Singur la Cotroceni – Ciprian MITOCEANU, scriitor

De câțiva ani încoace, pe fondul schimbărilor climatice, nu zăpezile sunt cele care vestesc sărbătorile de iarnă, ci programul de la televizor. Mai exact, atunci când începe difuzarea francizei „Singur acasă” știm că sărbătorile sunt aproape.

Din păcate, Kevin (și restul protagoniștilor) nu e singurul uitat pe acasă. În situația lui sunt milioane de copii din România, rămași în grija unui părinte, a bunicilor, a unei rude mai îndepărtate sau chiar de capul lor, deoarece părinții sunt plecați la lucru peste hotare. Am mai pomenit și cu alte ocazii despre subiect și, probabil, voi mai reveni. Însă în editorialul de față am în vedere un alt rămas singur acasă, și anume președintele Iohannis, cel care a reușit să strivească fără drept de apel corola de minuni a lumii și toate speranțele românilor. Spre deosebire de puștii din „Singur acasă”, chiriașul de la Cotroceni a deschis larg ușa în fața hoților și le-a arătat unde anume sunt depozitate comorile familiei, cu condiția să nu-l trimită la casele lui. O metaforă, evident, dar una cât se poate de potrivită, care ilustrează perfect comportamentul egoist și iresponsabil al celui care parcă și-a pus în gând să distrugă orice speranță de mai bine.

Inițial a fost văzut ca neamțul providențial, capabil să rupă societatea românească de metehnele comunismului de sorginte ceaușistă, reușind să câștige mandatul cu implicarea masivă a Diasporei. Mai țineți minte cum vă sunau rudele de peste hotare și vă rugau să-l votați pe Iohannis pentru că pesediștii aranjaseră lucrurile în așa fel încât Diaspora să nu poată vota? A fost mare scandal pe tema îngrădirii dreptului la vot și Iohannis a câștigat datorită valulului de revoltă stârnit de manevra prin care pesediștii au încercat să-l scoată președinte pe Ponta. Și odată ales, Iohannis a promis că va îndrepta lucrurile, că România își va regăsi locul în Europa și în lume. A promis. Și cam atât. Primul mandat a fost anost, chiar mai slab decât prestația lui Constantinescu. A scris două cărți și a vizitat lumea, iar la final a dat vina pe PSD. Că dacă avea și el guvernul lui, altfel stăteau lucrurile, dar dacă i se mai dă o șansă…

Și i s-a dat. Cu complicitatea pesediștilor și-a prelungit șederea la Cotroceni. Doar la complicitate și aranjamente obscure te poți gândi câtă vreme într-un partid ca PSD nu s-a găsit un contracandidat mai bun decât Dăncilă, în condițiile în care adevărata provocare de partid era să găsești unul mai slab. N-a trecut mult și Iohannis a început să plătească pentru favoarea făcută. Mda, se pare că, pe undeva, mai are și cuvânt, dar numai când interesul personal este în joc. A făcut ce-a făcut și a scăpat de useriștii de la guvernare. Nu sunt useriștii niște sfințișori nevinovați, dar dacă îi comparăm cu liberalii, parcă începe să li se vadă aura de îngeri.

Tot în contul datoriilor față de PSD, Iohannis a reușit să facă din PNL cel mai urât partid al momentului. S-a implicat fățiș în lupta pentru conducerea partidului, cu rezultate catastrofale pentru liberali, care au câștigat un conducător, dar au pierdut guvernarea și, la cum se mișcă Orban și alții, mai pierd și din partid. Și manevrele astea au forțat refacerea USL, în care PNL a dat premierul, dar a pierdut ministerele bănoase, acele vaci bune de muls pentru interesul de partid. Deja umblă vorba prin țară că presiunea asupra contribuabilului de partid a crescut dincolo de limitele suportabilului. Și alegerile sunt încă departe; ce o să se întâmple în 2024? Pe Iohannis nu-l interesează. Personal, a obținut tot ceea ce era de obținut. S-a izolat la Cotroceni și comunică doar când și când, mai ales pe rețele sociale. De Ziua Națională abia spre seară a transmis un mesaj anost. Nu-l mai interesează decât golful și schiatul. E singur la Cotroceni, așa că n-are de ce să-și facă probleme. Pentru că pe Iohannis nu-l interesează să apere ceva, ci să fie la Cotroceni. Chiar dacă e singur.

 

 

Deja ai votat!