Fără alternativă – Virgil COSMA, jurnalist

Acum câțiva ani, pe când rămăsese un simplu consultant financiar, Cîțu era un băiat simpatic. Avea conturi pe rețelele de socializare, se împrietenea cu solicitanții și răspundea opiniilor exprimate de alții. Critica, vehement și pe bună dreptate, Banca Națională și pe guvernatorul ei, argumentat cu grafice și explicații, critica tot așa măsurile economice ale guvernelor vremii. Acum nu mai este, după ce a devenit pe rând senator, ministru de finanțe și premier. Toți se schimbă atât de mult când ajung sus, încât zici că serviciile secrete sau oculta mondială le pun ceva în băuturi.

Dincolo de scandalul amenzii penale de acum 20 ani – căci penală a fost, nu încape îndoială, presa a publicat întregul dosar al isprăvii doctorandului Cîțu în Iowa – mult mai mult deranjează unele declarații ale sale, în stilul predecesorilor săi, care par ale unui premier complet străin de ceea ce se întâmplă în țara lui. Că a crescut salariul mediu, că a crescut puterea de cumpărare, că au crescut pensiile, că a crescut fulminant economia și că, făcând abstracție de împrumuturile uriașe contractate în ultimul an, România este un adevărat tigru european. Nici vorbă, țara rezistă crizei post pandemice pe datorie, la caietul Europei.

Premierul Florin Cîţu spune că potrivit Institutului Național de Statistică, în aprilie 2021, comparativ cu aprilie 2020, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9% iar puterea de cumpărare cu 8,4%. Nu spune însă o vorbă despre inflația estimată de BNR la 5,4%, despre creșterea galopantă a prețurilor la utilități și nici despre distribuția cumplit de inegală a veniturilor. Într-un avânt oratoric fără precedent, a scăpat-o și pe cea mai gogonată: „România nu mai e o țară a celor cu salarii mici”, după care a pus cireașa pe tort, afirmând că mai mult de 1% dintre români au peste 3.000 euro/lunar. Rezultă, pe cale de consecință, că România nu mai este țara celor care au sub 3.000 de euro lunar.
Și noi, ceilalți 98,9%, ce facem? Emigrăm sau ne sinucidem? Dincolo de glume, oricât de amare, asemenea afirmații nu sunt permise unui om politic de la care lumea așteaptă soluții și nu fanfaronadă. De altfel, Cîțu este supus unei presiuni uriașe, căreia este destul de clar că nu îi face față. Pe de o parte lupta din partid, în care după încheierea alegerilor în filiale ar părea că este în avantaj, pe de altă parte guvernarea, în care a devenit clar că fiecare formațiune trage în cu totul altă direcție decât celelalte două. Ambele îi sunt peste mână.

A fost pus în fruntea curentului progresist din PNL, care pare ceva mai dinamic decât majoritatea conservatoare. Baronii lui Orban pierd din putere pe zi ce trece, iar stilul lor de a face politică a murit la mijlocul deceniului trecut. Tineretului liberal i se fâlfâie de biserică, familie și neam, ei sunt cu ochii pe marile capitale europene în care aceste noțiuni își pierd conținutul pe zi ce trece. Cu toate acestea, și Orban are atu-urile lui: stabilitate, predictibilitate și relații solidificate în cei peste 25 ani în partid. Astfel încât rezultatul bătăliei pentru șefia PNL este dificil de intuit.
Cu guvernarea e și mai greu. Împacă tu, Cîțule, capra progresistă, care stă toată ziua pe Facebook și postează prostii în timp ce în ministerele ei este vraiște, cu lupul conservator maghiar, care nu execută decât ce i se transmite de la Budapesta. Cine l-a pus în ambele situații – președintele, evident, nu este un secret – nu i-a citit cu atenție nici dosarul și nu i-a făcut nici un minim test de anduranță. Nu știu dacă avea la îndemână și alte variante, dar acum este prea târziu să mai poată schimba ceva. Alt candidat servil pentru șefia PNL nu mai are timp să fabrice, iar de schimbat premierul nici nu poate fi vorba. Fără plan de reziliență aprobat și fără sprijin politic de la Bruxelles, România cade în haos în mai puțin de două luni. Indiferent de amploarea scandalurilor actuale sau viitoare, Iohannis va trebui să-și joace piesa, pe Cîțu, până la capăt, din simplul motiv că alta, acum, nu mai are.

 

Deja ai votat!