15 iunie – Ziua pomenirii eminesciene – Lucia OLARU NENATI, scriitor

Și iată că eternitatea lui Eminescu a mai împlinit un an, în timp ce el rămâne mereu tot la 39 de ani! Dar în tot timpul acesta care-a trecut de atunci n-am încetat să tot aflăm câte lucruri a făcut în atât de scurta sa viață, dar să și înregistrăm deja nenumărate noi și noi interpretări și aprofundări ale scrisului și faptelor sale. Prezența sa este instalată temeinic în viața noastră socială, chiar și personală, într-un mod ce contrazice parcă faptul săvârșirii sale din viață. Nu este prezent doar pe bancnote, pe firme, străzi și școli, pe frontispicii, denumind concursuri și alte acțiuni ce se doresc implicit a dobândi niveluri înalte. Dar mai ales, este prezent în chipul acelei sintagme latine „est modus in rebus” care calibrează măsura dreaptă a lucrurilor care se petrec în viața publică, socială, politică, economică, chiar ș.a. Este deja un truism a se aminti de sintagme ale sale care se potrivesc „mănușă” peste o împrejurare actuală, peste o acțiune, mai ales cele privitoare la fapte incorecte față de soarta poporului pe care el l-a iubit sincer și chiar pătimaș, încât aserțiunile sale de acest fel își strigă și azi energic protestul sau vituperarea sa. Acest lucru e un fel de etalon al corectitudinii în viața socială, ceea ce i-a solicitat o enormă energie pe care alții, cei „normali” n-o folosesc decât în propriul lor interes sau propășire.

Dar și suferințele sale au fost atât de intense, fie cele dictate de destin, fie cele provocate de semenii săi mai puțin idealiști. Acum, la o nouă marcare a sfârșitului său pământesc, se poate aminti și de implicarea sa chiar în derularea istoriei noastre naționale, dacă ținem cont de rolul său în marea Serbare de la Putna, întru instituirea vectorului de conștiință îndreptat către Marea Unire a întregului nostru Neam (acesta era cuvântul său magic!), acțiune ce va fi desăvârșită de numeroși „oameni ai energiilor luminate”, în frunte cu Iorga, cel ce tocmai se năștea în timpul când la Putna se puneau bazele ideologice ale acestei fapte grandioase. Și câte alte fapte și scrieri au urmat, dacă avem în vedere toate acțiunile lui impecabil de corecte; de felul de a-și însuși cu aviditate cunoștințele universitare, cu mult mai mult interes decât cei ce frecventau cursurile în mod formal, interesați doar de diplomă. La fel, fiecare dintre slujbele pe care le-a dobândit într-un mod sau altul au constituit adevărate lecții model pentru respectivele domenii.

Cât despre tezaurul său creativ lăsat moștenire publică întregii națiuni, dar care constituie și o sursă încă nici pe departe suficient de exploatată pe plan mondial, numărul imens de cărți, studii, abordări s.a., este greu de inventariat și permanent aflat în continuă augmentare. Și el, ca și Iorga, concetățeanul său și al nostru, este un asemenea titan izvorâtor de valoare perpetuă, pe care străinii o apreciază uimiți atunci când au acces la ea. Aici se cuvine amintit demersul „Maicii Rusia” de-a subvenționa cândva extrem de generos traducerea marilor lor scriitori, acțiune al cărei rezultat a fost clasicizarea lor pe plan internațional. O națiune care se respectă, având un asemenea creator în patrimoniul său, asta s-ar cuveni să facă în chip de imergență culturală!

Dar nu pot derula acest text fără să amintesc de strigătul său de ajutor lansat în eter atunci când era umilit, dezbrăcat și închis în dubă ca alienat! La fel, nu pot să nu-mi amintesc mereu de cutremurătoarea imagine a creierului său genial, cel cu nimic mai prejos decât al lui Tesla, uitat pe un pervaz însorit.

Iar acum, în această zi de tristă evocare, mi se pare că poate cel mai tulburător mesaj testamentar lăsat nouă, tuturor, este sfârșitul ultimului sau poem găsit în buzunarul halatului de spital: „Nu e păcat ca să se lepede/ Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?”

Deja ai votat!