sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăEditorialMai bine stătea acasă - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Mai bine stătea acasă – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Cu ceva timp în urmă a avut loc un soi de incident – prea mult spus eveniment – parcă desprins din scenariile filmelor de comedie, doar că, la o privire mai atentă, ne dăm seama că numai de râs nu e. Un deputat AUR l-a dat dispărut pe Klaus Iohannis. Un gest de protest mai puțin obișnuit, dar care a fost luat în serios de autorități. Astfel, la aproape o lună de la sesizare, polițiștii de la Secția 17 s-au ostenit să-i răspundă deputatului Adrian Axinia. „Aspectele sesizate nu se confirmă”.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Foarte corectă reacția autorităților, mult prea înceată, desigur, dar vedem că poliția își face treaba și ia în serios toate reclamațiile, chiar dacă sunt puerile. Bine ar fi dacă autoritățile ar acționa la fel de prompt de fiecare dată când sunt apelate, dar la capitolul ăsta încă mai avem de așteptat.

Revenind la robotul din fruntea statului, Iohannis a ținut să prezinte cea mai bună dovadă că nu a dispărut, ba din contră, e capabil să viziteze străinătatea mai ceva ca Nicolae Ceaușescu și Constantinescu la un loc. Acum, că n-a mai rămas mare lucru din mandat, trage și el cât poate, mai ales că are o restanță din perioada pandemiei, când n-a numai că nu l-a invitat nimeni, dar n-a putut să plece nici măcar de capul lui.

Și, cum spuneam, a venit cu dovada. Sau a plecat, depinde de punctul de referință. S-a dus să cuvânteze la Strasbourg, acțiune prezentată de presa afiliată ca o mare realizare când, de fapt, individul nu a făcut nimic. Cel puțin în timpul activității oficiale; nu prea știm cu ce s-a ocupat după ce și-a prezentat discursul, trebuie să recunoaștem, într-o engleză mai bună decât „The ducks come from the trucks”, dar traducerea în română amintește de limba de lemn de pe vremea Geniului Carpaților.

Un discurs inept, care nu are nicio legătură cu realitatea. Individul și-a imaginat că pe-acolo nu-l prea cunoaște nimeni, iar românii oricum nu-i ascultă discursurile, așa că și-a permis să spună orice, cum ar fi „Dar un lucru important, care mi-a fost foarte drag, a fost că am promis să consolidez statul de drept, ceea am făcut”. Alo, tovarășe, noi trăim în România și știm ce stat de drept ai consolidat tu. Și, de parcă minciuna nu era destul de gogonată, a mai plusat cu „Avem mai puțină corupție, avem o justiție independentă”. Asta în singura țară din lume în care Serviciile Secrete nu dau niciun fel de explicații Parlamentului, ba dimpotrivă; Parlamentul este controlat de Servicii.

A vorbit și despre democrație, dar la modul general, nu despre democrația pe care Iohannis a ucis-o și, de parcă nu era suficientă fățărnicie, a vorbit și despre problema de comunicare între alegători și politicieni. Tocmai cine s-a găsit să vorbească despre așa ceva; acel expert în comunicare cu electoratul, dat dispărut cu puțin timp în urmă. Cel care, deși avea asigurat cel de-al doilea mandat la Cotroceni, a refuzat să participe la o dezbatere cu Dăncilă. Da, Dăncilă, cea a cărei fotografie era aruncată de motoarele de căutare pe ecran atunci când căutai… Culmea ridicolului, Iohannis a venit cu o impresie, care cică poate e greșită. Că dacă cetățenii se află aici, noi suntem aici. Completați cu un exercițiu de imaginație limbajul non-verbal și o să aflați cam despre ce este vorba. Cică politicienii levitează deasupra cetățenilor și poate că ar trebui să fie mai aproape de oamenii de rând. Asta o spune cel care ne privește de sus din toate punctele de vedere, cel care, întrebat de costurile călătoriilor în străinătate, a răspuns că sunt secrete pentru că „așa este legea”. Nicio picătură de transparență, niciun pic de respect pentru cetățeanul de grija căruia pretinde că moare. Singura veste bună – că trebuia să fie și o veste bună – e că până la sfârșitul anului scăpăm de Iohannis. Puțin probabil să se întâmple ceea ce-i doresc eu, dar mi-ar plăcea să-l văd pe Iohannis trăind ca simplu cetățean în România pe care a construit-o în ultimul deceniu. Să trăiască din pensie de profesor în România sărăcită, coruptă, lipsită de infrastructură rutieră, feroviară și mai ales sanitară. Îi doresc să se trateze în spitalele construite și dotate de coaliția USL la construcția căreia și-a adus obolul din plin. Îi doresc multe, dar nu o să am parte de asemenea bucurie. Pentru că Iohannis, asemenea altor politicieni, trăiește pe bine pentru că noi trăim prost.

 

 

 

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...