sociologică a fost superficială, aidoma celei din mai toate ramurile de activitate, lipsită de profesionalism și onoare, ba chiar slugarnică față de beneficiarul care a achitat nota de plată. Într-un cuvânt: necinstită. Asemenea greșeli grosolane nu am mai pomenit de pe vremea sondajelor aranjate pentru Iliescu și ai lui, din anii ‘90, dar măcar atunci era pe față, știam cu toții că sunt măsluite. Opt puncte procentuale umflate la liberali, șase puncte lipsă la socialiștii lui Ciolacu, patru puncte lipsă la Pro, două în plus la popularii lui Băsescu și ignorarea completă a mișcării protestatare AUR au discreditat complet o activitate esențială în procesul democratic.
Nu știu dacă au învățat ceva din ceea ce s-a întâmplat, nici nu vreau să mă gândesc că știau adevărul și l-au prezentat doar beneficiarilor, iar public au mințit, dar știu sigur că de azi înainte le vor trebui ani mulți de corectitudine pentru a-și redobîndi credibilitatea. Așadar, ceea ce considerăm marile surprize ale acestor alegeri trebuia să fi fost previzibil, dacă sondajele ar fi fost făcute onest, iar rezultatele publicare așijderea.
Ar trebui să încep cu eliminarea Pro România și PMP din spectrul parlamentar, dar aceasta cred că este doar o consecință a ascensiunii fulminante a Alianței pentru Unirea Românilor. Care s-a produs în baza unui proces natural firesc, cel al acțiunii și al reacțiunii. Este un caz-școală, deja clasicizat. În toată lumea, presiunile guvernamentale privind izolarea socială și viitoarea vaccinare au produs mișcări de protest. Nu este anormal că s-au dezvoltat și la noi. Peste ele s-a suprapus într-un fel de devălmășie ideologică – și acesta este un specific al întregii Europe de Est – lupta dintre vechi și nou, dintre conservatori și progresiști.
Antivacciniștilor și a negaționiștilor li s-au alăturat, tot într-un fel de protest la adresa tendințelor guvernamentale sugerate sau chiar impuse de la Bruxelles, apărătorii religiei, ai familiei tradiționale și ai cutumelor sociale care au funcționat în ultimele sute de ani. După ce, într-o intenție de modernizare, noua conducere a PSD și-a abandonat aripa de origine PRM, iar PNL a pus un bemol accentelor naționaliste și religioase, majoritatea analiștilor au răsuflat ușurați: gata, ne-am modernizat, nu mai avem porniri xenofobe, misogine și retrograde de orice natură. Fals! Oamenii aceia sunt tot acolo, trăiesc, respiră, mănâncă, plătesc impozite și au drepturi.
Da, peste 40% sunt analfabeți funcțional, dar asta nu înseamnă că nu trebuie tratați ca şi cetățeni egali și meritorii din punct de vedere al instituțiilor statului. S-a dus vreunul dintre partidele mari spre ei, spre cererile lor, spre aspirațiile lor? Nu, evident că nu, și aceasta le este răsplata. Iar calculele partidelor mici, de tip balama, Pro și PMP – intrăm în Parlament ca să ne aliem cu ăia sau cu ăilalți, depinde care dă mai multe funcții și contracte – s-au dovedit meschine și nerealiste. Măcar din acest punct de vedere chiar am progresat.
Aceleași observații și în ceea ce privește diaspora. Extrem sensibili la reacțiile din țară în ceea ce îi privește, cetățenii români de peste hotare reacționează rapid și la unison, mulțumită comunicațiilor prin internet. Au votat masiv cu USR, pe care l-au perceput drept cel mai turat motor în procesul de integrare europeană. Până când motorul s-a gripat și conducerea națională l-a eliminat de pe liste pe alesul lor în favoarea unui protejat al grupării Barna. Acela a fost semnalul declic, care le-a îndreptat atenția înspre AUR, grupare care a reuşit să speculeze erorile PSD, PNL și USRPLUS, să exploateze pandemia şi să etaleze o agresivitate antisistem care i-a asigurat un electorat marginal, frustrat şi dezinformat, de care orice partid serios ar fi trebuit să țină cont.
Una peste alta, eu cred că este bine că AUR a intrat în Parlament, unde va conta mai mult decât scorul său electoral, pentru că eventualele sale aberații vor putea fi combătute cu mijloace legale și democratice. După cum, la fel de bine, va servi la nevoie unui PSD care, dacă-și recuperează fugarii, poate răsturna oricând majoritatea progresistă. Depinde doar de liberali, cum își aștern guvernarea. Însă deja primele semne, de la negocieri, nu sunt deloc îmbucurătoare.
