În editorialul precedent am pomenit despre bilanțuri și pomană. Din anumite puncte de vedere guvernanții ne-au adus într-o situație chiar mai rea decât pe timpul Geniului Carpaților. Ne e mai rău deși trebuia să ne fie mai bine; de asta au ieșit românii în stradă în Decembrie, nu pentru că-și doreau să-l schimbe pe Ceaușescu cu Iliescu. Iliescu, acel individ abject care și-a dorit să moară sărac și cinstit, dar chestia cu sărăcia a răsfrânt-o și asupra noastră.
Aleșii încearcă să ne bage în cap că, în medie, a fost un an bun. În medie… Cu alte cuvinte, pentru unii a fost un an aiurea, pentru alții nesperat de bun. Dar, în medie… Din păcate, nu ne trăim viața pe media vieții trăitorilor din această țară. Individual vorbind, anul a fost bun sau rău și statistica nu poate schimba asta; e genul de amănunt care nu pare să-i încurce pe politicieni. În medie, a fost un an bun… Doar că nu pentru cei mai mulți dintre români. Cel mai rău a fost pentru pensionari, însă pe guvernanți nu i-a interesat să-i ajute, ci să-i transforme în dependenți incapabili de surprize electorale. Cât timp le bagi pensionarilor în cap că dacă vin la putere alții vor rămâne și fără amărâta de pensie și le mai dai și cupoane sociale care le fac viața mai degrabă rea decât ușoară democrația originală nu va pieri pe aceste meleaguri. Asta este explicația pentru efortul colosal de prostire a populație care, în mare parte, trăiește cu impresia că viața i-ar fi și mai grea dacă n-ar fi ajutorul statului.
În medie ne merge bine pentru că există români fericiți. Și poate cel mai fericit dintre români e chiar președintele Iohannis. Care are toate motivele să fie astfel. Ce mai contează cum a fost anul pentru români dacă pentru președintele lor a fost fantastic? Doar la capitolul deplasări externe președintele tuturor românilor se poate lăuda cu douăzeci și una de vizite în străinătate. Vizite care au costat statul român mai bine de trei milioane de euro. Vreo șaisprezece milioane de lei. Adică, în medie, cam câte un leu de fiecare român care mai trăiește în țara asta. Posibil chiar mai mult, pentru că recensământul care a cheltuit atâtea resurse încă nu ne-a lămurit în privința aspectului primordial presupus de un asemenea demers și anume câți naiba mai suntem în țara asta. Încă nu știm; populația României prezintă o elasticitate mai mult decât suspectă. Când e vorba de paturi în spitale, de medici și alte tipuri de asistență suntem vreo șaisprezece milioane. Când vine vorba de număr de reprezentanți în Parlamentul European sau cel național, de angajați în instituții fără vreun scop anume populația gonflează spre nivelul dorit de Ceaușescu, cu planificările lui cincinale cu tot.
Revenind la cel mai fericit dintre români, omul a tocat milioane cu deplasări externe. Vizite de lucru, prezențe la dineuri și evenimente mai mult sau mai puțin fericite. În treacăt fie spus, nu e vorba de vizite care să fi adus cine știe ce plus României. Ratarea admiterii în Spațiul Schengen nu i se datorează. Nici lui și nici acoliților, prin urmare nicio demisie, nicio scuză. S-a întâmplat, pur și simplu, la anul o să fie mai bine. Însă fericirea cea mai mare a președintelui Iohannis nu are legătură cu vizitele externe, ci cu cea mai gogonată realizare care datează încă din anul precedent și anume refacerea USL. Umblă vorba prin târg că în schimbul readucerii PSD la guvernare urmează să primească postul de premier după ce va înceta cu detașarea la Palatul Cotroceni. O variantă care părea cam trasă de păr până refacerea USL să devină realitate. Acum nu mai pare doar o răutate, ci un mod de lucru. Președintele și-a asigurat liniștea și cu un premier ca Ciucă șansele ca PNL să prindă guvernarea în 2024 sunt nule în condițiile în care până și atingerea pragului electoral e pusă sub semnul întrebării. Dar ce mai contează asta cât timp un anume român e fericit? Și fericirea lui supremă ridică media fericirii pe aceste meleaguri. Prin urmare, în medie suntem fericiți, ne merge bine și asta datorită realizărilor prezidențiale.
