Epoca minciunilor – Virgil COSMA, jurnalist

0

Ipocrizia deșănțată care subminează demersul comun european nu mai are limite. Ceea ce era ieri subiect de glumă azi a devenit lege. Pașii funcționărimii bine plătite și, prin urmare, cu tărtăcuțele muiate în conformism, sunt mici dar hotărâți. După eliminarea sintagmelor care identifică sărbătorile creștine, a venit rândul termenilor fundamentali referitori la familie.

Zilele trecute s-a iscat o dezbatere aprinsă cu privire la un ghid de conversaţie prin care Parlamentul European interzice folosirea unor cuvinte considerate discriminatorii, printre care „mamă” şi „tată”. Parlamentul European a precizat că ghidul este doar pentru uz intern. Se numește „Glosar de limbaj nediscriminatoriu pentru comunicarea internă și externă”.

Glosarul cuprinde trei părți independente, referitoare la dizabilități, comunitatea LGBT și termeni referitori la rasă, etnie și religie. Nu doar familia suferă ajustări în Parlamentul European, ci şi biologia. Sexul biologic nu mai este corect, ci se recomandă „sexul atribuit la naştere”, în linia noii teorii a genurilor, care pretinde că acestea ar fi doar un construct social independent de biologie. Grupe de cercetători de la universități cu ștaif au „identificat” până acum peste 150 de așa zise genuri posibile. Înșiruirea lor constituie cel mai hazliu text pe care l-am citit vreodată. Nici medicina nu scapă, în locul unei „operaţii de schimbare de sex” trebuie spus „tratament de confirmare a genului”.

Ce ne privește pe noi ce fac îmbuibații ăia acolo? Păi ne privește direct și imediat, fiindcă de aici și până la extinderea recomandării către toate statele membre, așa cum s-a mai întâmplat de nenumărate ori, nu mai este decât un pas. Există deja țări care au luat decizia ca în actele administrative și civile să nu mai folosească termenii „mamă” și „tată”, primele cuvinte rostite de fiecare copil.

În toiul celei mai cumplite crize pe care o traversează Europa – pandemie, recesiune economică, război la granițe și euroscepticism – prioritatea reprezentanților locuitorilor continentului a ajuns să fie schimbarea de vorbe, preocuparea superficială pentru forme și ignorarea fondului, respectiv a fundamentului iudeo-creștin pe care este construită societatea europeană.

Cele de mai sus indică noua orientare politică, spre un progresism învelit într-un ambalaj strălucitor, dar gol de conținut: facem mașini electrice ale căror baterii sunt la fel de poluante precum combustibilii fosili, în loc să căutăm combustibili alternativi nepoluanți, spunem rromi în loc de țigani, ca să nu le lezăm demnitatea, dar nu facem mai nimic pentru incluziunea lor socială, acum ni se cere să lăsăm copiii să decidă singuri ce gen și ce rost pe lume au, în loc să diminuăm confuziile majore care le bulversează existențele încă din adolescență.

Nu sunt un eurosceptic, nici pe departe, dar a fi europeni nu înseamnă să adoptăm poziția ghiocelului în funcție de curentele politice care domină continentul la un moment dat. Avem voce (oare chiar avem sau schelălăim în patru labe, așa cum am intrat în comunitate?), cultură, tradiții și valori care pot fi afirmate răspicat. Partidele politice din România trebuie să-și definească și să-și asume identitatea ideologică și să expliciteze în clar cărei culturi i se alătură.

Polonezilor, ungurilor, cehilor și slovacilor nu le este rușine să-și afime identitatea. Nouă, atunci, de ce ne este? Aici nu mai vorbim despre liberalism versus iliberalism, socialism, progresism sau naționalism, ci despre valorile care ne definesc și pe care dacă le pierdem dispărem ca nație.

 

Deja ai votat!