Anomalii actuale și de pe vremuri – Dumitru MONACU, scriitor

Cozile interminabile și lungi ca o zi de post de la Direcția Impozite și Taxe Locale sunt, fără îndoială, o reminiscență a perioadei comuniste, când normalul de atunci impunea niște ciudate fapte și comportamente care azi sunt considerate drept anomalii. Cum nu pot exista nici simultan și nici măcar succesiv două adevăruri într-o singură coajă, e limpede că undeva sau mai bine zis cândva, oamenii au pășit în viață pe cărarea minciunii. Cum altfel poate fi interpretată de un om normal la cap treaba asta de a sta ore în șir la coadă pentru a da bani? Ce logică de nepătruns poate fi într-o așa activitate? De altfel, azi, după ani și ani de la căderea comunismului, oamenii care pot gândi detașați de doctrine, dar și de starea materială, realizează cu indignare cum au trăit cu absurdul în casă, pe stradă, la locul de muncă și oriunde se învârteau în micuța noastră Românie. Nostalgicilor care încă mai susțin că era mai bine în acele vremuri le aduc încă o dată aminte că în afară de tinerețea lor, altceva nu au ce să regrete. „Aveam fabrici și uzine!” Da, e adevărat, aveam, dar marea lor majoritate lucrau în pierdere, cheltuiau doi lei ca să vândă de un leu, golurile fiind umplute din activitatea puținelor unități care vindeau cu trei lei ceea ce produceau cu un leu. Bineînțeles că unitățile rentabile funcționau în zona resurselor, fiind și atunci căpușate la greu de potentații vremii. Anormalitatea din economia românească comunistă atingea cote de neimaginat și, ca să vin cu un banal exemplu, amintiți-vă dragi nostalgici cum o sumedenie de mărfuri sau semifabricate se obțineau prin mituirea celor de la serviciile Desfacere, aceste compartimente din fabricile și uzinele vremii fiind, după magazii, locurile unde banii și bunurile curgeau cu nemiluita în buzunarele șefilor și angajaților de acolo. Și nu numai atât. În societatea ce se voia pătrunsă până în măduva ei de etica și echitatea socialistă, repudiatele favoruri sexuale erau la mare preț atunci când „întreprinderea” avea nevoie musai de oarece marfă care se distribuia cu multă zgârcenie și numai prin repartiții de sus. Îmi amintesc foarte bine de modul în care s-a aprovizionat cu tablă, la un moment dat, fabrica la care lucram: a trimis la combinatul cu pricina o delegată disponibilă și bine dotată și, ca prin minune, în câteva zile vagoanele cu tablă poposeau în gara Botoșani. Cred că tinerilor de azi, corporatiști sau care lucrează în vânzări sau distribuție, li se pare o glumă proastă ceea ce scriu eu aici și se întreabă, pe bună dreptate: cum adică să dai mită ca să cumperi, când azi toată atenția și tot efortul este îndreptat către un cumpărător care de multe ori doar stimulat și gâdilat în amorul propriu își desface punga? Ei bine, și atunci, la fel ca și azi, în România noastră dragă toate au fost și sunt cu fundul în sus, asta ca să lămurim și istoria cu tabla și delegata. Faptul că nici capitalismul nu a izbândit la noi îmi aduce aminte de un banc mai vechi, unui cetățean i se face un transplant de … ceva mai delicat și imediat după relația intimă cu soția îl apucă o durere cumplită de cap. Alarmat, omul se duce la doctor care îl liniștește pe deplin: „Stai cuminte, nu-i nicio complicație, operația este o reușită. E normal să te doară capul, din moment ce folosești organul altui bărbat în patul conjugal”. Cam așa s-a întâmplat și cu capitalismul la noi, capitalism proiectat și făurit de vajnicii comuniști din linia a doua. Probabil suntem printre puținii pământeni care au făurit capitalismul cu ajutorul comuniștilor! Chiar și în aceste condiții, astăzi, categoric, poporul o duce mai bine decât în oricare perioadă a comunismului, argumentele fiind destule. Doar cine nu vrea nu le vede și se vaită pe la cozile de la Direcția de Taxe și Impozite Locale ce rău a ajuns țara noastră și ce prosperă era ea odată, când comerțul cu Uniunea Sovietică duduia, noi dându-le grâul și ei luându-ne petrolul. Sau când Ceaușescu a înfometat și sărăcit 20 de milioane de români doar dintr-o ambiție prostească de a achita total datoriile externe în condițiile în care, azi, nu există stat care să nu aibă datorii. Din acest punct de vedere, e limpede, ne-am aliniat cu celelalte țări, numai că banii împrumutați de ai noștri politicieni nu merg în investiții așa cum ar fi fost normal, ci în salarii și pensii. Ca să ne fie nouă bine și să stăm la coadă să-i returnăm la stat. Ca pe vremuri!

Deja ai votat!