Pe lângă port, limbă și plai, tradițiile populare desăvârșesc, fără dubii, identitatea unui popor. Din fericire pentru noi, botoșănenii, aceste tradiții sunt cu îndârjire menținute și păstrate pe ale noastre meleaguri, din generație în generație, din tată-n fiu, din neam în neam, de o mână de oameni pasionați, numiți oarecum pretențios „instructori”. Dacă în multe privințe suntem oarecum luați în bășcălie de unii conaționali de-ai noștri care ne asimilează cu locul unde se agață harta în cui sau mai rău, cu o iluzorie țară a paielor, când vine vorba de tradiții strămoșești, de cultură, arte, știință sau sport, toți acești minusculi căpcăuni de ocazie se fac și mai mici și se duc acasă. Acasă la ei unde geniile și valorile răsar ca grâul în Sahara! Bineînțeles că tradițiile populare – căci acesta este subiectul editorialului de azi! – ar fi sucombat de mult dacă nu ar fi „tras” efectiv de ele niște oameni pricepuți și inimoși care și-au făcut un crez din a păstra portul național așa cum l-au preluat de la părinți, bunici și străbunici, din a căuta și șlefui în permanență talente, din a perfecționa muzica și dansul, toate acestea fiind elementele definitorii ale unui ansamblu popular. Unul dintre cei mai cunoscuți, prolifici și pricepuți instructori este Mihai Fediuc, născut în Corni, dar locuind în Botoșani, care din cele aproape șapte decenii de viață, cinci le-a dedicat dansului popular. Pentru că începând din 1971 a format, antrenat, dirijat și coordonat zeci de ansambluri folclorice și a adus pe scenele căminelor culturale, ale caselor de cultură sau pe cele construite în aer liber, sute și sute de dansatori sau soliști. Gheorghe Ioniță de la Ungureni, Ionel Petrișoru din Vorona sau Mihai Crap din Tudora, dar și mulți alții ale căror nume pot fi uitate de semnatarul acestor rânduri, dar în niciun caz de către trăitorii din zonele în care și-au desfășurat cu mult profesionalism nobila îndeletnicire de a forma și susține ansamblurile folclorice, de a continua și propaga tradițiile populare, fac parte și ei din panoplia artistică județeană. Puțină lume știe că elementul vital pentru susținerea unui ansamblu folcloric, adică suportul financiar, provine chiar din comunitatea respectivă, rolul primarului în acest sens fiind extrem de important. Pentru că un astfel de ansamblu implică cheltuieli cu costumele, recuzita, instrumentele, locul și timpul pentru repetiții, deplasarea, cazarea și hrana artiștilor, dar și altele specifice. Din dialogul purtat cu Mihai Fediuc am aflat o serie de comune unde, spre lauda lor, pe agenda primarilor, la loc de frunte se află tocmai suportul financiar, moral și de care mai e nevoie, pentru menținerea și buna „funcționare” a acestor ansambluri. Într-o ordine aleatorie, vă prezint mai jos UAT-urile în care tradițiile populare fac casă bună cu primul gospodar al comunei, adică primarul: Corni, Vorona, Durnești, Cordăreni, Săveni, Răchiți, Corlăteni, Cristești, Havârna, Curtești, Copălău, Bălușeni, Tudora, Hudești, Hănești. Având în vedere că există chiar o emulație între primarii acestor comune în ceea ce privește calitatea, repertoriul și numărul spectacolelor susținute de către artiștii populari, teama că aceste tradiții vor sucomba în viitor dispare aproape definitiv din sufletul botoșănenilor iubitori de frumos autentic. Că dacă ar fi fost după voința, putința și priceperea cârmuitorilor de la județ, de mult s-ar fi destrămat ansamblurile odată cu toate tradițiile pe care acestea le duc în cârcă. Deși există instituții abilitate la nivel de județ, sprijinul pentru comunitățile locale în ceea ce privește conservarea valorilor populare tinde spre zero. Cum de altfel se întâmplă și în alte sectoare culturale. Vreo duzină de angajați, având legătura cu cultura la … Verești sau nici acolo, păstoriți eminamente politic, încasează lunar niște lefuri bunicele fără să participe sub nicio formă la propășirea tradițiilor populare. Sau a altor domenii de cultură. Iată de ce este cu atât mai meritorie inițiativa acelor primari care mobilizează toată suflarea comunei pentru a sprijini nestematele ansambluri folclorice care nu sunt altceva decât poza noastră de români din buletinul de identitate strămoșesc. Încă o dată, realizăm câtă dreptate a avut Lucian Blaga când a spus că eternitatea s-a născut la sat! Din păcate constatăm cu toții azi că moare încet, dar sigur, la oraș…