Puțină grijă, chiar foarte puțină – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Pe vremea lui Ceaușescu circula un banc conform căruia poporului îi merge bine prin ai săi reprezentanți. La fel e și acum, doar că vorbim de mult mai mulți profitori. Din păcate, plăcinta din care parveniții politicii mioritice își trag partea nu crește la nesfârșit, ca mămăliga dintr-una din poveștile copilăriei, are o limită ce nu permite prea multe. Pentru ca unii să se înfupte pe săturate și să-și facă rezerve în cazul anticipabilei rotative guvernamentale, cineva trebuie să facă foamea. Și foamea o fac tot mai mulți.

Zilele trecute, când fulgii au început să cadă, spre bucuria copiilor și nostalgicilor, în Parcul Eminescu se desfășura un altfel de spectacol. La băncile de pe binecunoscuta alee a pensionarilor câțiva cetățeni, mai puțini ca de obicei, își vedeau de singurele distracții accesibile pensionarului de rând. Table, șah, rummy și eventual niște cărți de joc. Înfofoliți, cu căciulile trase pe ochi, amărâții înfruntau gerul și ninsoarea cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Un spectacol greu de înțeles pentru mulți dintre cei tineri. Oamenii ăștia chiar nu au ce să facă pe acasă? Din păcate, chiar nu au…

În România viața pensionarului de rând e amărâtă, foarte amărâtă. Pensia nu ajunge decât pentru medicamente și facturi la întreţinere care sunt plătite în dauna alimentației, deoarece banii nu ajung pentru tot ce înseamnă o viață decentă. Cumva, soarta pensionarului de azi nu diferă prea mult de cea a pensionarului din vremea comunismului; singura deosebire e că bătrânii din ziua de azi își pot permite să-i înjure în gura mare pe cei din cauza cărora sunt în situația asta, fără teama de a fi chemați să dea declarații la Securitate. Unii și-au mai păstrat vechile năravuri și spionează din plăcere, dacă nu din patriotism. A, și să nu-l uităm pe pensionarul special, cel care încasează într-o lună mai mult decât toți pensionarii din parc într-un an întreg. Și nici pensionarul abia sărit de patruzeci de ani, care are și pensie și salariu, nu trebuie ignorat, dar pe special și tânăr nu-i găsești la bătut tablele în parc. Pensionarul special își permite alte distracții, adaptate posibilităților. Cel tânăr e ocupat; nici n-a apucat să i se usuce cerneala pe decizia de pensionare că s-a și angajat, adesea chiar pe postul pe care l-a părăsit la vârsta la care părinții lui încă mai au ani buni să se pensioneze. Asta dacă nu se încadrează și ei la speciali, pentru că, de regulă, treburile astea sunt moșteniri de familie.

Bani ar fi, dar plăcinta despre care am vorbit mai devreme e cea care este și e împărțită cum e împărțită. Amărâții se aleg cu firmituri de firmituri, în timp ce profitorii de sistem învârt banii cu lopata la vârsta la care alții mai au cel puțin două decenii până să poată pretinde indemnizația pentru munca depusă o viață întreagă. Mai nou, premierul Cîțu a ținut să precizeze că mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în cel de guvernare. Interesant, coane Florine, foarte interesant… Acum ceva ani, întrebat ce anume s-a ales de promisiunile electorale, președintele jucător Băsescu a rânjit sfidător și a spus că pe atunci era campanie electorală, deci promisiunile nu se pun. Cică așa au procedat și adversarii politici, deci nu e cazul să se irite nimeni.

Cu alte cuvinte, programul electoral e una și cel de guvernare e altul. Cumva în firescul lucrurilor de pe aceste meleaguri; n-a deschis Cîțu o cale pe care să nu mai fi pășit și alții, deşi individul ştia ce ştia, doar n-a ajuns premier direct din şomaj, ca predecesorul Ludovic. Însă viața năpăstuiților are toate șansele să devină și mai amărâtă. Liberalizarea prețurilor la energie și faptul că mulți dintre vârstnici nu sunt capabili să sesizeze capcanele dintr-un contract întocmit cu rea voință o să crească facturile la întreținere. Despre alimentație parcă nici nu mai are rost să vorbim; oricum bătrânii se hrănesc prost și foarte prost cu ce e mai ieftin, pe cale de expirare sau chiar expirat. Mulți s-au debranșat de la căldură și dârdâie ca-n vremurile de tristă amintire, cu o haină în plus pe oasele rablagite.

Bani sunt, dar nu există voința politică pentru ca plăcinta să fie împărțită echitabil. Liberalii ne-au asigurat că, după ce ajung la putere, pensiile speciale vor deveni o amintire. N-au devenit, cică nu e constituțional. Dar impozitul progresiv e constituțional? Creșterea diferențiată a pensiilor e și ea neconstituțională? Nu de alta, dar când cresc pensiile, de regulă cresc de-a valma. 8% pentru amărât nu ajută cine știe ce, în schimb privilegiatul încasează adesea chiar și dublul pensiei celui care n-a știut să dea din coate și să devină special.

A crescut în schimb numărul privilegiaţilor care se îmbuibă cu bani de la buget, deşi nu ştiu nici măcar câte urechi au. Liberalii au atras atenţia asupra lor, dar au făcut-o cât timp erau în opoziţie, ajunşi la putere au lăsat-o mai moale pentru că aveau şi ei speciali de mulţumit. Şi asta au făcut. Majorarea pensiilor se amână pentru 2023 şi 2024. Ciudat, dar când a fost vorba despre pensii speciale, acestea n-au ştiut niciodată ce e aceea amânare.

Pensionarii de azi o duc greu. Nici pentru cei de mâine nu sunt veşti foarte grozave. Contribuţiile la pensia privată se livrează cu întârziere de câteva luni şi fără a se respecta procentul prevăzut prin lege. Inflaţia înghite câştigurile şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, e posibil să se vorbească iar de naţionalizarea pilonului II. Şi, dacă se va ajunge la aşa ceva vreodată, beneficiari vor fi tot „specialii” care vor încasa cam tot ce e de încasat. Amărâţii, ca de obicei, vor fi invitaţi la masă, dar li se va încuia uşa în nas. Pentru că poporului îi merge bine, dar doar prin reprezentanţi, aşa cum a fost dintotdeauna.

Deja ai votat!
se încarcă...