Un interes cât o ţară – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

A trecut campania electorală, au trecut şi alegerile. În următorii patru ani o să ne lipsească astfel de exerciţii de democraţie, prin urmare patrioţii autoproclamaţi au lăsat ipocrizia la o parte şi fac exact ceea ce se pricep mai bine, şi anume luptă pentru ciolan. „Ce-i mâna pe ei în luptă?”. În niciun caz dragostea de ţară, glie, neam şi ce se mai pomeneşte prin poeziile şi sloganurile care dau bine în campanie. Dar, cum spuneam, nu mai suntem în campanie. Următorul set de alegeri pică peste patru ani, astfel că nu există prea multe variante de aburit profitorul de partid. Lasă, domnule, nu te punem pe listă la Europarlamentare, dar garantat prinzi la locale. Sau, aşa cum s-a cam întâmplat anul ăsta, dacă nu eşti capabil să devii primar într-un orăşel, te pune partidul cap de listă la legislative, eventual la Camera Deputaţilor, pentru că acolo emoţiile sunt mai mici.

Şi, că tot veni vorba de Camera Deputaţilor, probabil că n-am fi avut parte de tocmeala asta care ar trebui să genereze o coaliţie capabilă să guverneze dacă Orban sau Barna ar fi avut curajul şi determinarea pentru a candida pe listele la Senat. Era de ajuns doar ca unul dintre ei să fie curajos – de fapt, era obligatoriu, deoarece dacă ne pricopseam cu Orban şi Barna în Senat eram tot în criză, numai că pe alt interes.

Mai pe scurt, şi Orban, şi Barna au pretenţii la preşediţia Camerei Deputaţilor. Niciunul n-a riscat să candideze la Senat şi acum plătim cu toţii lipsa lor de viziune şi curaj. Să fi fost unul la Senat şi celălalt la Cameră problema era rezolvată. Primea fiecare o funcţie babană şi-şi vedeau de interesele personale mimând trudă pentru ţară. Dar n-a fost să fie şi negocierile s-au cam împotmolit. Tot mai mulţi vorbesc despre revenirea vechiului USL, în condiţiile în care gaşca lui Barna ţine morţiş să-l pricopsească pe acesta cu una dintre cele mai importante funcţii în stat, iar situaţia duce spre acea ieşire unde aşteaptă PSD. USR PLUS a intrat în Parlament, dar cu un scor sensibil mai mic decât se aştepta şi tot mai mulţi îi cer lui Barna să simplifice ecuaţia. Dacă nu pleacă singur, o să plece de nevoie la alegerile care vor avea loc în curând în partid. Şi de vreme ce e foarte conştient de acest deznodământ, individul trage tare cât mai poate. Gata, s-a terminat cu interesul naţional, cu sacrificiul personal şi neprecupeţirea niciunui efort pentru binele ţării. Preferă să arunce şandramaua în aer decât să o părăsească având la dispoziţie doar demnitate şi ce mai trăncănea el prin campanie.

Nici în tabăra liberalilor lucrurile nu stau foarte grozav. Orban şi-a dat demisia, dar numai pentru a spori dramatismul operei numite sacrificiu personal în slujba patriei. O fi mizat pe manipularea la sentiment, deşi ar trebui să ştie că astfel de manevre nu prea mai prind la liberali. Preşedintele Iohannis este un exemplu cât se poate de grăitor în această privinţă. Crin Antonescu şi-a dat demisia pe post de pedeapsă pentru rezultatele nu foarte grozave de la europarlamentarele de acum şase ani, dar nu a mai reuşit să revină în fruntea partidului, aşa cum avea programat după exerciţiul de ipocrizie. Neamţul cel chibzuit a făcut ce a făcut şi a amânat alegerea preşedintelui PNL până când i-a asigurat lui Antonescu înfrângerea care l-a scos din viaţa politică. Iar istoria tinde să se repete şi pentru Orban. E puţin probabil să poată reveni la conducerea partidului, deşi unele merite nu i se pot contesta. Dacă PNL era lăsat pe mâna Alinei Gorghiu probabil n-ar fi atins nici performanţa PMP. Însă trecutul contează mai puţin, liberalii vor un viitor. Orban vrea şi el un viitor, dar mai mult pentru sine. Prin urmare, trage tare pentru şefia Camerei Deputaţilor. Nu vrea să fie un simplu deputat, vrea să fie al treilea om în stat. Nu lasă vrabia din mână pentru cea de pe gard, deoarece ştie că la liberali alegerile nu sunt la fel de lipsite de emoţii precum cele din PSD. Nu se vede preşedinte de partid şi vrea să-l combine pe Cîţu să repete strategia din martie, atunci când numitul Cîţu şi-a depus mandatul taman în ziua în care trebuia investit ca premier. Iohannis, preşedintele tăcut, a lăsat să se înţeleagă că l-ar accepta iar pe Orban. Balamuc total, dar să nu disperăm, aşa se manifestă patriotismul, la fel ca democraţia originală.

Practic, ambiţiile şi nevoile a doi indivizi ameninţă să blocheze o ţară întreagă. Pentru că tandemul Barna-Orban e principala piedică în realizarea unei coaliţii care să-şi asume guvernarea. Nu e vorba de PSD sau de interese străine, e vorba doar de doi patrioţi de mucava care nu înţeleg că, uneori, cea mai mare dovadă de iubire de neam şi ţară e să te dai la o parte. Nu costă nimic, dar nici nu rămâi în cărţile de istorie pentru aşa ceva.

Deja ai votat!
se încarcă...