Între școala altfel și analfabetismul funcțional – Dumitru MONACU, scriitor

Despre tema abordată astăzi vă spun din capul locului că nu am competențele necesare care să justifice din partea mea un verdict, pro sau contra, bun sau rău. Învățământul, că despre asta e vorba, este fără îndoială, temelia devenirii noastre ca oameni, ca specialiști sau meseriași, funcție de abilitățile și ambițiile fiecăruia. Că în ultimele decenii această temelie a luat-o rău la vale nu mai e un secret pentru nimeni, orice om cât de cât instruit dându-și seama de declinul lui total. Lăsând la o parte faptul că programa de învățământ este de multe ori paralelă cu realitățile vieții, n-ai cum să treci cu vederea  indiferența autorităților în ceea ce privește activitățile complementare din viața tinerilor, adică sportul, arta, meșteșugurile sau alte asemenea domenii de mare importanță pentru ei și pentru societate. Dacă pentru implementarea programei școlare cu toate disciplinele ei necesare sau nu, există o armată de inspectori școlari, în ceea ce privește activitățile colaterale, bate vântul frunza-n dungă. Referitor la sport, efectele managementului deficitar din acest domeniu s-au văzut foarte clar la Jocurile Olimpice, unde cu chiu cu vai și numai datorită unor excepții, am acumulat câteva medalii. Apoi, la fotbal, iarăși avem o oglindă fidelă a lipsei de interes în ceea ce privește pregătirea și selectarea valorilor încă din vremea junioratului. Cum să ai o națională competitivă când, spre deosebire de vremurile apuse, aproape niciun copil azi nu mai bate mingea în curtea școlii? De unde să-i iei? În urmă cu mulți ani nu exista un maidan sau o toloacă unde să nu se joace o miuță la ceas de seară. În plus, în orice comună sau în orice sătuc imașul devenea duminica teren de fotbal cu acte în regulă iar competițiile între localități erau atât de înverșunate încât ziceai că se joacă finala campionatului mondial. Aceeași emulație se crea și în zona artistică, cântăreți, dansatori, sau actori de ocazie dându-și sufletul pe scenă pentru o diplomă sau un buchet de flori. În orice cătun școala era principala pepinieră și pentru sport și pentru muzică și pentru alte activități care implicau tinerimea studioasă iar profesori sau învățători dedicați umblau precum musca în țilindru ori pentru descoperirea unor valori ori pentru organizarea unor competiții. Astăzi, constatăm că nu mai există nimeni sau aproape nimeni care să mobilizeze elevii sau studenții pentru a participa la concursuri între ei, sau între unitățile lor de învățământ. Doar pe la unele așa numite palate ale copiilor sau cluburi sportive școlare mai există câțiva șlefuitori inimoși care mai scot din când în când câte un diamant la lumină. În rest, o apatie mai grea decât plumbul a cuprins sistemul românesc de învățământ, sistem bun doar la livrat analfabeți funcționali. Din aceste motive, consider că domeniul de activitate al inspectorilor școlari n-ar trebui să fie legat de respectarea programei de învățământ ci mai ales de organizarea de competiții, de selectarea valorilor și de canalizarea tinerei generații și pe domeniile extrașcolare adică sport, muzică, dans, teatru, pictură, sculptură sau meșteșuguri și meserii. Râdeam de Cântarea României, de Olimpiada strungarului, de Daciadă și de alte asemenea competiții din epoca comunistă dar seceta totală de astăzi în ceea ce privește concursurile extrașcolare postdecembriste ar trebui să ne facă să plângem. De la grădiniță și până la facultate, nimeni nu este interesat decât de niște note care să garnisească o diplomă utilă cel mai adesea la angajarea în sectorul de stat. Și dacă am amintit de facultate, vreau să aduc aminte că două dintre cele mai valoroase trupe de umor, Divertis și Vouă, au străpuns … bariera de potențial în cadrul festivalurilor studențești organizate înainte de 1989. Competiția era aprigă, juriile drastice iar competitorii valoroși. Sunt ferm convins că și astăzi tineretul ar putea fi antrenat în fel de fel de activități extrașcolare dacă ar exista o infrastructură … umană care să se ocupe de așa ceva. Din păcate școala noastră, inertă, blocată în timp și spațiu nu face altceva decât să producă pe stoc o groază de analfabeți funcționali care nu au alt scop în viață decât angajarea la stat. De aceea suntem unde suntem, adică la coada Europei…