Canibali din toate partidele, uniți-vă! – Dumitru MONACU, scriitor

Dintotdeauna, schimbările de șefi pe criterii politice au mers braț la braț cu scrutinele electorale sau mai exact spus, postelectorale. Faptul că un demnitar sau un șef de deconcentrate era nevoit să-și facă bagajul imediat după ce partidul lui era ejectat de la guvernare, intrase în cotidian și nu mai mira pe nimeni. Acerba luptă politică dintre partide genera întotdeauna victime și „călăi” care, fiecare în felul lui, accepta starea de fapt ca pe ceva extrem de normal și firesc. De un timp însă, bătăliile cu sânge pe pereți și înjunghieri pe la spate nu se mai dau între ci în partide. Dușmanul, în aceste cazuri nu se mai află în formațiunea politică adversă ci în gașca adversă care vrea să preia frâiele partidului propriu. Pentru că în partidele cât de cât măricele, nucleele dure s-au multiplicat, gravitând fiecare în jurul unui centru de comandă care nu neapărat este gestionat de liderul de partid. Astfel, a apărut canibalismul politic adică acel fenomen care face ca membrii aceluiași partid să se sfâșie între ei. Că rezultatul acestei lupte acerbe se lasă de regulă cu multe procente lipsă, nu prea pare să le pese beligeranților care știu că odată eliminat rivalul, vor avea acces necondiționat și permanent la troaca plină cu hrănitoarele lături. Cel mai celebru caz de canibalism politic a fost consemnat în urmă cu câțiva ani la PSD când Sorin Grindeanu  fost hăcuit de colegii de partid aflați în slujba Livucului de Teleorman. Puțină lume își imagina că asemenea dueluri sângeroase la nivel înalt vor mai fi consemnate pe eșafodul politic autohton. La nivel micro, canibalismul politic începuse să devină un element de normalitate când un alt război între doi grei s-a declanșat imediat ce pandemia s-a mai domolit. E vorba de Cîțu și Orban care se mănâncă între ei de parcă s-ar fi întors în timp în 1947, când foametea își făcuse așezământ pe meleagurile noastre. Pe lângă luptele dintre vechii peneliști și pedeliști, numai asta le mai lipsea liberalilor: un război la vârf! Ceea ce-i interesant în acest caz este faptul că la ospățul canibalic de la vârful PNL, Master Chef nu este altcineva decât locatarul Cotroceniului, cel care de vreo șase ani își impune rețetele cu o nor-ma-li-ta-te de-a dreptul anormală! Dar, cum peștele de la cap se împute și de la coadă se curăță, iată că nici liberalii botoșăneni nu coabitează în armonia generată de privilegiile guvernării. Eduardt Cozminschi, fost președinte al Autorității pentru Protecția Consumatorilor susținea zilele trecute în presa locală că debarcarea sa a avut la bază exact principiul canibalismului! Adică a fost „mâncat” tocmai de liberalii lui. În aceeași situație se află și profesorul Daniel Botezatu care, detectat cumva în tabăra lui Flutur, a fost pus la frigare de către liderul organizației județene, Costel Șoptică, cel care, probabil în urma unei ample evaluări, a apelat la serviciile Adei Macovei. Pentru șefia Inspectoratul Școlar, desigur, că despre această instituție este vorba în propoziție. Și uite-așa, unul dintre cei mai galonați și respectați profesori din urbe, adică Daniel Botezatu, este servit cu puf cu tot la festinul din strada Teatrului ce durează de când aripa Flutur a fost pusă cu botul pe labe. Ceea ce este curios în acest caz de canibalism politic este faptul că Ada Macovei, comeseană la ospăț, provine taman din PDL, adică din acea zonă ticsită cu reali sau potențiali dușmani ai actualului președinte. Din păcate pentru liberali, aceste cuțite în spate pe care și le aplică unii altora, vor avea un efect devastator la viitoarele alegeri, mai ales că ele vin la pachet cu o guvernare care, deocamdată, se situează cu mult sub așteptările românilor. Revenind la social-democrați, să nu credeți că sunt, cumva, mai breji decât liberalii. Nu! Și ei au îmbrățișat cu sârg conceptul de „canibalism politic”, dovada fiind nu numai acel episod cu Grindeanu, demn de cascadorii râsului dar și execuțiile în masă ce au urmat în ultimii doi ani. La nivel local, victime au căzut Costică Macaleți, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu și efemerul parlamentar Costel Pătrăuceanu. Cu siguranță au mai fost și altele dar la cât de aprig se ține batista pe țambal la PSD, numele lor le vom afla probabil în ziua în care se va mai sparge vreun buboi prin încăperile din fosta casă a căsătoriilor. Așadar, cele două partide mari sunt de-a dreptul măcinate de luptele intestine, lupte care implică energii de nebănuit și resurse consumate la foc automat. Dacă prin absurd, găștile de canibali învingătoare din fiecare partid s-ar grupa sub un stindard comun, probabil ar acumula mult mai multe procente decât așa cum sunt azi structurate. Concluzia? Dați-vă mâna și trăiți ca frații, că oricum proștii (încă) vă votează!