Reforma învățământului e deja în vacanță – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Reformă – un cuvânt atât de drag politicienilor, încât n-o să mai scăpăm în veci de atâtea și atâtea reforme câte sunt ei în stare să pună la cale. De trei decenii se vorbește de necesitatea reformelor în toate domeniile, însă rezultatele sunt așa de hidoase, încât n-ar trebui să ne mire faptul că nostalgicii comuniști sunt aşa de mulţi.

E nevoie de reforme, dar mai ales de voința politică pentru a trece de la vorbe la fapte, însă partidele politice evită reformele adevărate, preferând să mimeze activitatea. Asta pentru că schimbările radicale nu pot fi făcute fără a deranja interese mai mult sau mai puțin personale ce se suprapun peste interesele de partid. Și de cele mai multe ori reformele au însemnat, de fapt, înființarea de noi instituții sau de posturi fără număr în cele vechi. Dacă, printr-o minune, în pretinsul context reformator, vreo instituție a fost desființată, au apărut în loc alte trei, așa cum creșteau capetele Hydrei din legendele grecești. Cu alte cuvinte, majoritatea reformelor au transformat o situație proastă într-una foarte proastă. Care, desigur, merită reformă și adesea chiar are parte de așa ceva, cu rezultate și mai groaznice, astfel încât românii cât de cât educați au ajuns să aibă oroare pe reforme.

Despre reforma învățământului s-a tot vorbit și se vorbește. E nevoie de reformă, nimeni nu contestă asta, însă dacă se face așa cum s-a făcut până acum, mai degrabă lipsă. S-a tot vorbit de adaptarea programelor școlare la particularitățile vârstei elevilor, însă acestea au devenit atât de stufoase, încât nici cei mai buni elevi nu pot face față tuturor exigențelor. Majoritatea miniștrilor și secretarilor de stat au căzut la un moment dat de acord că elevii din România petrec prea mult timp în clasă, pe scaun. Nu e normal, nu e sănătos nici pentru fizic și nici pentru psihic. Și s-au luat măsuri așa de grozave încât, în momentul de față, elevii claselor a VII-a și a VIII-a petrec săptămânal la școală treizeci și una de ore (în loc de treizeci, cât era maximul pe legea veche). Asta e valabil în cazul norocoșilor; ghinioniștii petrec la școală treizeci și trei de ore; cele mai multe pe scaune, asimilând cunoștințe fără prea multă căutare în viața reală.

Mai nou, schimbările care vizează învățământul nici măcar nu mai au treabă cu educația. Deputatul USR-PLUS Alin Apostol a depus o inițiativă legislativă pentru decalarea vacanțelor școlare în funcție de regiuni și anii de studiu. Individul susține că o astfel de măsură ar fi benefică pentru turism și că mai există și alte țări care practică acest sistem.

Nu e o idee rea, însă de aici și până la reformă adevărată e cale lungă. În primul rând, decalarea vacanțelor nu are legătură cu reforma sistemului de învățământ. Ori, când vine vorba despre învățământ, ar trebui să primeze interesul elevilor și nu cel al jucătorilor din turism. Să ne amintim că, pe vremea Dăncilei, în ajun de 24 ianuarie, elevii au fost trimiși acasă miercuri cu precizarea că vineri trebuie să revină la școală. La ceas de seară, în aceeași zi de miercuri, li s-a transmis că, de fapt, școala începe luni și, prin urmare, e liber la minivacanță. Una neprevăzută în structura inițială a anului școlar, dar ce mai contează?
Într-un acces de sinceritate vecin cu imbecilitatea, Madam Dăncilă a spus că, de fapt, decizia s-a luat după consultări cu șmecherii din turism, nu cu specialiștii în domeniu. De parcă-și imaginează cineva că cine avea de plecat cu odraslele în minivacanță s-a apucat de planuri pe ultima sută de metri. Cine avea de gând să sărbătorească Unirea Principatelor pe pârtie și-a aranjat sejurul cu ceva timp înainte, ce dacă lipsește odrasla o zi de la școală? O să recupereze cumva… Și pe atunci încă nu aveam experiența de „recuperare” dobândită pe timp de pandemie.

Acum, când se vorbește de vacanțe decalate, e clar că interesele sunt mult mai mari decât o amărâtă de minivacanță. Foarte probabil, se va ajunge la decalări de vreo lună, o lună și ceva pentru fiecare vacanță în parte, ceea ce nu e deloc de colo pentru afacerile din turism. Ca societate, încă nu am ajuns la acel nivel la care defalcarea vacanțelor pe regiuni să devină o soluție viabilă. Și, desigur, mă aștept ca Moldova să fie sărită la împărțirea darurilor, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Pentru bunul mers al turismului și nicidecum al învățământului, e posibil ca elevii din Moldova să petreacă sărbătorile de iarnă și pe cele pascale la școală, urmând a primi vacanța de iarnă în aprilie și pe cea de vară prin octombrie, atunci când nu e prea mare înghesuială pe litoral, dar mai e de lucru pe la câmp. O mână de ajutor pentru agricultură nu e de lepădat, deci treaba asta cu vacanțele decalate va avea efecte mai grozave decât s-a anticipat inițial.

Turismul are nevoie de ajutor, așa cum învățământul are nevoie de reformă. Însă combinația asta sună a mârșăvie. Dacă doresc ceva de calitate, guvernanții ar trebui să investească în infrastructură, nu să decaleze vacanțele și nici să sponsorizeze concediile bugetarilor cu tichete. E necesar să atragem turiștii din străinătate, deși e cam greu, în condițiile în care tarifele de la Azuga și Bușteni sunt mai mari decât cele practicate de hotelierii din Chamonix și Aspen. Și oamenii vin nu doar să privească, vor să simtă că sunt în concediu și nu să stea numai în camere. Mai avem de învățat, însă deocamdată avem parte de vacanțe.

 

Deja ai votat!