spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialNu mai plecați pe fenta lor (II) - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Nu mai plecați pe fenta lor (II) – Ciprian MITOCEANU, scriitor

În precedentul editorial am atras atenția asupra faptului că aleșii se folosesc de toate mijloacele media cumpărate cu sume colosale pentru a isteriza populația. Guvernul împotriva propriilor cetățeni, cum s-ar spune. Nu e ceva nou, ba dimpotrivă; e vorba de un mod de lucru care s-a permanentizat, însă în momentul de față e o situație mai acută, astfel încât aparatura de produs fum mediatic e forțată dincolo de limite. Și nu doar pentru a ascunde opiniei publice dezastrul cu Roșia Montană – cel de la tribunalul de arbitraj internațional. La ce fum a băgat Gheorghiță Vlad, mai merge rezolvată o problemă.

Marea problemă a parveniților care ne conduc e că nu mai au bani. Nu ei personal, ei au cât să le ajungă pentru zece vieți, dar tot mai vor. Nu mai au bani pentru seria de pomeni electorale pe baza cărora visează să-și asigure domnie lungă și prosperă. Și naționalizarea Pilonului II de Pensii e tot mai aproape de a deveni realitate. Din 2008, când s-au introdus pensiile private, și până în momentul de față, românii au adunat vreo douăzeci și cinci de miliarde de euro. Bănet, nu glumă, dar nu vă faceți griji sau iluzii; sunt toate șansele să rămânem fără ei.

Există o mulțime de aplicații prin care românii își pot verifica în timp real situația contribuțiilor la Pilonul II. În treacăt fie spus, de ce statul român nu a pus la cale o aplicație prin care fiecare dintre noi să afle cu cât anume îl jecmănește statul pentru pensia de mizerie pe care o să i-o ofere dacă mai apucă vârsta? Pentru că am ieși cu toții în stradă în clipa următoare…

Dar să revenim la Pilonul II. Posesorii de aplicații au putut observa că situația contribuțiilor arată destul de ciudat. La Pilonul III contribuția intră în cont și devine activă la doar câteva zile distanță după ce a fost virată; la pensiile private obligatorii plata contribuțiilor se face cu câteva luni întârziere, ceea ce nu e firesc. Banii intră în circuit și încep să genereze profit mai târziu decât ar fi normal, iar la asta trebuie să mai adăugăm și că guvernul a amânat – și încă amână – virarea procentului legal din contribuția pentru pensie la Pilonul II. S-avem iertare, dar au trecut ceva ani de când trebuia atins procentul de 6% din salariul brut virat către pensia privată. Mai pe scurt, în fiecare lună statul ne fură bani din viitoarea pensie. Și fură zdravăn. În ultimele patru luni statul a omis să se ocupe de contribuțiile către pensiile private. Din septembrie până în ianuarie nu a virat nici măcar un leu. Ce-i drept, mai făceau aleșii glume de-astea și în trecut. Se întâmpla ca o lună să fie sărită de la contribuții, dar se remedia în luna următoare, însă acum se întâmplă ceva aiurea rău de tot. De ce spun asta? La începutul lunii februarie s-au virat contribuțiile pentru luna… noiembrie. Doar noiembrie; luna octombrie a fost sărită, pur și simplu. Sunt necesare niscaiva explicații, însă subiectul nici măcar nu e adus în discuție. Tăcere totală, ceea ce spune tot ce e de spus despre cât de interesați sunt românii de acei bani care li se cuvin, dar pe care statul nu contenește să-i fure. Românul nu caută informația, îl lasă pe altul să-i pună neuronii pe bigudiuri cu consecințele de rigoare.

Deficitul bugetar prognozat pentru 2024 e de vreo optzeci și șapte de miliarde de lei și având în vedere ce an traversăm e de așteptat ca gaura să fie și mai mare, mai ales că încasările planificate sunt nerealiste și nici nu mai ai de la cine încasa. Roșia Montană ne va costa încă vreo zece miliarde. La Pilonul II românii au adunat peste o sută douăzeci de miliarde de lei. Sunt ceva parale, nu-i așa? Suficiente cât să-i scoată pe aleși din nevoi. Porcoiul de bani de la Pilonul II e miza aleșilor, nu apărarea țării, dar când vine vorba de apărat țara și armată obligatorie devin cam toți atenți. Așa că mașina de produs fum e dată la volum maxim și în timp ce noi plecăm pe fenta lor, aleșii ne fură banii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...