Și AUR-ul ruginește – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Alegerile de anul trecut au generat o mulțime de surprize mai mult sau mai puțin plăcute – depinde de simpatiile fiecăruia. Liberalii au scos mult mai puțin decât s-au așteptat, dar aceasta e genul de surpriză anticipabilă; când te înghesui la guvernare în ultimul an de mandat și mai și guvernezi în stilul reproșat adversarului politic, punctele acumulate în opoziție se risipesc ca praful în vânt. Social democrații au scos mai mult decât merită, iar asta s-a datorat manevrei clasice. Guvernăm de părăduim trei ani și pe urmă trecem în opoziție și râdem de fraierii care vor reclama greaua moștenire. Schema încă mai funcționează, prin urmare e păcat să fie abandonată.

Alianța USR PLUS n-a ieșit pe plus, cum s-ar spune. Scorul i-a dezamăgit pe lideri și nu numai, astfel că tot mai multe voci cer debarcarea lui Barna. Deocamdată omul și-a asigurat viitorul politic apropiat, dar nu pe cel îndepărtat. Dacă pică guvernul Cîțu, pică și Barna și există toate șansele să nu mai pupe nicio funcție într-un eventual guvern Orban III sau chiar Cîțu (II sau III, pentru că nu e clar dacă și mandatele depuse înainte de a fi asumate se iau sau nu în calcul). Cumva a fost previzibil că alianța dintre Pro România și ALDE nu poate da roade capabile să acceadă în legislativ. Dacă juca singur, Ponta ar fi avut o șansă, însă și-a pecetluit soarta atunci când a acceptat în partid prezența cadavrului politic Tăriceanu, cu consecințele de rigoare. Faptul că PMP-ul lui Băsescu n-a reușit să depășească pragul electoral nu e o nenorocire pentru nimeni, ba dimpotrivă… Băsescu are pretenția unui jucător politic versat, însă tot ce a realizat pe plan politic mustește de interes personal. Dacă partidul lui Băse intra în Parlament, existau toate șansele ca în momentul de față ministru la Educație să fie Eba. Nu e o glumă; portofoliul Educației a tot fost pasat între cei care au pretenția că formează coaliția de guvernământ, Băsescu și l-ar fi asumat prin odraslă pentru că lui oricum nu-i pasă de consecințele pe care le suportă alții. UDMR n-a produs nicio surpriză și nici nu va produce.

Marea supriză a fost reprezentată de AUR. Un partid cu o evoluție incredibilă. Să ne gândim că, în majoritatea sondajelor de opinie, AUR era trecut la „alte partide”; prea puțini au fost cei care s-au gândit să-l nominalizeze alături de PMP, Pro România, ALDE (înainte de fuziune), chiar PRM și PNȚ. Gașca lui George Simion a reușit să dea peste cap toate previziunile și scenariile și a intrat în Parlament, unde a reînviat circul de pe vremea lui Vadim. La acest capitol nicio surpriză; foarte mulți dintre simpatizanții AUR sunt foști peremiști care, după ce au văzut că partidul Tribunului a devenit istorie, și-au îndreptat atenția spre orizonturi asemănătoare, însă mai promițătoare. Și n-au fost dezamăgiți.

Circ politic, declarații și comportament sfidător, jigniri și incitare la nesupunere. Discurs patriotard și antimască. Amenințări și atacuri la persoană. Cam acestea sunt ingredientele pe care mizează auriții în activitatea politică. Unii îi consideră speranță, alții primejdie, mulți vorbesc despre mâna serviciilor… Scenarii există, însă viitorul formațiunii conduse de George Simion amenință să o ia pe calea bătătorită de PRM și PPDD – Partidul Poporului Dan Diaconescu pentru cei care au uitat deja că a existat și un astfel de partid parlamentar.

Spre deosebire de grosul găștii partidului lui Diaconescu, formată în special din oportuniști care au intuit spre ce direcție bate vântul și s-au înscris în PPDD convinși că au șanse reale la ciolan (sondajele de opinie erau mai mult decât promițătoare și la alegerilor locale PP a scos rezultate remarcabile), cei mai mulți dintre parlamentarii lui Simion au candidat de palmares. Cei doi senatori AUR de Ialomița au declarat că nu și-au imaginat nici măcar o clipă că vor prinde un loc în Parlament, dar uneori nici măcar nu trebuie să joci la Loto pentru a încasa premiul cel mare.

Spre deosebire de PPDD, al cărui lider a ratat accesul în Parlament pentru că a crezut că-l poate învinge pe Ponta în colegiul în care au candidat cu gânduri mari, cei de la AUR îl au alături pe George Simion, ceea ce-i va oferi acestuia un control ceva mai rigid asupra parlamentarilor, însă nici vorbă de control total sau eficient. Mulți dintre parlamentarii AUR n-au experiență politică – indiferent ce anume înseamnă asta pe meleagurile mioritice -, dar știu un lucru, și anume că peste patru ani nu se vor regăsi nici pe lista de palmares a partidului care i-a târât în Parlament (asta dacă AUR rezistă până atunci). Sunt oameni venali, ahtiați după bani și funcții. Diana Șoșoacă – un soi de Vadim la genul feminin – a început să reclame că anumite partide cer cotizații de la deputați și senatori. Nu e dezvăluire epocală, e ceva ce se știe de multă vreme. N-a nominalizat și AUR pe lista partidelor care pretind bani de la reprezentanții din Parlament, dar se subînțelege. Un partid care s-a dezvoltat peste noapte cât altele în ani de zile are nevoie de bani pentru a crește în continuare sau măcar pentru a-și prelungi agonia existenței. Auriștii nu dețin feude de genul municipiilor sau consiliilor județene, iar membrii de rând nu se înghesuie să cotizeze. Gurile rele vorbesc despre subvenții oculte, dar să fim serioși; ce ocultă ar investi bani să-i trimită în Parlament pe Șoșoacă, Feodorov sau adormitul de la Suceava?

Auriștii nu sunt dispuși să dea bani, dar sunt dispuși să încaseze. Cum spuneam, pentru mulți dintre ei mandatul a picat ca o pleașcă neașteptată, dar asta nu-i va împiedica să se reorienteze. Liberalii îi vor cumpăra pe capete; au nevoie de o majoritate în Parlament și pot să și-o asigure. Și printre pesediști sunt destui dispuși să-și negocieze votul.

Viitor de AUR țara noastră are? Încă nu, mai e până acolo… Deocamdată e vorba doar de ceva cocleală.

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...