Soluție finală pentru teatrul de război – Dumitru MONACU, scriitor

Tragedia prin care trece în aceste zile Ucraina ne-a sensibilizat în primul rând datorită faptului că pacea este tăvălită în noroi foarte aproape de noi, la câteva zeci sau sute de kilometri de granițele patriei. Noianul de știri false, adevărate sau cosmetizate cu dibăcie, împart și de această dată românii în două tabere: unii care cred că, fiind în NATO, vom fi ocoliți de casapul Putin și alții care au convingerea că suntem în bătaia crivățului rus. Din păcate, conflictul care se derulează la o aruncătură de băț iese din tiparele cu care ne obișnuisem până acum. Adică marile puteri Rusia și SUA se hârjoneau pe meridianele globului unde, categoric, aveau interese economice, sprijinin, unii insurgenții, alții guvernele (ordinea nici nu mai contează) unor nefericite popoare. Ecuația conflictelor se prezenta aproape fără necunoscute: Rusia era Rusia iar NATO, SUA. Adică două mari puteri ale planetei care își impuneau punctul de vedere cu cizma adânc apăsată pe grumazul victimelor care se opuneau politicilor lor „umanitare”. Faptul că întotdeauna a existat și o a treia mare putere, China, care a stat oarecum cuminte în carapacea ei, este o enigmă pentru toți pământenii. Se pare că liderii Chinei au privit întotdeauna la Rusia și NATO precum dulăul cel sătul și plictisit la hămăitul a doi pechinezi care, dacă ar avea îndrăzneala să-l scoată din confortul arhicunoscut, și-ar găsi sfârșitul în colții lui uriași. Până la acest conflict, „jandarmii planetei” se situau aproape fățiș,  unii de o parte, alții, de cealaltă parte a baricadei beligerante, fapt care inocula în creierele oamenilor ideea clară că acolo, pe frontul udat de sângele unor nevinovați, se bate răul cu binele. Pentru cei care gândeau un pic mai încolo de bariera târgului, era clar că rușii și americanii creau mai întâi conflicte în zonele de interes după care, treceau la „treabă”, adică la război. Ambii regizori ai sinistrului spectacol susțineau sus și tare că operațiunile militare se derulau în numele luptei pentru libertate, pentru drepturile omului și așa mai departe. Acesta a fost scenariul războaielor din Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Siria, Iugoslavia sau în zone mai mărunte din America Latină și Africa. Dintre toate aceste conflicte create de mamuții planetei, cel din Iugoslavia anilor 90 se aseamănă cu ceea ce se întâmplă azi în Ucraina doar prin prisma faptului că și atunci, bombele cădeau la câteva zeci de kilometri de România, atunci pe post de „ruși” fiind americanii. Și dacă în acei ani rușii nu s-au băgat să-și apere verii slavi iată că azi, își atacă nemilos frații, ceea ce ne arată cinismul unui lider, regizor de război, cu mințile plecate aiurea. Veți spune probabil că atunci, în anii 90 Rusia nu a intervenit pentru că nu avea un țar de talia lui Putin. Greșit! Rusia e Rusia adică un imperiu care, vorba unei reclame tot din anii 90, „se mișcă natural”! Politicile Rusiei sunt concepute în laboratoarele subterane ale serviciilor de informații sau ale comandamentelor militare pentru că puterea Moscovei e militară și nu economică. Și atunci, ca și astăzi, știrile circulau pe două benzi, oamenii alegându-și, după nivelul intelectual și interesul partinic o cale sau alta prin care manipularea și diversiunea pătrundeau adânc în mintea lor. Ce se întâmplă azi iese din orice tipar. Cizma rusească  vrea să-și lase amprenta în glodurile altor neamuri. Conștienți de  pericol, americanii, occidentalii, de fapt tot globul, au luat poziție și încet dar sigur izolează Rusia. Cât despre Ucraina, ea se află într-o situație ingrată rău de tot: năvălirea fraților mai mari a găsit-o împărțită în două entități chiar și din punct de vedere religios (estul ortodocși, vestul catolici) după ce, secole întregi a stat lângă fustele maicii Rusia unde a tăcut mâlc și a fost cuminte. Noroc de sprijinul internațional nemaiîntâlnit în istorie, altfel după prima zi de asalt putinist, ucrainenii deveneau din nou copiii orfani și oropsiți ai maicii vitrege. Din păcate, cei care resimt cel mai mult acest măcel sunt oamenii de rând. De altfel, de când e lumea și pământul, plebea duce greul, războaiele fiind niște sinistre piese de teatru în care mor doar actorii nu și regizorii. Astăzi, pentru sănătatea și viața planetei nu există decât o soluție: dispariția regizorului, nu a actorului!