Trebuie să fii mult prea naiv sau ignorant încât să poți crede că legile și regulile sunt respectate în țările Europei civilizate datorită conștiinței înaintate a cetățenilor. Nici pe departe nu este așa. Conformarea trăitorilor de pe meleagurile Occidentului vizavi de regulile în vigoare are în spate o mie și una de pedepse aplicate de-a lungul timpurilor, mergându-se chiar până la scurtarea cu un cap a celui ce lua în derâdere sau deșert ucazul diriguitorilor. Mai plastic spus, actuala disciplină și rânduială vest-europeană s-a realizat nu cu conștiința, ci cu bâta. Întrucât la noi, la români, democrația dă pe dinafară, bâta, acest arhicunoscut agent de disciplinare, a fost abandonată în podul casei, alături de bun simț, rușine și cei șapte ani de acasă. Probabil și din acest motiv, prin 2012 mi se pare, Primăria Botoșani a renunțat la contractul cu „hingherii” de mașini, respectiv cei de la societatea HSR. Ce făceau cei de la amintita firmă? Ridicau orice mașină parcată aiurea, indiferent de aparținător, de marcă sau de timp. Taxa de recuperare a autoturismului era ceva pe la vreo 600 de lei, o mare parte din această sumă intrând în conturile HSR. Când o măsură este înlocuită cu una mai proastă sau cu nimic, e clar că se pune un semn mare de întrebare în dreptul decidenților: au capacitate managerială, rațiune sau viziune? Din moment ce la timpul actual sunt concetățeni de-ai noștri care își parchează mașinile și pe trotuare și pe spații verzi și pe „oprirea interzisă” și pe oriunde unde apucă, e clar că măsura luată în 2012 a fost una defectă tare. Guralivilor care se plângeau atunci de abuzuri le-aș pune o simplă întrebare de bun simț: dacă parcau în locurile permise de semnalistica stradală mai erau supuși abuzurilor pentru parcare ilegală? Categoric, nu! Un alt exemplu din aceeași zonă se referă la ciudata dispariție a camerelor radar care, prin anii 2007-2008 înțesau drumul Botoșani Suceava, fiind tot o măsură în care erau implicați niște agenți economici privați care suprataxau depășirea vitezei legale. Întrucât camerele nu erau suficient de inteligente încât să deosebească potentații zilei de oamenii obișnuiți, s-a renunțat la ele pe motiv că nu erau omologate din punct de vedere metrologic. De parcă intrarea în legalitate ar fi fost un lucru imposibil de făcut! Marele avantaj al camerelor radar nu constă doar în faptul că … ard tot ce prind, ci și în faptul că agenții de poliție care stăteau și stau la pândă prin tufișuri ar putea să ne dea tuturor participanților la trafic „siguranță și încredere” printr-o îndrumare și dirijare specifică, ieșită din tiparul sancțiunilor uzuale. Adică așa cum se întâmplă în țările Europei civilizate, unde dacă din necunoaștere ai intrat pe un sens unic, imediat polițistul te oprește și te îndrumă pe calea cea bună, cu zâmbetul pe buze și fără să-ți umble la portofel. Dar, așa ceva, repet, derivă din aplicarea cu strictețe, de sute de ani, a legilor făcute în interesul cetățeanului de rând și nu al diriguitorului. Este de-a dreptul strigător la cer faptul că într-o lume în care cuceririle științei pătrund cu viteze amețitoare în orice domeniu de activitate, noi românii nu suntem în stare să implementăm nici cea mai banală dintre ele, adică monitorizarea video a circulației, a traficului auto. Ba că nu sunt bani, ba că nu reprezintă probe în justiție, ba că merge și așa. Cum hoțul de hoț se teme, e limpede că în problema probelor în justiție atât de multele înscenări, manipulări și diversiuni care ni se servesc pe orice cale, nu ar avea ca victime oamenii obișnuiți (cei care ar trebui să fie beneficiarii acestor legi!), ci tot pe cei aflați la butoane. Și zău că nu s-ar supăra majoritatea românilor! Cât despre „hingherii” de la HSR, vă place ordinea și disciplina în traficul de azi din municipiul Botoșani? Răspunsul este retoric, adică nu. Bineînțeles că cele două exemple de parteneriat public-privat n-au fost perfecte, au creat și destule momente tensionate sau neplăcute, dar asta nu însemna raderea lor din peisaj și înlocuirea cu un mare nimic. Dacă am fi avut ca factori decidenți niște minți luminate, s-ar fi putut elimina neajunsurile și am fi făcut și noi românii câțiva pași înainte. Din păcate, mergem din rău în mai rău, minunându-ne de cât de jos am putut ajunge. Și dacă tot am vorbit despre traficul auto, vreau să vă reamintesc că anul trecut, noi, românii, am înregistrat cel mai mare indice de mortalitate pe șosele, adică 85 de decedați la milionul de locuitori, în condițiile în care media europeană a fost în jur de 40, iar suedezii au înregistrat ceva pe la vreo 20 de morți la un milion de oameni. De ce la alții se poate altfel, adică mai bine, și la noi, nu? Foarte simplu: la ei legile sunt bazate pe rațiune și nu pe suportul emoțional determinat de procesul electoral, așa ca la noi, iar dacă cea mai rapidă cale de îndreptare a răului este bâta, atunci ea este folosită numaidecât, indiferent de efectul asupra procentelor. Sper că v-ați dat seama că acest contondent termen – „bâta” – este peiorativ, el însemnând de fapt dictatura legii și nu democrația haosului!