Ecuația TV – Dumitru MONACU, scriitor

Cunoscuta lozincă postdecembristă „Cu televizorul ați mințit poporul!” mi-a produs o mare dilemă chiar de la apariția ei. Cine sunt vinovații? Cei din spatele camerelor de filmare sau cei din fața ecranelor? Dacă la început am fost tentat să-i scot drept țapi ispășitori doar pe cei din televiziuni, în timp am ajuns la concluzia că adevărul este undeva pe la mijloc. Sau, dacă tot am pomenit de dilemă, ne aflăm în fața uneia mai profunde decât celebra confruntare pentru întâietate dintre ou și găină. Așa că am început să privesc cu luare aminte și către masa compactă de gură-cască la televizor care îngurgitează cu o plăcere demonică tot ce este rău, șocant, violent sau absurd. Bineînțeles că pe aceste coordonate se înscriu și botoșănenii noștri că doar n-om face noi notă discordantă! Ca să justific oarecum afirmațiile de până acum, voi analiza în trecere două … istorii televizate în care a fost implicat județul nostru în week-endul trecut. După cum o parte dintre dumneavoastră știți, la postul de televiziune Realitatea Plus au fost invitați în platou personalități ale județului Botoșani, printre ei figurând reprezentanți ai administrației, culturii, mediului de afaceri. Nu o să mă leg de faptul că anumite comentarii defavorabile provenite din partea unor concetățeni ai noștri s-au axat pe latura politică, emisiunea părându-le a fi o campanie electorală pentru PSD. Greșit, zic eu, întrucât fără reprezentanți ai administrației locale emisiunea ar fi fost chiar o șușanea, un fel de formă fără fond. Vrem-nu vrem, unitățile administrative au în frunte (din păcate!) oameni politici întrucât altă variantă viabilă încă nu s-a găsit nici în lumea largă și nici la noi! Dar nu despre politică vreau să vorbesc ci despre modul ciudat în care se dezvoltă relația telespectator – program TV. Deși emisiunea de care aminteam nu era decât tangențial politică și mai mult cultural – economică, sunt convins că foarte puțini botoșăneni au vizionat-o cap-coadă. Iar în țară, audiența a fost închircită rău de tot, mai ales că la ora difuzării emisiunii cu botoșăneni, alte televiziuni, cu mult mai mare impact la public, difuzau programe deja devenite celebre și familiare pentru masa amorfă și needucată de telespectatori. Cum s-ar spune, a fost o emisiune de nișă la o televiziune de nișă. În schimb, o întâmplare petrecută la o zi după emisiunea alor noștri reprezentanți de vârf (nu spun de … top, pentru că aceștia se distrau la Rediu!) a captat atenția întregului județ și probabil a întregii țări astfel încât absolut toate știrile din programul tuturor televiziunilor conțineau calupul cu imagini filmate în Botoșani când niște zevzeci s-au luat la bătaie în plină stradă. Unul dintre ei taximetrist, ceilalți doi, pietoni, cărora nefericitul șofer nu le-a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. E limpede că din orice punct de vedere ai privi, diferența, distanța dintre cele două apariții televizate e ca de la cer la pământ dacă e să le analizăm din orice punct de vedere, cât de cât normal. Numai că, imaginile cu bătăușii au fost derulate de câteva de ori de toate televiziunile naționale, timp de o zi. De ce? Cine a hotărât asta? Ei bine, să știți că nu producătorii ci telespectatorii. Fiecare televiziune dă gurilor-cască ce vor să vadă și să audă. Iar dacă aceștia primesc cu plăcere acest „dar” atunci pușculița oamenilor de pe sticlă se umple vânjos în timp ce buzunarele proștilor se golesc de zor. Asta este ecuația televiziunilor în România și soluția ei nu este nici la oamenii de televiziune și nici la needucații și prostiții telespectatori ci la statul român care ar trebui să elaboreze și să implementeze programe de educare a telespectatorilor și de strunire și supraveghere a televiziunilor. Așadar, culpa nu este nici a celor ce dau și nici a celor ce primesc programele de rahat cu impact năucitor asupra proștilor, analfabeților și năucilor! Culpa este a statului român care nu a mișcat un deget pentru a trasa o linie roșie între televiziunile de știri, cele generaliste, cele sportive sau cele culturale, o linie de care să nu treacă violența, prostia, impertinența, extremismul, rasismul și alte câteva molime dezvoltate bine de tot de către o societate bolnavă și zăpăucă. Dar cum să rezolve statul această ecuație când cei care îl reprezintă nu știu decât tabla adunării?