Campioni intergalactici la bârfe și critici – Dumitru MONACU, scriitor

Niciun muritor, oricât de evlavios și cu credință întru Domnul ar fi pe durata vieții, nu urcă înspre ceruri fără de păcate. De altfel, se spune că orice venire pe lume este … la pachet cu șapte păcate originare care apoi, odată cu înaintarea în vârstă se înmulțesc în ritm mai alert sau mai molcom, funcție de calea, adevărul sau viața îmbrățișate de către muritor. Rezumând la maxim ideea de mai sus, putem afirma cu certitudine că nimeni de pe acest pământ nu este fără de păcate. Mai mari sau mai mici, așa cum sunt și oamenii. Fiind vorba de dimensiunea umană, este limpede că rândurile ce urmează vor face referire nu la oamenii mari de doi metri ci la aceia care au lăsat ceva în urma lor, care au rămas în memoria urmașilor ca niște modele, ca niște piscuri de învățătură, muncă, talent, dibăcie sau meșteșug. Adică, mai simplu spus, oameni deosebiți care au performat într-un domeniu sau altul. Orice popor își susține existența de-a lungul secolelor tocmai pe umerii exponenților de excepție pe care i-a zămislit. Acești exponenți sunt, de fapt, trecutul, prezentul și viitorul nației din care fac parte. Se spune, pe bună dreptate, că un popor care nu are trecut nu are nici viitor. Dar ce este trecutul unui popor? Oricât am fi de riguroși sau cârcotași, trecutul unui popor este ca un pod care, dăinuie numai dacă e susținut de niște piloni. Iar acești piloni sunt, fără nicio îndoială, reperele existențiale și morale ale poporului: mari conducători, oameni de cultură, personalități de seamă din orice domeniu, adică fii ai pământului fără de care, nația sau poporul respectiv, ar fi dispărut de mult sub carâmbul cizmelor cotropitoare. Cizme care știu foarte bine că limba, portul și glia reprezintă identitatea unui popor. Al unui popor care, în cazul de față, își trage seva dintr-o glie numită de magnificul Eminescu, ”dulcea Românie”.    În acest context, observ că, de mulți ani, în goana bolnavă după un așa-zis „senzațional mediatic”, reperele existențiale ale poporului român sunt nu atacate ci terfelite în cel mai mișelesc mod. Astfel, Burebista și Decebal erau de fapt niște sângeroși conducători barbari, Vlad Țepeș era vampirul sau sadicul ajuns voievod, Ștefan cel Mare un afemeiat fără pereche care, pe lângă însămânțările de-a lungul și de-a latul țării, cădea la înțelegere cu otomanii, Mihai Eminescu un sifilitic nebun, Regele Ferdinand un încornorat, Maria Tănase o nimfomană, Adrian Păunescu și Mihail Sadoveanu niște comuniști profitori, Ilie Năstase un needucat, Gheorghe Hagi un ageamiu în folosirea limbii române, Nadia Comăneci o țiitoare a lui Nicu Ceaușescu – și exemplele ar putea continua. Ceea ce nu vor să ne explice acei … moraliști ”bine intenționați”(a se citi nătărăi autohtoni sau slugi plătite) este următoarea simplă problemă: dacă Burebista și Decebal nu ar fi fost menționați în izvoarele istorice ca fiind unificatori ai neamului, dacă Vlad Țepeș nu ar fi fost o stavilă puternică în fața Porții otomane, dacă Ștefan cel Mare nu ar fi păstrat Moldova întreagă și prosperă, dacă Eminescu nu ar fi scris ”Luceafărul” și celelalte nestemate literare, dacă Ferdinand nu ar fi făcut România Mare, dacă Maria Tănase nu întrecea ciocârlia la cântat, dacă Păunescu nu ne-ar fi lăsat un perete de volume cu poezii inegalabile, dacă Ilie Năstase nu ar fi fost primul nr. 1 din lume în tenis, dacă Hagi nu ar fi fost rege pe terenul de fotbal, dacă Nadia nu ar fi dat peste cap calculatorul cu prima notă de 10.00  noi, românii, mai buni sau mai răi, am mai fi auzit vreodată de ei? Răspunsul îl aveți în plic: niciodată!                                                                                                                        Așadar, acești oameni, au rămas în conștiința și-n memoria noastră prin faptele deosebite pe care le-au săvârșit și prin simplul dar complexul și importantul aspect că erau de-ai noștri. Că erau (sau sunt încă) pilonii nației noastre! De viața lor personală nu am fi știut niciodată nimic dacă ei nu erau  mari personalități, dacă vindeau fructe în piață sau livrau pizza la domiciliu. De ce a apărut de o bucată de vreme dorința asta avidă de a ne dărâma pilonii? Răspunsul e foarte simplu. Podul național trebuie să se prăbușească! Spre a face loc altor poduri, rusești sau americane, europene, globale sau mai știu eu de care. Din păcate, ori sub imboldul arginților, ori dintr-o ignoranță vecină cu prostia, semeni ai noștri acompaniază inconștient orchestra destrămării neamului. Nu sunt xenofob, nu sunt panicard dar, mai ales, nu sunt ignorant. Văd direcția greșită pe care a apucat-o poporul meu și nu pot sta cuminte, ca la un priveghi. De aceea am scris aceste rânduri, în speranța că liderii noștri vor fi capabili să găsească niște soluții la problemele pe care un popor întreg le observă zi de zi. Într-un asemenea defavorabil context,  o voce din colțul cel mai defavorizat al țării nu va putea opri tăvălugul „anti neam” care vrea să ne facă una cu pământul. Dar trebuie să încerce! De aceea susțin cu tărie că e musai ca poporul român să-și respecte așa cum trebuie valorile. Dacă noi nu le respectăm și aruncăm în ele cu noroi, ce pretenții să mai avem de la alții? Că la bârfe, critici și cârcoteli, e limpede, suntem campioni intergalactici!

 

 

 

Deja ai votat!