spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialCine zădărnicește combaterea bolilor - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Cine zădărnicește combaterea bolilor – Ciprian MITOCEANU, scriitor

În vară, când, statistic vorbind, totul era minunat și îmbia la relaxare fără restricții, autoritățile se lăudau că sunt pregătite să înfrunte valul patru al pandemiei de Covid-19. Da, suntem pregătiți, am făcut investițiile necesare, vă așteptăm în spitale… Acum, că valul patru a început să-și arate colții, lipsurile sistemului sanitar ies la iveală. Nu e nicio surpriză; jaful din sănătate a fost tot timpul la ordinea zilei, însă a atins proporții epice tocmai când este mai multă nevoie de responsabilitate și implicare. Deși liberalii aflați la butoane au tot anunțat măsuri și investiții, a ieșit la iveală că, în momentul de față, la ATI nu sunt mai multe paturi decât la începutul pandemiei. Ba s-ar putea să fie mai puține. Noroc cu românii săritori, care au mai donat câte ceva, prilej cât se poate de potrivit pentru o sifonare și mai eficientă a bugetului Sănătății. Dacă tot este de unde…

Din păcate, e tot mai rău. Atât de rău încât autoritățile au reînceput să fluture Bau-Bau-ul cu „dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor”. Treaba asta, care avea accente de-a dreptul isterice în primăvara anului 2020, revine în forță, însă, așa cum era de așteptat, nu e pentru toată lumea. Când vine vorba de lege, unii sunt mai egali decât alții, iar cei aflați la butoane sunt ferm convinși că lor trebuie să li se permită orice, chiar și când pun în pericol siguranța sanitară a țării.

Și prin județ a început dosariada penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În țară, ce să mai vorbim? Acum câteva luni un primar a fost pârât la cine trebuie că, de ziua lui, și-a servit colegii cu ceva suc și prăjituri. Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe post de cadou aniversar din partea autorităților responsabile și vigilente. Desigur, faptul că respectivul primar este de la PSD nu are vreo relevanță. Cine zădărnicește, o pățește.

Un amărât infectat cu coronavirus a fugit din spital. Dosar și pentru el… Autoritățile își fac datoria, nu cred în lacrimi și nici nu sunt interesate să identifice adevărații vinovați pentru haosul care amenință să devină noua normalitate. Pentru că ceea ce se întâmplă în momentul de față în România este efectul incompetenței autorităților la capitolele gestionare și comunicare. Cât timp cei de la butoane sunt incapabili să se facă auziți, nu e de mirare că fabricile de zvonuri lucrează la capacitate maximă. O fi perioadă de criză, însă interesele politice nu sunt lăsate deoparte.

Se simte mai mult decât oricând lipsa specialiștilor în domeniu; la televiziunile de partid sunt invitați pentru a susține așa-zisul efort al autorităților tot felul de impostori blindați cu diplome de universități dubioase. Grupul de Comunicare Strategică amintea supărător de mult de Cei Trei Nătărăi, care își jucau rolurile într-o comedie de prost gust. Pe la începutul nebuniei nici măcar nu erau în stare să respecte ora oficială pentru comunicatele lor anoste. Uneori apăreau pe sticlă după vreo oră față de momentul anunțat; o manevră jalnică de a prelungi suspansul și starea de nesiguranță.

Tot pe la începuturi, prin București, au fost scoase pe străzi blindatele cu soldați care purtau arme la vedere. Tot tacâmul pentru a induce o stare de teroare care, asemenea unui bumerang, s-a întors împotriva autorităților. Teoriile conspiraționiste au găsit teren prielnic, iar bâlbele guvernanților n-au făcut decât să toarne apă la rădăcină. Și rezultatele se văd…

Mai nou, interesați doar de propriul congres în cadrul căruia au ținut să-i asigure președintelui Iohannis ceva continuitate politică după ce va fi nevoit să elibereze Palatul Cotroceni, liberalii s-au folosit de toate trucurile murdare. Au modificat legislația și au călcat în picioare toate regulile și recomandările. Nicio surpriză faptul că, după alegeri, numărul de cazuri a explodat în Capitală, după ce anterior scăzuse până la nivelul care să le permită liberalilor să spună că n-au încălcat (decât foarte puțin) regulile. S-au invocat tot felul de pretexte, unele de-a dreptul puerile, însă nu e de trecut cu vederea că, până acum, în zilele de luni se anunțau mai puține cazuri pentru că în weekend era pauză la testări. Evident, cineva a dat ordin să scadă raportările și asta s-a întâmplat. S-a întâmplat și la Untold. Era interesul ca festivalul să aibă loc și a avut.

Să raportezi cu bună știință cifre false înseamnă să zădărnicești combaterea bolilor. Să aduni la un loc peste cinci mii de oameni din toată țara știind prea bine care e situația reală, tot de zădărnicirea combaterii bolilor ține. Da, autoritățile s-au sesizat și i-au amendat pe liberali cu zece mii de lei. Câte doi lei de fiecare delegat, pagubă-n ciuperci. Dar, în schimb, când vine vorba de cetățeanul de rând, legea e lege. Și nu iartă, pentru că nu te joci cu zădărnicirea combaterii bolilor.

Se impun ceva măsuri și pedepse, însă sancțiunile ar trebui să înceapă de la nivel înalt. Nu de alta, dar de acolo pornesc toate problemele.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...