Reprezentanţii suportă tot binele… – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Unul dintre cele mai cunoscute bancuri post-decembriste suna cam în felul următor: un cetăţean oarecare este întrebat dacă era mai bine pe timpul lui Nea Nicu sau în prezentul de atunci. Şi cetăţeanul răspunde „e mai bine acum, pentru că putem spune că este mai rău decât atunci”. Bancul a fost pus în circulaţie în primii ani după ceea ce unii se încăpăţânează să denumească revoluţie, în ciuda dovezilor copleşitoare care demonstrează fără doar şi poate că a fost vorba de o lovitură de stat şi, la vremea respectivă, încă putea fi considerat banc. Da, domnule, cum să spui că e mai rău ca pe timpul Împuşcatului, cât timp magazinele sunt pline, cafeaua, ţigările, ciocolata, fructele exotice şi chiar banala hârtie igienică sunt accesibile la tot pasul şi la preţuri mai mult decât rezonabile? Şi, mai mult decât atât, exista o libertate de gândire şi exprimare din care în zilele noastre a rămas doar o umbră palidă.

Din păcate, cu fiecare zi care trece, nu ne îndepărtăm de comunism, ci încercăm să readucem la viaţă vremuri apuse, care apuse trebuie să rămână. Nostalgicii se înmulţesc pe zi ce trece şi îngrijorător e faptul că mulţi dintre slăvitorii lui Ceauşescu nici măcar nu erau născuţi în ziua în care acesta a plecat la locul de veşnică odihnă. Şi apucăturile astea comuniste nu-i caracterizează doar pe cei trecuţi de o anume vârstă, care n-au cunoscut decât lumea comunistă, şi nici pe analfabeţii funcţionali care ştiu că atunci era mai bine pentru că aşa i-a spus lui mamaia. Comunismul e prezent la nivel înalt şi, de fapt, cred că de acolo pleacă totul. Chiar dacă au pretenţia că sunt democraţi, liberalii nu sunt mai grozavi decât adversarul vremelnic. Pentru că metehnele reproşate regimului Dragnea înfloresc chiar mai gogonat în guvernarea liberală. Deşi este prins cu campania electorală pentru preşedinţia partidului – ori poate că tocmai din cauza asta – premierul Cîţu a găsit timp să se laude pe Facebook cu realizări ce amintesc de Ceauşescu (atât realizările ca atare, cât şi modalitatea de prezentare). Citând date preluate de la INS, Cîţu încearcă să ne trezească un pic din mohorala asta şi să ne stimuleze pofta de viaţă. Şi e de trăit în România, de vreme ce puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 8,4%. La capitolul creşteri salariale stăm chiar mai bine, aceasta fiind de 11,6%. Nu prea pot contesta treaba aia cu creşterile salariale; au crescut nu doar lefurile bugetarilor de lux, dar liberalii au avut grijă să crească şi numărul acestora. Astfel, dacă facem o medie, observăm să, într-adevăr, stăm bine, chiar foarte bine. Numai că, dacă particularizăm analiza, constatăm că pentru mulţi amărâţi nu doar că nu există creşteri de lefuri, dar unii nici măcar nu mai au loc de muncă. Noroc cu bugetarii de lux, care duc greul creşterilor salariale; dacă n-ar exista ei, premierul Cîţu n-ar avea cu ce să se laude. Însă treaba asta cu puterea de cumpărare care a crescut cu aproape zece procente e gogonată rău de tot. Cu toţii ştim că, dimpotrivă, puterea de cumpărare a luat-o la vale. În ultima vreme preţurile nu se opresc din crescut şi vârful nu a fost atins. Recoltele sunt periclitate de vremea capricioasă şi, deşi oficialii ne asigură că economia e în creştere, asta nu se vede în teren. Şomajul e în creştere, românii sunt depăşiţi doar de sirieni la capitolul fugă peste hotare (dacă n-ar fi existat războiul, oare cine ar fi ocupat tot podiumul?). De unde şi până unde creşterea puterii de cumpărare şi alte alea?

Evident, Institutul Naţional de Statistică nu este o instituţie autonomă. Primeşte bani de la stat şi finanţarea trece pe la Guvern, aşa că nu poţi face ce vrei tu, dar cât timp datele măsluite sunt folosite de premier pentru a arunca praf în ochii electoratului, putem vorbi de un cerc vicios şi parşiv. Şi lucrurile nu se opresc aici. Conform unui raport Eurostat (Oficiul European de Statistică), românii au o putere de cumpărare egală cu a estonienilor şi mai mare decât grecii, letonii, ungurii, croaţii, slovacii şi bulgarii. Cu alte cuvinte, suntem din ce în ce mai tari în Europa şi asta e de bine.

Din păcate, noi am mai fost tari în Europa. Pe timpul lui Ceauşescu eram cea mai fericită naţie de pe faţa pământului (conform datelor oficiale, desigur). Asta în timp ce tremuram de frig în case, pierdeam ani întregi la cozi interminabile pentru a cumpăra o brumă de alimente pe cartelă, iar curentul electric era dat cu porţia. Mai apoi s-a întâmplat ceva în 1989 şi am aflat că, de fapt, eram calicii Europei. Dar, aşa sărmani cum suntem, avem mândrie în noi şi am revenit. Suntem mai tari decât mulţi din Europa şi asta trebuie să ne bucure. Evident, cei de la Eurostat au prelucrat date primite de la INS. Poate au avut şi alte informaţii, dar grosul acestora provine din surse oficiale din România. Şi cât timp premierul şi alţi oficiali spun că în ţară e bine şi frumos, noi, cei de la talpa ţării, trebuie să admitem că realitatea e alta şi nu cea pe care o trăim. Un soi de Matrix grotesc în care suntem fraieriţi pe faţă. Celor mai mulţi ne merge prost, însă trebuie să fim mândri că, în medie, România e mai grozavă decât alte ţări. Şi dacă o ţinem tot aşa, o să redevenim cea mai grozavă ţară din lume, cum era pe vremuri. Doar la nivel oficial, desigur, dar pe cine mai interesează realitatea cât statisticile spun ce spun?

 

Deja ai votat!