Gara și munca pentru partid – Dumitru MONACU, scriitor

0

Privită în ansamblul ei, politichia românească a fost dintotdeauna asemănătoare cu o gară. Până în ’89 a fost „Gară pentru doi” (un reușit film sovietic din anii ’80) după care, Iliescu și gașca au transformat-o în gară pentru … noi! Adică pentru ei, cei din linia a doua, activiști și securiști! Ei bine, gara politicii românești actuale mustește de forfotă și animație. Unii prind clasa întâi, alții stau în picioare sau la clasa a doua iar cei mai ghinioniști pierd trenul. Astfel, în gara noastră mică de la Botoșani am consemnat cu prilejul votului din 6 decembrie un eveniment demn de Cartea Recordurilor: la douăzeci de ani după ce a pierdut trenul, Lucian Feodorov, cel care mai în glumă, dar mai mult în serios spunea că el e născut să fie șef, reușește să se instaleze confortabil la clasa întâi, dovedind astfel, că vârsta nu e decât o cifră iar trenurile pot fi prinse oricând, important nefiind timpul ci locul în care îl aștepți.

În primul vagon, lăfăindu-se în compartimentul roșu, Doinița și-a zvârlit afară, precum nenea Iancu pe Bubico, toți crâcnitorii care voiau o nouă călătorie la clasa întâi. Din acest motiv, pe listele social-democraților nu s-au mai regăsit nici Răzvan și nici Tamara iar pe Costel 1 l-a invitat politicos afară din compartiment întrucât fusese o suprapunere de locuri cu Costel 2. Normal că sângele apă nu se face așa că, dacă va mai fi un meci Lupașcu-Ponta, se va desfășura pe maidan și nu în Parlament deși mari diferențe între cele două arene nu sunt. Și uite-așa, pe toată durata călătoriei, în compartiment nu se va mai auzi decât șuierul Doiniței, ale cărei picioare sunt mai lipite acum ca niciodată de frâna și accelerația trenului pesedist local. Tren care, la simulări este aidoma celui japonez, adică … suspendat de la guvernare din cauza lipsei de călători, cam cu 20 la sută mai puțini decât în 2016.

În trenul galben fără cai sau gloabe, e mare zavistie. Costel liberalul s-a baricadat în compartimentul cel cu două rânduri de banchete (una galbenă, alta portocalie), fiind, împreună cu o parte din călătorii care se zgâiesc prin geamurile holului, vigilenți ca nu cumva ”să le fure partidul” cei din fostul PDL. De parcă partidul ar fi un chivot divin dăruit de însuși Creatorul, lui și numai lui. Această fobie a „vechilor liberali” s-a dovedit a fi enorm de păguboasă, procentele tot mai scăzute ale organizației botoșănene transformând-o din tren în drezină. Despre „vechii liberali” se știe că provin toți, din rândurile pupătorilor de ghiul, umilii supuși ai Împăratului de tristă amintire, cel care de altfel i-a propulsat în politică atunci când (2012), vorba cuiva, dacă era scris pe un sac USL, ajungea fără probleme reprezentant al poporului în Parlament. „Că-i de-al nostru”! Iată că ideea cu „furatul partidului” a transformat formațiunea galbenă într-o gară în care nici șinele ferate nu mai sunt paralele. Se caută întruna acari Păun fără să se ia în calcul că aceștia nu mai au acces la macazuri, centrul de comandă fiind desigur în Strada Teatrului și nu pe Aleea Maxim Gorki. În mod normal, acum, după deraierea precum tramvaiele, a fostului primar și după rezultatul rușinos consemnat la scrutinul pentru CJ de către președintele organizației, ar fi trebuit ca mecanicii celor două tabere să se retragă pe linie moartă și în locul lor să vină cineva care înțelege că nimeni nu mai vrea să călătorească în condiții vitrege ca pe vremuri. Tot în acest context, „vechii liberali”, vajnici deținători atât ai adevărului absolut cât și ale unor părticele din Sfântul Graal, repetă întruna, cu o precizie și ritmicitate demne de mecanismul bielă-manivelă că ei, în frunte cu conductorul lor, au „muncit pentru partid”! Expresia, întâlnită de altfel și prin alte zone politice, stârnește indignare în rândurile călătorilor de la clasa a doua, cei care, în trenul vieții se înghesuie numai pe holuri sau pe scări.

„A muncit pentru partid”! De aceea merg treburile așa cum merg în țara asta. Pentru că în posturi și funcții grase nu sunt puși cei care știu drumul și cum să conducă taradaica ci cei care „au muncit pentru partid”. Unii dintre ei, ar fi în stare să se lipească cu superglue de compartimentele clasa întâi fără să ia în seamă chiar deloc faptul că, pe linia moartă sunt trase vagoanele cu totul și nu doar compartimentele. Scrutinul din 6 decembrie a demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru. Vremea mecanicilor care „lucrau” pe locomotivele cu aburi a trecut de mult.

 

Deja ai votat!
se încarcă...