Iar rămânem de căruță – Ciprian MITOCEANU, scriitor

E firesc ca fiecare început de an să debuteze cu proiecte de viitor, iar finalul de an să fie dedicat bilanțurilor. Și, din cele mai multe puncte de vedere, bilanțurile sunt mai importante, pentru că e simplu să-ți propui sau să promiți (mda, în rândurile ce urmează e vorba de politicieni, nu neapărat de cetățeanul de rând). Mai greu cu realizările… Și, când vine vorba de clasa politică de pe meleagurile mioritice, realizările sunt sub orice așteptări. Scuze se găsesc; la asta ne pricepem cel mai bine. Ba că ni s-a impus din afară, ba că Europa ne vrea sclavi, ba că trebuie să ne păstrăm identitatea națională…

N-a mai rămas cine știe ce din an și oricum guvernanții sunt preocupați de făcut imagine, nu de recuperat ce se mai poate recupera. Din cele douăzeci și unu de angajamente asumate în 3 noiembrie, România a reușit să îndeplinească doar șase, așa că există supărător de multe șanse ca banii ăia europeni să vină și mai târziu, și mai puțini. Și cât timp toate speranțele de dezvoltare și viață decentă se leagă de fondurile respective, viitorul nu sună deloc bine. Nu cred că-și pune cineva problema că am putea fi excluși din UE din cauză că avem un comportament iresponsabil și delăsător. Ne comportăm asemenea acelui elev abonat la corigențe, dar care știe de undeva că profesorul nu-l poate lăsa repetent. Ordin de la partid, așa cum era odată. Și, știind ce e de știut, se comportă ca atare. Nu face nici măcar un efort de minim bun simț să rețină o propoziție sau o formulă și așteaptă să fie promovat. Da, cam așa ne comportăm; partea proastă e că nu primim banii de care avem atâta nevoie.

Cu o clasă politică pusă pe căpătuială, care spoliază resursele țării pentru propria parvenire și aranjatul rubedeniilor și amantelor, singura șansă a României e reprezentată de miliardele din PNRR, despre care se știe deja că sunt mai greu de mânărit. Suntem pe ultimul loc la absorția de fonduri europene, deoarece autoritățile responsabile au preferat să nu ia banii decât să-i administreze onest. Însă am ajuns la fundul sacului și chiar avem nevoie de banii din PNRR, dar riscăm să-i pierdem. Și Guvernul caută mai degrabă spre cine să arate cu degetul și nu să rezolve problemele. Cum spuneam, prea puțin timp la dispoziție, prea mult amatorism implicat în decizie. Și asta în condițiile în care cele douăzeci și unu de angajamente sunt chestii simple, care țin de birocrație, nu de cine știe ce eforturi financiare sau logistice. Dar așa sunt cei care ne conduc. Iresponsabili și leneși, care așteaptă ca totul să se rezolve de la sine. Își imaginează că Europa o să ne dea, totuși, banii, că n-o să ne lase să ne sfârșim.

„Pentru că Europa are nevoie de noi, nu noi de Europa” urlă patriotarzii de duzină. S-a mai întâmplat în trecut, atunci când, în vederea aderării la UE, România trebuia să îndeplinească niscaiva ținte legate de procentul de populație urbană. Iar asta presupunea dezvoltare economică, industrie funcțională, infrastructură și multe altele. Ai noștri, ca brazii, au rezolvat cu acele referendumuri prin care sate ceva mai răsărite au fost declarate orașe, în ciuda faptului că nu îndeplineau nici măcar un sfert din criteriile necesare pentru a fi considerate așezări urbane. De fapt, multe dintre orașele „cu tradiție” nu îndeplinesc nici astăzi criteriile de urbanism, dar ce mai contează? A funcționat, nu? Inteligența românească a învins Europa. Și, de vreme ce Europa s-a lăsat dusă de nas cu o stratagemă atât de simplă, de ce nu ne-ar tolera pe mai departe proverbiala deșteptăciune? Doar are nevoie de noi…

Mda, Europa are nevoie de noi, însă nu ne mai suportă așa cum suntem. Nu ne mai cere doar să ne îndreptăm; are la dispoziție și mijloacele coercitive necesare și există indicii clare că le va folosi. Ori ne revenim, ori ne descurcăm cu ceea ce avem. Din păcate, nu avem prea multe, așa că… Viitorul miroase a austeritate. Una pe care chiar că nu ne-o permitem. Dar ai noștri fac eforturi. Și ceea ce e omenește posibil…

 

Deja ai votat!