În orice stat civilizat și adaptat cât de cât la realitățile secolului XXI, banii și bunurile nu se fac nici la sediile partidelor, nici pe holurile prefecturilor, nici în cabinetele primarilor și nici în birourile instituțiilor deconcentrate. Că mediul privat este zona de unde provin și bani și bunuri, știe orice om cu mintea la el, iar raportul dintre numărul de bugetari și cel de angajați în privat este un indicator edificator pentru situația economică a oricărei localități. Iată de ce județul nostru se află mereu în coada clasamentelor economice la nivel național, iar România în coada clasamentelor europene sau mondiale. Creșterea abruptă și nejustificată a lefurilor bugetarilor a condus la deteriorarea raportului amintit mai sus, rezultatul acestor măriri artificiale și pur electorale fiind declinul economic și demografic. Și ca să nu spună careva că vorbesc … vorbe, iată și un exemplu edificator: în cea mai săracă unitate administrativ teritorială din județ, comuna Dimăcheni, singurii angajați sunt la … primărie. Nu știu exact cifra, dar mă gândesc că, la nouă consilieri locali, or fi vreo duzină, două de bugetari, deși numărul consilierilor derivă din numărul locuitorilor. În rest, pensionari de stat, pensionari CAP, șomeri sau beneficiari ai ajutorului social. În această insulă de sărăcie, salariile bugetarilor din primăria cu pricina, care se învârt în jurul sumei de patru mii de lei, reprezintă, fără doar și poate, seva care ține localitatea în viață. În aceste condiții, este foarte clar că nu orice tânăr din orice localitate, țintește un post de bugetar care i-ar asigura un confort financiar fără prea multă muncă și bătaie de cap. Obținerea unui asemenea post se face doar în condițiile în care ori ești implicat în politică, ori ai rude sau prieteni apropiați în politică. În caz negativ, plecarea afară e singura soluție pentru cei ambițioși. Din acest motiv am amintit mai sus despre declinul demografic. La nivel macro, adică la județ, situația nu este nicidecum pe roze, din moment ce unitatea cu cei mai mulți angajați este DGASPC, care, împreună cu celelalte instituții ale statului, papă bănuți cu mult peste cât pot produce firavii privați botoșăneni. Deși în campaniile electorale toți cei implicați se bat cu cărămida în piept că vor crea locuri de muncă, vor stimula dezvoltarea mediului economic privat și vor aduce prosperitate cât încape în acest colț de țară, situația de facto ne arată că nimeni și nimic nu mișcă un pai pentru privați. Singura intervenție, constantă și omniprezentă e … „zeciuiala” sau, pe înțelesul tuturor, neaoșul parandărăt, deși modalități de stimulare ar fi o sumedenie. Un exemplu care îmi vine acum în minte ar fi eficientizarea Incubatorului de Afaceri de pe Șoseaua Iașiului care, de ani buni, are ca rol major doar asigurarea unor venituri pentru Locativa (din chiriile celor care își desfășoară actrivitatea acolo) venituri care, bineînțeles merg în salariile și indemnizațiile bugetarilor. Nu ar fi fost oare mai oportun ca acordarea acestor spații să se facă gratuit, cu condiția ca respectivul chiriaș să desfășoare o activitate economică productivă și să asigure lefurile salariaților săi? Iar în funcție de numărul de salariați, să beneficieze și de o suprafață corespunzătoare? De asemenea, terenurile primăriilor sau ale Consiliului Județean care sunt concesionate pe ochi frumoși, nu ar fi normal să fie cedate gratuit unui agent economic dispus să construiască și să dezvolte o făbricuță, un atelier, orice, dar să producă ceva? Iar în cazul închiderii sau falimentului, terenul să revină automat primăriei sau consiliului? Este limpede că răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, numai că, atâta vreme cât primarii, președinții CJ și consilierii aleși fac politica partidului și nu a cetățeanului, nicio minune nu se va întâmpla. Timpul trece, leafa merge, că așa e la stat. La stat degeaba! La privat e altceva. Acolo nu te poți baza decât pe ceea ce ești capabil să faci și nu pe partid, pe nenea, pe finul sau nașul care ocupă o funcție politică mare în instituție. Fără o revizuire a politicilor salariale la stat și fără deschiderea căilor de dezvoltare a mediului privat (aici am inclus și eliminarea bețelor în roate, fenomen care are ca alternativă clasicul „parandărăt”!) Botoșaniul nostru nu va depăși statutul de „județ al sărmanilor”, vorba lui Sadoveanu, dintr-un alt context. Calea spre bunăstare se reduce, până la urmă, la două … benzi: mediul privat trebuie să producă (bani și bunuri), iar instituțiile statului să le administreze și să le gestioneze eficient. Din păcate, bugetarii au fost transformați și ei, în ultimii ani, într-o masă electorală captivă, asemenea pensionarilor, iar efectul acestei perversiuni politice se regăsește negativ în tot ceea ce statul ar trebui să ne asigure: infrastructură, școală, sănătate ș.a.m.d. Partidul care va reuși (dacă va reuși!) să treacă peste aceste considerente populiste și să reanimeze mediul privat va lipsi cu siguranță un mandat de la guvernare dar apoi, vreme de trei-patru legislaturi, va defila en fanfare pe scena politică a țării. Din păcate, orice proiect sau viziune la noi la români nu poate sări sub nicio formă peste un mandat! Așa că, răbdare și tutun!