Becali între Las Fierbinți și Tokyo – Dumitru MONACU, scriitor

Deși în rândurile ce urmează voi spune câte ceva despre fotbal, nu voi atinge nicidecum rana care ne doare pe toți și anume evoluția catastrofală din ultimele două decenii a primei reprezentative a țării. Pe fondul oceanului de nemulțumiri generate de scofâlciții noștri internaționali, rezultatele naționalei de tineret au readus o multdorită scânteie în viața neagră ca potângul a românilor iubitori de fotbal. Faptul că tinereii s-au calificat la Olimpiadă este ceva de-a dreptul fantastic, amintita competiție sportivă fiind Everestul tuturor meciurilor, competițiilor sau întrecerilor. În plus, prezența în echipă pe parcursul preliminariilor și a turneului final a trei fotbaliști botoșăneni este, cu siguranță, un motiv de mândrie nu numai pentru microbiști, ci și pentru oricare conjudețean de-al nostru. Dintre cei trei, la momentul actual doar Andrei Chindriș mai apără culorile botoșănene, Olimpiu Moruțan și Denis Haruț fiind înregimentați în … (era să spun turma!) echipa baciului din Pipera. Având în vedere valoarea, talentul celor doi actuali „fecesebiști” este limpede că aici la noi, la Botoșani, nu aveau cum să scoată nasul în lume. La echipa lui Becali, altă … macină se făină la moară! Participările în cupele europene au fost dintotdeauna pentru jucătorii de fotbal ocaziile prielnice de a ajunge la cluburi mari, cu rezultate remarcabile atât în plan fotbalistic cât și financiar, că până la urmă fotbalul din zilele noastre nu mai este, ca pe vremuri, o joacă plăcută ochiului, romantică, ci o industrie extrem de pragmatică unde banul stabilește aproape tot, fiind efectiv „coordonatorul de joc”. Pe lângă prestigioasa scenă a cupelor europene, alte câteva competiții scot la iveală sau îngroapă fotbaliștii participanți: campionatele europene, campionatele mondiale și, bineînțeles, Olimpiadele. Cum la primele două România nu mai are … viză de vreo douăzeci de ani, iată că această calificare la Olimpiadă a naționalei de tineret a venit ca un dar divin pentru o generație care își dorește cu multă ardoare să performeze. Când colo, ce să vezi? Latifundiarul din Pipera anunță cu surle și trâmbițe că el nu le dă voie jucătorilor săi să participe la Olimpiadă. Imediat ce am citit despre elucubrația lui Becali, mi-au venit în minte vorbele „inteligente” ale lui Celentano și Firicel din serialul Las Fierbinți: „Bă ești prost? – Bă ești nebun?” Cum să pui tu stavilă participării unor jucători la o atât de râvnită competiție? Până și din punct de vedere al banilor (că asta se pare că îl doare cel mai tare pe latifundiar și nicidecum performanța sportivă!) competiția din capitala Japoniei poate fi o rampă de lansare pentru fotbaliști, şi fiind vorba de tinerele talente, e clar că tribunele stadioanelor din Tokyo vor fi înțesate de scouteri care vor sta cu ochii pe ei ca pe … butelie, vorba românului! O evoluție bună pe teren poate dubla sau chiar tripla prețul de piață al celui implicat. Deci, din acest punct de vedere, refuzul lui Becali se regăsește în primul răspuns la întrebarea din Las Fierbinți. Nu mai punem la socoteală faptul că efectiv le pune jucătorilor o piedică grosolană, demnă de cartonaș roșu, blocându-le în acest fel eventualul zbor spre sferele înalte ale fotbalului. Apoi, faptul că tu, care te bați cu cărămida în piept că ești patriot, să ai ocazia să pui umărul la propășirea sportivă a nației tale și să n-o faci, nu denotă altceva decât faptul că răspunsurile la întrebările „firiceilor” din serialul amintit este, categoric, „DA„! Că la fel ca Becali se pare că va proceda și Rotaru de la Craiova, este ceva normal, spiritul de turmă manifestându-se cât se poate de accentuat în societatea noastră „lasfierbințiană”. Și, ca să ne convingem de valoarea caracterelor care se învârt în fotbalul autohton, vă mai prezint un argument comparativ: scoțienii de la Rangers au declarat că este posibil să fie de acord cu participarea lui Ianis Hagi la Olimpiadă, în următoarele zile urmând să ia hotărârea definitivă. Într-un asemenea tablou autohton hidos, rama, adică FRF, nici nu mai contează. Și cum să conteze când, în fruntea-i de tărâțe, nu se află galonatul Gică Popescu, așa cum ar fi fost normal, ci un neavenit în fotbal, Răzvan Burleanu, ajuns pe funcție așa cum se ajunge în România: cu sprijin politic! Revenind la oile și la ciobanul nostru, eu sincer sper să-i de Dumnezeu mintea cea de pe urmă și să ia o decizie mai mult decât corectă pentru el, pentru fotbaliști, pentru toți românii și anume „eliberarea” tinerilor. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas!