Şi urşii se împuşcă – Ciprian MITOCEANU, scriitor

România – eternul paradox. O ţară locuită de un popor care continuă să surprindă, de cele mai multe ori la modul neplăcut. Ţara lui Cănuţă, acel om sucit pentru creionarea căruia numitul Caragiale nu şi-a solicitat câtuşi de puţin imaginaţia şi despre care – iertată să-mi fie părerea – i-a fost lene să scrie mai mult de vreo trei pagini. Asta pentru că o contabilizare mai riguroasă a sucelilor de mentalitate şi comportament de pe aceste meleaguri ar umple biblioteci întregi şi poate că n-ar fi muncă în zadar, în condiţiile în care românii continuă să surprindă prin modul de gândire şi acţiune.

Zilele trecute a explodat scandalul Ursul Arthur. Conform ştirii de la care a pornit totul, cel mai mare urs din Europa, botezat Arthur, a fost vânat de Emanuel von und zu Liechtenstein, cică mare prinţ pe la el prin Austria. Pentru trofeu, evident. Cei de la Agent Green au oferit detaliile care i-au făcut pe români să explodeze, iar unii au reacţionat în acea manieră atât de dragă lui Ion Iliescu, acel politician sinistru care, acum vreo trei decenii, îi asigura pe cei de peste hotare că România nu are nevoie de străini care să o înveţe democraţia. Nu avea nevoie nici măcar de români care au trăit în vest; eram în stare să ne descurcăm şi singuri. Cum ne-am descurcat, se vede la tot pasul. Cert e că vehemenţa a atins cote paradoxale din cauză că prezumtivul ucigaş de urşi este străin şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, mai este şi prinţ. Cu alte cuvinte, dublă crimă după standardele comuniste. Şi dacă la asta mai adăugăm că este şi medic-intelectual, altă crimă comunistă – scandalul cât ţara este gata.

Într-o ţară în care se moare cu zile în spitale, deşi statul are grijă să-ţi reţină un procent important din venituri pentru a sătura bugetul sănătăţii, românii s-au revoltat din cauza ursului Arthur. Avea şi ursul drepturile lui, foarte adevărat, dar mă întreb dacă am mai fi ajuns în halul în care suntem dacă românii ar fi reacţionat la fel de vehement în situaţii cu mult mai grave. Reţelele de socializare sunt pline de cazuri medicale disperate – cel mai adesea e vorba despre copii – pentru care speranţa la o viaţă normală e legată de sponsorizări. Zilele trecute am citit despre cazul unei fetiţe pentru care operaţia salvatoare însemna mai puţin de treizeci de mii de euro, bani pe care familia nu-i avea şi statul nu se înghesuia să-i ofere. Douăzeci şi şapte de mii de euro viaţa şi sănătatea unui copil. În condiţiile în care orice secundă pierdută înseamnă diminuarea şanselor la viaţă, statul român a lăsat sănătatea unui copil la mila semenilor. Bugetul sănătăţii numai pentru sănătate nu este. Pentru o mie de lei contribuţii lunare primeşti analize „gratuite” de doisprezece lei. Şi asta cu condiţia ca laboratorul să aibă plafon. Dacă n-are, te descurci singur. Că doar nu o să ratezi bunătate de analize pentru doisprezece lei. Oricum, analizele adevărate costă mult, dar asta nu-i interesează pe cei de la Sănătate. Vrei o ţară ca afară? Atunci du-te afară.

Mai nou, a fost dezastru la concursul pentru şefia Caselor de Asigurări de Sănătate. La Botoşani, de pildă, toţi cei trei candidaţi au picat la proba scrisă. Se pare că exista mai mult decât proverbialul sâmbure de adevăr în zvonurile conform cărora ministrul Voiculescu a fost mazilit pentru că dorea să facă ceva ordine în sistemul Caselor de Asigurări de Sănătate.

Se moare în spitale din cauza lipsurilor şi a neglijenţei, din cauza incompetenţei manageriale şi profesionale. Se moare pe şosele, suntem pe primul loc în Europa la dezastre rutiere, dar noi ne lăudăm că avem cel mai mare urs din Europa. Aveam, că cică l-a împuşcat prinţul austriac şi ne-a lăsat fără unul dintre motivele de mândrie naţională. Ne-a revoltat mai mult uciderea ursului decât corupţia care a făcut posibilă mânăria. N-ar trebui să surprindă; nu suntem noi poporul care a asistat decenii la rând la distrugerea bisericilor şi mănăstirilor, dar a explodat în 1989 când Miliţia îl muta la altă adresă pe un pastor reformat pe nume László Tőkés? Până şi motivul oficial al pretinsei revoluţii a fost cusut cu aţă albă, dar se mulează atât de bine pe modul nostru de gândire şi acţiune. A fost mult mai puţină revoltă pe masacrarea pădurilor decât pe moartea lui Arthur. Profitând de avansul tehnologic, românii s-au răzbunat acordând recenzii negative unei locaţii despre existenţa căreia probabil n-ar fi aflat niciodată.

Intresant e faptul că prinţul cu pricina a reacţionat şi a precizat că, de fapt, a împuşcat un alt urs, unul pentru care a plătit. E posibil să aibă dreptate şi aici iese la iveală o altă mânărie, cea a ONG-urilor care trăiesc bine din donaţii. Treaba e încâlcită rău şi PSD vrea să scoată capital electoral. Astfel, postacii de partid s-au şi grăbit să-l lege pe Iohannis de Emanuel von und zu Liechtenstein. Cică ar fi prieteni şi Iohannis a fost decorat de babacul prinţului. De aia şi-a permis ăla ce şi-a permis.

În realitate, se pare că Arthur a fost ucis de românaşii noştri. Chiar dacă presupunem că Emanuel von und zu Liechtenstein a fost cel care l-a doborât, vina tot în curtea noastră este. Acum ceva ani un silvicultor adevărat mi-a explicat cum anume se face vânătoarea la urs. Permisul e valabil câteva zile şi vânătorul este însoţit în permanenţă de pădurar care-i indică animalul. Cu alte cuvinte, nu tragi decât în ceea ce ţi se arată, nu tragi tu, de-aiurea, că ai autorizaţie.

Scandal cât cuprinde de la un urs. Nu de la zecile de oameni care mor în spitale sau se văd condamnaţi cu dreptatea în mână. Ne revoltă mai mult moartea unui urs decât lipsa şansei reale la viaţă pentru copiii care n-au altă vină decât pe cea că s-au născut în România. Suntem paradoxali şi greu de înţeles. Nu avem spitale, şcoli şi drumuri. Şi nici măcar urs nu mai avem…

Deja ai votat!