Cel mai curajos botoșănean – Mugur Călinescu – Dumitru MONACU, scriitor

Ca trăitor de bună credință în municipiul lui Bădița Mihai, data de 14 februarie nu poate și nu are cum să reprezinte altceva mai important pentru mine decât borna temporală care a limitat viața celui mai curajos botoșănean din perioada comunistă, Mugur Călinescu. În anul 1985, cu o zi înainte de jumătatea lunii, cel ce a dat peste cap Securitatea ceaușistă pleca pentru totdeauna dintre noi să scrie acolo sus, peste câmpuri cu verdeață și zori fără nori, adevăruri care, se pare că au stat la baza ridicării lui în neant. Reamintindu-mi climatul social tenebros și sumbru al anilor 80 nu pot decât să exclam: ”Doamne, ce curaj vecin cu nebunia a avut acest tânăr!” Într-o societate securistă edificată cu sprijinul stahanovist al maiștrilor comuniști cu școala făcută la apelul de seară și al activiștilor instruiți la foc automat și înaintați planificat la rangul de ”intelectual”, nu exista individ căruia să nu-i tremure țurțurii de la izmene atunci când era luat în colimator de băieții cu ochi albaștri din clădirea de pe bulevard. De la teama de a-și pierde locul călduț de muncă, rândul la butelie, apartament, frigider sau Telecolorul de vis și până la spectrul negru al pierderii libertății, toate acestea, prezentate explicit sau implicit de trompetele regimului (erau și coarde dar acestea aveau atribuțiuni specifice, conform … calificării lor!) anesteziau pur și simplu orice elan sau dorință de libertate, de mai bine. Așadar, în acele vitrege condiții când aproape toți românii își puneau nenumărate pleșcuțe la fund pentru a și-l proteja de eventualele șuturi ale cizmelor roșii, elevul Mugur Călinescu dă dovadă de o maturitate și un curaj care, realmente au condus instantaneu la transformarea ochilor albaștri în ochi … beliți de mirare. Cu sprijinul devotat al … eternilor și fascinanților turnători (cam unu la zece în orice colectiv sau grupare!) l-au dibuit după ceva timp pe cutezătorul botoșănean și au început să-l lucreze după … ”procedeele specifice” ale acelor ani. Probabil una din frazele rostite printre dinți de cei care-i împingeau becul între ochi era următoarea: ”Dacă ăsta la 16 ani ne creează atâtea probleme și ne scoate la treabă din separeul de la Rapsodia la miezul nopții, vă dați seama ce se va întâmpla atunci când va avea 25, 35 sau 45 de ani?” Nu se știe încă dacă l-au … ”ajutat” sau nu să nu mai prindă anii de maturitate. Deshumarea în care toată lumea își punea speranțe că va lumina ce s-a întâmplat în anii 80 în subsolurile Securității nu s-a dovedit a fi edificatoare. În cazul unui răspuns afirmativ la această dilemă, torționarii și turnătorii deopotrivă ar trebui să suporte consecințele faptelor lor, fără amânări, subterfugii sau acoperitoarele text ”am executat ordinele” și „nu mi-am făcut decât datoria” Datoria față de cine, tovarășilor securiști? Față de popor? Aș! V-ați făcut datoria față de cei care vă puneau pe masă o pâine mult mai albă decât era pe masa oricărui român. Exact ca niște javre care mănâncă din troaca stăpânului! Faptele elevului de 16 ani, pentru generația postdecembristă probabil nu reprezintă mare lucru pentru că ei, tinerii de azi, scriu (cei care știu a scrie, evident!) prostii pe ziduri unde și când vor și nu le face nimeni nimic! Nu-i toarnă colegii de clasă și nici cei de la SRI nu-i urmăresc. Una pesta alta însă, cea mai absurdă situație constă în faptul că Mugur Călinescu și alții ca el din Românica noastră ori dorm somnul cel de veci ori, în cel mai fericit caz, se chinuie cu un salariu mizer sau o pensie minusculă în timp ce torționarii lor, pentru că „și-au făcut datoria”, primesc niște pensii cu mult peste medie și își plimbă fericiți, nepoții (cei care au!) pe pietonalul unde cu mulți ani în urmă, se ascundeau prin tufișuri pentru a-l depista pe cel mai curajos botoșănean!