Întrebările momentului în România: „Cine i-a dat carnetul ăstuia?”, „Când o să se termine toată nebunia asta?” (eventual „Cum o să se termine?”) și, desigur, „Cum de l-am votat pe ăsta a doua oară?”.
E tragic ce se întâmplă în România în aceste zile. S-a ajuns în acel punct în care până și autoritățile admit că există o problemă. Și asta ne arată cât de gravă e situația. Nu de alta, dar ani la rând guvernanții ne-au tot înșirat povești cu creșterea economică și cea a nivelului de trai. Și noi, cetățenii de rând, eram cât se poate de conștienți că realitatea e alta. Măririle de salarii erau și sunt înghițite de inflație și creșterea explozivă a prețurilor. Infrastructura nu mai arată bine nici măcar pe hârtie. Despre învățământ ar fi multe de spus și prea puține de bine; să ne amintim doar cum în 2020 Monica Anisie se lăuda cu promovabilitatea record în condițiile în care finalul anului școlar a stat sub semnul învățământului virtual. Ministerul nu a asigurat nimic din cele necesare, dar avea cu ce să se laude.
Prin urmare, vă dați seama cât e de rău în condițiile în care oficialitățile spun că situația e gravă? Dacă atunci când era rău spuneau că ne este bine, care sunt proporțiile dezastrului când se admite că există probleme grave? Partea cu adevărat proastă e că aleșii se comportă ca și cum totul ar fi bine și frumos, exact cum era în comunicatele lor oficiale. Iar cel mai rupt de realitatea cruntă a acestor zile este, fără doar și poate, președintele Iohannis.
În primul mandat a fost pusă în circulație o glumă care ilustrează perfect cam pe cine avem în fruntea statului. Cică la un moment dat președintele Iohannis a efectuat o vizită de odihnă în România. Da, chiar așa, o vizită de odihnă în țară. Pentru că, de la atâtea vizite peste hotare, numai bune de adunat într-un raft întreg, nu doar în volumul „Ocolul Pământului într-un mandat”, se mai simte nevoia și de ceva relaxare. Și în momentul de față relaxarea președintelui a atins cote de neacceptat.
Pe 30 octombrie s-au împlinit șase ani de la tragedia „Colectiv”, acea tragedie care a dus la căderea guvernului Ponta. Pe atunci președintele Iohannis era foarte vehement. A cerut demisia premierului și a obținut ce și-a dorit. A solicitat autorităților cu competență în domeniu ca ancheta să se desfășoare „cu maximă eficiență” și, după șase ani, se vede eficiența maximă. Condamnările grele din prima instanță s-au pierdut pe drum și e de aștepta ca doar cei mărunți să suporte rigorile legii.
Anul acesta Iohannis a repetat figura din 2017 și nu și-a mai efectual obișnuitul exercițiu de ipocrizie. Prin urmare, nu s-a mai deplasat la locul tragediei pentru a aprinde o lumânare, așa cum obișnuia în speranța că va mai adăuga ceva simpatie populară la zestrea din ce în ce mai subțire. Gurile rele spun că s-a dus să joace golf la Pianu de Jos. După atâta urcat pe piramide se simțea nevoie de ceva relaxare. Sau poate că și-a dat seama că o deplasare până la locul tragediei „Colectiv” ar putea stârni o revoltă populară. Nu de alta, dar când în spitalele din țară se petrec și până la zece „Colectiv” pe zi din cauză că ai aruncat țara într-o criză fără precedent doar pentru că ai interese personale de urmărit, aprinderea unei lumânări în memoria victimelor pentru care i-ai acuzat pe alții e nesimțire în stare pură. Poate că, în sfârșit, și-a dat seama de cum ar putea fi interpretat gestul său de ipocrizie și a ales să se relaxeze. Până la urmă, de aici nu pot ieși decât niscaiva meme și glume cu președintele iubitor de golf. Ori poate n-a vrut să-i supere pe cei de la PSD. Acum, când are nevoie de tot ajutorul pe care social-democrații îl pot livra pentru ca „Guvernul meu” să devină realitate, parcă nu se face să te prezinți la locul unei tragedii de care i-ai tot făcut vinovați. Apropo, dacă Ponta e vinovat pentru un incendiu într-un club privat, cât de vinovați sunt miniștrii din „Guvernul meu” pentru spitalele făcute scrum cu tot cu pacienți? Pentru că dreptatea trebuie să aibă întotdeauna aceeași măsură; nu poți cere unuia să plece pentru un anume incindent, iar pe alții să-i ții în brațe deși se fac vinovați de mult mai multe nenorociri similare. Și nu e cazul să punem semnul egal între ceea ce se întâmplă într-o crâșmă – deși aceasta funcționează cu voia de la autorități, care ar trebui să-și asume toate neajunsurile care vin la pachet cu avizul de funcționare – și un spital administrat de Ministerul Sănătății.
Imaginea președintelui se erodează de la o zi la alta. N-a strălucit în primul mandat și cu siguranță nu merita să marcheze dubla, dar uite că s-a întâmplat, cu consecințele de rigoare. Și avem dreptul să ne întrebăm. Dacă Iohannis este cel mai bun dintre liberali – până la urmă cu așa ceva ataci alegerile prezidențiale – cum sunt restul membrilor de partid? Apropo, Ludovic Orban a aflat răspunsul la întrebarea aia cu „cine este generalul”. Și nu i-a plăcut deloc. Deocamdată își urmărește interesul, chiar dacă asta ar putea însemna sfârșitul pentru PNL. Nici n-ar fi mare pagubă, având în vedere că, de când sunt la butoane, liberalii s-au comportat exact în maniera pe care le-au tot reproșat-o pesediștilor.
