Editorial hibernal – Lucia OLARU NENATI, scriitor

Parcă nici n-am băgat de seamă când și cum s-a întâmplat, dar iată că ținutul s-a învelit deja în hlamida albă, acoperind cu o patină de noblețe și eleganță toate întâmplările, frământările,  tragediile, indignările și toate câte s-au petrecut în acest an ce se grăbește, iată, să se încheie, obosit și el de prea plinul de necazuri ce i s-au aburcat în spinare. Ninge și tradiția și memoria ne îndeamnă să gândim blând la verdele idilic al bradului ce se va împodobi cuminte în casele noastre, încălzite cu bușteni frumoși și lin arzători. Cel puțin linia de program a unor posturi de pe televiziunile noastre diurne și, (dacă nu adormim, și nocturne!) ne îndeamnă să le privim complice și coparticipant. Și participăm, cum să nu, pe parcursul unor ore, la împodobitul bradului englez, în fel de fel de „locații” amiabile și evident – călduroase de la sine, cu fel de fel de ghirlande și podoabe lucitoare, sub care strălucesc pașnice cadouri  elegant ambalate pentru cei dragi. Care dragi, și ei elegant și decent înveșmântați, se întâlnesc, se adulmecă, se privesc, participă împreună la oarece acțiuni benigne dedicate sus-numitei împodobiri, se mai duc la oarece petreceri decente și zâmbitoare, uneori purtând – la propriu, pe cap niște coarne de ren (!?), iar Moșul serii magice îi face să înțeleagă că viața lor va fi comună și rozalie.

Un șir de Dicarbocalm, pastile de calmare a privitorilor care, măcar până la trecerea epocii bradului, se cuvine să fie blânzi, calmi și civilizați. Dar regimul celor ce privesc edulcoratele clișee nu se prea lasă anesteziat de acestea și trăiesc din plin zodia acestui sfârșit de an, din soiul celor ce n-au prea mai fost în ultima vreme. Predomină încă serialul real dedicat bau-bau-lui Covid care a planat pe deasupra lumii noastre o vreme, până i-a descifrat alfabetul existențial, după care s-a năpustit razant peste rosturile acesteia, mai crunt ca un război – căci acolo sunt două forțe beligerante care trag ambele cu arma! – și și-a luat tainul, nu o dată, în vieți de oameni elită, precum au fost, de pildă, poeta și omul de teatru și cultură Carmen Viorica Steiciuc, academicianul Nicolae Dabija, tribunul, poetul și scriitorul premiat internațional, eroul Basarabiei, Dorul Dinu Glăvan, realizatorul structurii breslei gazetărești ca uniune de creație și încă și încă.

N-a trecut mult de la tabloul terifiant al sacilor negri cu oameni – până mai ieri cu gânduri, fapte, realizări și speranțe ș.a, deveniți obiecte destinate aruncării la rebuturi. Și câte altele. Nici n-a trecut mult și au izbucnit scandalurile politice cu partide în mișcare, preschimbare, evoluție și împăcare după cumplite insulte reciproce – curat „pupat Piața Endependenței”! Cu apariția în prim-plan a unui personaj ce seamănă cu unul numit Golum din povestea cu hobbiți, iute vorbitor și împrumutător, dar și iute dat deoparte și ferit din ochii privitorilor. Urmează amenințătorul nor al prețurilor ne-mai-pomenite  vreodată, mai ales într-o țară înzestrată de Moira cu toate bogățiile solului, subsolului și apei – potabile, minerale ș,a – ca puține altele, căci iscusința combinatorie a speculanților rapaci e neîntrecută și – se vede – de neoprit!

Dar acu că se apropie avalanșa de neoprit a poftei din toate zările de cârnați afumați, sarmale și șorici, porțile de intrare în trupul mamei–țară sunt iar copleșite de mașini. A apărut însă o nouă dihotomie acută între vacsinați și nevacsinați, ceea ce a născut vrajba certificatului verde. Se pare că în acest an sărbătorile vor fi bruiate acut de războiul acestora, adus până în poarta Parlamentului. Asta și după ce cruciada doamnelor vociferante, intens și acut beligerante, româno-italiene, ne-au adus în topul știrilor internaționale! O veste minunată este însă culoarea verde alocată pe hartă conturului nostru mioritic ca o confirmare că numărul vaccinurilor nu e semaforul care, paradoxal, e cel care înroșește conturele, ci invers.

Toate converg însă, cică, înspre instaurarea unei ere numită ”marea resetare” pe care unii misterioși autoinstalați șefi ai acestei lumi  o speră a fi, cică, o metodă de bună disciplinare mondială.  Dar n-am văzut până acum vreo doctrină de asta izvodită în vreo minte dictatorială care să fie pe deplin reușită sau îndelung  răbdătoare. Mai ales că lumea s–a mai deșteptat între timp și nu mai înghite pe nemestecate.

În timpul acesta ecranele împodobesc bradul,  ba și drăgălașul și neobositul Fuego își îndeplinește menirea armonizatoare și…”vin, sărbătorile vin!”, culminând cu grăbitul Nou An …22 care cică va fi unul  muuult  mai dulce și frumos.  Dea Domnul ! Până atunci, vă urez sărbători luminate, dacă se poate și bucuroase și Crăciun fericit! căci Pruncul sfânt n-a uitat de milenii să se nască mereu, renăscând și speranța de mai bine!

Deja ai votat!