Ani întregi l-am tot ascultat pe Iohannis cum se plângea de răul pe care PSD îl face țării. Pesediștii sunt răi, pesediștii ne vor proști și înapoiați, pesediștii fură tot ce mai e de furat. Și singurul tratament pentru ciuma roșie era, în ochii președintelui, „Guvernul meu.” Un guvern liberal, dispus să facă ce este de făcut pentru prosperitatea țării, pentru infrastructură de calitate și economie funcțională. Și a fost guvernul meu… Nu chiar așa cum și-a dorit Iohannis, nu așa cum și-au imaginat liberalii, dar a fost. Cu consecințele de rigoare. Deoarece guvernarea Orban a făcut praf zestrea electorală adunată de liberali pe vot negativ, a fost nevoie de o coaliție de guvernare. Una care n-a funcționat, iar vinovați au fost scoși useriștii, care au și fost fugăriți de la butoane. La momentul respectiv s-au făcut ceva strădanii pentru a demonstra că, de fapt, au fugit de responsabilitate, dar în lumina ultimelor evenimente e clar că nu a fost așa.
Astfel, echipa câștigătoare PNL-PSD a elaborat o strategie a părăduirii naționale cu atât mai revoltătoare cu cât zilele acestea muritorilor de rând nu li se cere să strângă cureaua, li se impune la modul cel mai abject cu putință. Printre multe altele, o mânărie a atras atenția în mod deosebit. Un sens de rulare al căii ferate Buzău-Făurei a fost modernizat în mandatul useristului Cătălin Drulă cu douăsprezece milioane de euro. Până aici nimic neobișnuit. Sectorul feroviar are nevoie de investiții serioase. Numai că, în guvernarea noului USL, reabilitarea celui de-al doilea fir al căii ferate a fost estimată la nu mai puțin de două sute de milioane. De euro, deși și dacă ar fi vorba de lei, tot e prea mult.
Evident, nimeni nu s-a grăbit să ofere explicații pentru diferența uriașă de preț, dar măcar am aflat și noi care e măsura hoției din banul public. E puțin probabil ca cele douăsprezece milioane investite în mandatul lui Drulă să fi scăpat de mulsoare, dar să presupunem, de dragul presupunerii, că a fost o sumă corectă. Când următorul ministru al Transporturilor vine cu o sumă de șaisprezece ori și ceva mai mare pentru a realiza o treabă asemănătoare, putem vorbi de o măsură a hoției. Pentru fiecare leu investit în teren, alți șaisprezece ajung unde trebuie. Din cauza asta nu avem spitale, nu avem școli capabile să facă față provocărilor pandemice, drumurile sunt așa cum sunt, iar infrastructura feroviară e de toată jena. Calea de rulare este atât de distrusă încât trenurile circulă cu viteze mai mici decât mergeau la vremea lor trenurile cu aburi. La peste patruzeci de kilometri pe oră există toate șansele ca trenul să deraieze.
Suntem la pământ din toate punctele de vedere. Criza mușcă tot mai crunt din veniturile amărâților și, cu toate acestea, guvernanții ne fură fără jenă. Nu-i interesează decât să-și facă plinul și să-și asigure mandate fără număr. Singuri, dacă se poate, dacă nu, e bună și alianța. Să ne amintim că, la tăiatul plăcintei, Rareș Bogdan se milogea de Ciolacu să le dea și liberalilor măcar un minister cu bani. Acum avem și explicația, și măsura hoției. Grindeanu a dovedit în trecut că este un soldat disciplinat dacă primește stimulii corespunzători. O fi fost el prim ministru, dar membrii cabinetului au fost desemnați de Liviu Dragnea, împotriva căruia s-a ridicat doar atunci când a devenit evident că nu-i poate salva pielea decât prin sacrificiul de sine. În momentul de față Grindeanu nu riscă mare lucru. Și lui, și celor care sunt la butoane nu le pasă decât de buzunarele proprii. Nu-i interesează soarta amărâților de la care statul nu mai știe cum să încaseze impozite. E firesc să plătim impozite, dar acestea trebuie folosite în folosul celor care le plătesc, nu pentru a îmbuiba gașca de cleptocrați. Și acum, măcar știm care este măsura hoției. Un leu din șaptesprezece. Un leu din șaptesprezece pentru noi, restul doar pentru ei…
