Tineret-mândria țării și lehamitea universitară – Dumitru MONACU, scriitor

În urmă cu mai bine de două decenii, tânărul pe atunci Sabin Gherman publica în „Monitorul de Cluj” un articol incendiar care a fost perceput imediat de către toate mediile sociale, politice și nu numai, drept o catastrofă națională, un tsunami, un cataclism editorial: „M-am săturat de România!” Toți așa-zișii oameni „de bine” s-au grăbit să-l pună cu spatele la zid pe cel care a avut curajul, tăria și luciditatea de a ne arăta fața adevărată a României, cu miticii ei dâmbovițeni, cu obiceiurile balcanice, cu patrioții de mucava, cu intoleranța etnică devenită ideologie pentru unele mișcări politice și multe alte asemenea realități ascunse neglijent sub fardul patriotismului și al mândriei naționale. Deși declarase clar că se săturase de meandrele regățene cu iz de Bosfor, Sabin Gherman nu a plecat din țară și nici nu s-a resemnat, emisiunile lui televizate și activitatea publicistică fiind clar, o dovadă concludentă că omul repudiat de majoritatea românilor fariseici a ales să lupte în continuare pentru ideile lui care s-au dovedit a fi extrem de realiste. Din păcate pentru noi, prea puțini tineri din acea perioadă au avut curajul să ia taurul de coarne asemenea lui Sabin. Astăzi, după atâția ani, privind înspre viitorul țării adică tineretul, mă cuprinde efectiv groaza. Majoritatea tinerilor nu au alt scop care să le jaloneze viața decât banii și pentru a-și împlini visul plin doar de deșertăciune iau calea străinătății și se fac nemți, italieni, englezi sau spanioli. Imediat ce termină liceul ai noștri tineri valoroși caută cu sârg ofertele universităților de prestigiu din Europa, lăsând, în locul lor pe băncile facultăților autohtone o studențime apatică, preocupată doar de obținerea patalamalei care, anexată CV-ului depus la partid îi va asigura calea către un post călduț în administrația locală sau centrală. Nervul, aplombul și idealul tineresc specific vârstei sunt tocite și știrbite de către sistemul ticăloșit – vorba băsescului – care nu le oferă ca stagiatură decât căratul genții vreunui mahăr absolvent al școlii „veții”. Aceasta fiind situația, constatăm azi că studențimea, acea pătură rebelă și revoluționară a societății doarme în papucii și halatul de casă al bunicilor lor neputincioși care știu ce ar trebui făcut dar nu mai au nici putere, nici avânt și nici tragere de inimă. În urmă cu mulți ani, ni se prezenta pe tv sau în presă manifestările dese și consistente ale studenților sud coreeni care se împotriveau oricând, oriunde și oricum politicilor anapoda adoptate de către guvernanții de la Seul. Tot pe atunci, exista și la noi o studențime destul de implicată și activă fapt pentru care diriguitorii încercau în fel și chip să nu stârnească cumva furia universitară. Astăzi lehamitea s-a așezat de-a binelea peste complexele studențești, unde aproape că nu se întâmplă nimic. Singurele ieșiri din decor au loc doar atunci când vor să înlăture vreun profesor sever care încă mai crede naiv că rolul său este acela de a-i lumina și nu de a contribui la eliberarea patalamalei despre care vorbeam mai sus. Pentru politicienii de azi, faptul că tineretul nu se implică activ și consistent în viața politică este o adevărată mană cerească întrucât nu mai au de păcălit decât un electorat subțire la minte și constituție. Căratul genții bossului se pare că a devenit visul de aur al tinerimii române, indiferent că e vorba de studenți sau de … ”nestudenți”. În aceste condiții e clar că viitorul nației este compromis iremediabil iar cei ce realizează acest lucru ori se revoltă precum Sabin Gherman ori, pur și simplu, își iau la propriu, lumea în cap. Vom rămâne aici, pe plaiul mioritic doar noi, cei care, deși ne-am săturat de România lor balcanică, nu mai avem vivacitatea tineretului de a acționa altfel. Adică de a pleca peste țări și mări. Marile speranțe puse în tineret-mândria țării se dovedesc a fi în van din moment ce al lor profil social și politic este mai plat decât fundul unei englezoaice!