Din nou despre traficul auto – Dumitru MONACU, scriitor

Despre haosul care domnește în traficul auto din Botoșani s-a scris în permanență în paginile „Monitorului de Botoșani”, fără a se lua nici cea mai simplă măsură care să decongestioneze arterele mereu înțesate cu mașini din municipiu. Cu riscul de mă repeta precum baba cea senilă, voi încerca în rândurile următoare să mai despic o dată firul în patru, doar-doar or auzi și cei cărora le plătim salarii grase pentru a rezolva (și) această problemă. E limpede că un trafic cât de cât decent impune, în primul rând, existența unui transport în comun eficient. Or din acest punct de vedere, situația la noi la Botoșani e albăstruie și prezintă umflături adică nașpa tare, ca să folosesc un termen mai … tineresc. Tramvaiele au fost scoase la pensie, iar în locul lor, autobuze electrice sau nu își sparg anvelopele pe liniile de tramvai lăsate în paragină. Încă nu se știe ce urmează: tramvaie sau autobuze? Am pățit exact ca Bulă după noapte nunții, când este întrebat de prieteni dacă nevastă-sa a fost fată mare. „Unii spun că da, alții spun că nu!” a răspuns popularul personaj. Cam așa e și cu transportul în comun. Unii susțin tramvaiele, alții autobuzele și dacă e să o spunem pe aia dreaptă, niciuna din variante nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre, un nivel nu pretențios, ci normal, așa cum vedem și în alte municipii reședință de județ. În decongestionarea traficului auto, un rol determinant îl are, așa cum spuneam, transportul în comun. Încurajarea lui ar atrage invariabil renunțarea la autoturismele personale, ceea ce ar simplifica mult ecuația traficului. Prețuri mici, frecvența sporită pe traseu, plus condiții decente, sunt câteva dintre caracteristicile care pot atrage locuitorii Botoșaniului către mijloacele de transport în comun. Apoi, o suprataxare pentru locurile de parcare din zonele aglomerate ar descuraja binișor pofta de plimbare în interiorul municipiului. Tot în același context de fluidizare a traficului mai pot fi menționate două direcții: construirea de parcări supra și subterane și schimbarea în sens unic a unor străzi, una dintre benzi putând deveni astfel ca zonă de parcare. Cum prima măsură necesită sume considerabile, iar primăria este într-un rahat mare cu banii de când cu veșnica gaură neagră de la Termica, rezultă că cea mai facilă cale spre a obține noi locuri de parcare ar fi transformarea unor artere în sensuri unice. Chiar dacă uneori vom fi nevoiți să parcurgem câteva sute de metri în plus, faptul că nu s-ar produce ambuteiaje ar compensa timpul de parcurs și în plus sfinții pomeniți de către șoferi ar fi cu siguranță mai puțini! Orașul în care trăim nu are nici dimensiunile Londrei și nici ale Bucureștiului, deci ar trebui încurajat mult mai mult traficul pietonal, mersul pe jos făcând … piciorul frumos, ca să glumim un pic. Priveam la TV la recent încheiatul turneu de tenis de la Wimbledon și, în imaginile panoramice prezentate de Eurosport, nu am reușit să văd absolut niciun autoturism în jurul arenelor londoneze. Unde le-au ascuns, Dumnezeu știe, cert este că pe o suprafață extrem de mare oamenii se deplasau pe jos și nu cred să fi fost careva nemulțumit de acest aspect. La noi, a ajuns mașina să fie indispensabilă pe distanțe de sute de metri, ca să nu zic de kilometri. De la Piața Centrală la Rapsodia sau din Parc și până la stadion, de exemplu, distanțe relativ mici, sunt parcurse cu mașina de concetățenii noștri de parcă s-ar fi născut cu volanul în mână și cu picioarele pe pedale. Cât despre alte mijloace de circulație – și aici mă refer la biciclete – nici nu se poate pune problema în municipiu, din moment ce nu există în mentalul colectiv aplecarea către această alternativă de deplasare. Spre deosebire de noi, danezii de exemplu au un adevărat cult pentru mersul pe bicicletă. Am văzut în Copenhaga într-o parcare cam de dimensiunea celei din fața UrbanServ mai multe biciclete decât am văzut în total, în România, în toată viața mea. Acolo pistele pentru biciclete împânzesc orașele, iar circulația pietonală este total interzisă pe traseul vehiculelor cu două roți. E clar că la noi așa ceva nu o să vedem în curând, dar măcar un trafic cât de cât civilizat tot s-ar putea organiza. Din păcate, atât de greu se mișcă lucrurile, încât am început să ne obișnuim și cu aglomerația și cu șicanările în trafic și cu pierderea timpului atunci când dorim un loc de parcare sau când ne deplasăm de la piață la Bazar. Și uite-așa, timpul trece, mandatele edililor la fel, și noi rămânem ca proștii cu toate angaralele pe cap. Niște angarale care atât de mult ne apasă, încât la urne uităm din ce formațiune politică au făcut parte primarii nevolnici și punem ștampila de vot, în continuare, pe aceeași neputincioși edili sau consilieri care fac circ și teatru de doi bani pe toată durata mandatului, în loc să rezolve marile probleme. Iar una dintre ele este fără doar și poate legată de traficul auto și de transportul în comun!