Recentele contre dintre finanțatorul clubului de fotbal FC Botoşani, Valeriu Iftime, și primarul municipiului, Cosmin Andrei, se produc după un lung catenaccio, în cadrul căruia cei doi s-au hârâit precum câinii de după gard, niciunul dintre ei neavând pornirea sau poate curajul de a ataca deschis. Din varii motive. Primarul, pentru că Iftime este o nucă mult prea tare în care ar putea să-și rupă colții, iar finanțatorul pentru că tot spera într-o colaborare benefică cu factorul politic autohton. Afirm acest lucru întrucât, după cum vede și știe toată lumea, indiferent că e fotbal, afaceri, serviciu religios sau prostituție, banul în România este dijmuit și dirijat de către reprezentanții partidelor aflate la butoane, deci o apropiere de administrația PSD locală ar fi putut reprezenta netezirea căii spre o finanțare corespunzătoare a clubului. Cum acest lucru nu prea s-a întâmplat, Valeriu Iftime s-a decis să rupă pisica, a dărâmat gardul și a sărit la gâtul primarului invocând, nu absenteismul său cronic din peisajul fotbalistic botoșănean (cu toate urmările și efectele sale!), ci delăsarea cvasitotală în finalizarea documentației necesare pentru construcția unui stadion modern la Botoșani. Dar nu despre duelul verbal dintre cei doi vreau astăzi să vorbesc, ci despre decizia radicală și extrem de benefică pe care Iftime a luat-o în legătură cu soarta pe viitor a echipei fanion a județului, FC Botoșani. Iminenta transformare a forului tutelar sub care activează echipa, din asociație în societate pe acțiuni, îl lasă oarecum în ofsaid pe primar, întrucât prin cooptarea în staff a lui Gelu Ciubotaru se asigură nu numai baza unui management de succes, dar și suportul financiar pentru care Iftime trebuia să stea cu mâna întinsă an de an la Primărie. Uneori în zadar, banii luând calea către asociații ciudate cu impact minuscul printre botoșăneni. Apoi, e mult mai sănătoasă această formă de organizare, întrucât are la bază principii economice clare conform unei rotative (nu, nu cea defectă a lui Ciolacu și Ciucă!) simple: ai bani, ai performanță, faci performanță, faci bani! Iar faptul că un om valoros precum Gelu Ciubotaru a fost convins de către Valeriu Iftime să susțină fotbalul autohton îmi dă senzația că în hârjoneala asta cu primarul, patronul Elsaco a avut dreptate. Sub nicio formă nu s-ar fi băgat industriașul într-o caterincă de mahala, indiferent cât de substanțială ar fi fost vizibilitatea și notorietatea. De altfel, Gelu Ciubotaru a susținut dintotdeauna zona culturală și sportivă, discret, fără tam-tam, așa cum de regulă fac oamenii care înțeleg rolul și rostul mecenatului. De data asta însă, omul de afaceri lasă deoparte discreția și se alătură unuia dintre puținele branduri de succes din județ, FC Botoșani, din această asociere câștigând două părți (clubul și investitorul) și pierzând una (administrația locală). Spun asta întrucât fotbalul este de departe cel mai îndrăgit sport și, în situația fericită în care se transformă și în spectacol, poate produce mutații serioase pe eșichierul politic. Cei care au uitat, să-și amintească de Dumitru Sechelariu, Becali, Pinalti și încă vreo câțiva, care au ajuns în topul politicii numai și numai datorită fotbalului. Revenind pe meleagurile noastre, dacă în societatea pe acțiuni vor mai intra și alți oameni de afaceri botoșăneni, viitorul fotbalului pe Municipal va fi cu siguranță roz. Și dacă tot am amintit despre stadion, justețea solicitării lui Iftime de a se porni documentația pentru o construcție modernă este cât se poate de justificată, în condițiile în care Municipalul s-a modernizat cumva în ultimii ani dar este cu mult în urmă față de cerințele competițiilor internaționale din ziua de azi. Pentru că dacă acționarii (actualii și viitorii) se vor îngriji de noua societate comercială așa cum au făcut-o de zeci de ani cu firmele lor, atunci cu siguranță FC Botoșani va ieși în Europa. A făcut-o și în urmă cu niște ani, o va mai face și în viitor. Mai ales în contextul în care fotbalul adevărat din România nu are ca protagoniști veritabili decât câteva cluburi. În rest, majoritatea echipelor de primă ligă stau cu șapca întinsă pe la Primării și CJ-uri doar-doar le-or scăpa politrucii câte un fișic de 10 lei. În concluzie, succes Iftime, succes Ciubotaru și Hai FC Botoșani!
Fotbal-Politică 1-0 – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Editorial
Români de mii de ani, cetățeni de niciun minut – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...
Editorial
Chiar e nevoie de CCR? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...
Editorial
Cine la cine a dat în cap?– Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Vrem-nu vrem, nu putem evita scandalul Moșteanu, fostul ministru al Apărării și vicepremier USR, care a demisionat după ce Libertatea a dezvăluit că a...
Editorial
Cine a arestat patriotismul – Cătălin Moraru, jurnalist
ADMIN -
„Bojolan pune impozite de banii românilor din bănci”. „Guvernul ajută moldovenii cu mii de tone de motorină în timp ce la noi se scumpește”....
Editorial
Când doi se ceartă, al treilea pierde – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recentul conflict dintre președintele Nicușor Dan și al lui (fost, de-acum!) consilier Ludovic Orban este catalogat de mulți drept o furtună într-un pahar cu...
Editorial
Cravata galbenă, cravata roșie – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Așa cum am promis, astăzi revin cu un fel de continuare a editorialului precedent. Cu o amintire din acele vremuri când oamenii se ajutau,...
Editorial
565 = 5! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Aproape sigur vă veți întreba din prima ce o fi cu acest titlu de editorial. Mai ales că din punct de vedere matematic nu...
Editorial
Cravata galbenă cu tricolor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Țin să precizez de la început că titlul editorialului nu are nicio intenție de a spune ceva aiurea de tricolor; e doar o aluzie...
Editorial
Între gestionarea crizei și un incendiu social – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Guvernul a lansat al treilea pachet fiscal-bugetar, prezentat drept soluția pentru redresarea economică. Oficial, este o strategie de stabilizare și creștere, menită să echilibreze...
Botoșani
cer acoperit de nori
6.7
°
C
6.7
°
6.1
°
81 %
3.1kmh
91 %
S
7
°
D
7
°
lun
9
°
mar
9
°
mie
9
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




