XXVI – George LAZĂR, director

Ce nu te omoară, te întărește, ar putea fi rezumatul ultimului an când împlineam, ca ziar, frumoasa vârstă de un sfert de secol. Azi împlinim un sfert de secol și un an. În care an am suferit, la fel ca marea majoritate a afacerilor botoșănene și naționale, cu toate că, așa cum știți, nu am fost închiși de tot, nici măcar în perioada de lockdown. Reporterii „Monitorul”, chiar și prin rotație, chiar și lucrând de acasă, și-au făcut din plin datoria de a relata, pentru că evenimentele nu au încetat să se petreacă, chiar și în plină pandemie. Au fost puternic afectate încasările, iar fără publicitatea plătită de stat pentru campania „Poartă mască” și fără campaniile electorale, ne-ar fi fost foarte greu să depășim anul trecut, poate cel mai dificil din existența acestui ziar. Nu am recurs la concedieri și nici nu intenționăm să o facem, dimpotrivă, o tânără colegă s-a alăturat recent echipei redacționale. Personalul de la „Monitorul”, redactori, reporteri, administrativ, este format din oameni cu mare experiență, greu de găsit și de format.

Avem în față orizontul următorului an, care se anunță cel puțin la fel de greu. Pandemia este departe de a se fi încheiat, în toamnă se așteaptă izbucnirea unui nou val de îmbolnăviri și doar un sfert din populație a primit vaccinul care acum se găsește din belșug.

Pandemia ne-a adus un număr record de cititori ai ediției online. În ultimul an numărul acestora s-a dublat, apoi a crescut iar. Din programele de analiză a traficului aflăm că suntem citiți în toate colțurile lumii, din SUA, Canada, Regatul Unit, Germania, Italia și Spania până în Australia și Noua Zeelandă, tot atâtea dovezi că acolo au ajuns botoșăneni dornici să afle ce se mai petrece în locul care a fost pentru ei „acasă”. Cititorii ziarului tipărit au rămas aceiași: oameni pentru care hârtia ziarului are suflet și viață proprie, dovadă pentru copacii din care a fost făcută că există viață după moarte.

Cele două categorii de cititori sunt foarte diferite. Cei de pe internet sunt mai grăbiți, uneori se mulțumesc doar cu titlurile și pozele, fără să mai aibă răbdare să citească și textul. Cer și critică dacă doar li se pare că e ceva în neregulă, indiferent dacă au sau nu dreptate. Sunt generația următoare, căreia nu îi oferim articolele mai ample, din ediția tipărită, sau în cel mai bun caz încercăm să le dăm un rezumat, pentru simplul motiv că nu îi interesează.

Nucleul nostru dur este și rămâne generația cititorilor ziarului tipărit, obișnuită să citească atent și să cumpănească fiecare cuvânt. Sunt oamenii care își trec ziarul unul altuia, pentru care reprezintă un eveniment în sine doar apariția cotidianului, dimineața, la chioșcuri, iar răsfoirea paginilor capătă conotații aproape mistice. Ei sunt cei care cred în puterea cuvântului scris, dar tare mă tem că va fi ultima astfel de generație.

Suntem recunoscători și unora și altora, și cititorilor de pe internet și celor ai ziarului tipărit, pentru că le-am câștigat încrederea. Nu a fost deloc ușor. Dar am avut 26 de ani pentru asta.

 

 

Deja ai votat!